Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
economic
Lacul Belona va fi redat turismului!

Lacul Belona va fi redat turismului!(2361)


Astăzi, Robert Nicolae Şerban primarul oraşului Eforie, a semnat contractul de finanţare pentru proiectul ,,Amenajarea obiectivului turistic natural de utilitate publică – Lacul Belona, Oraşul Eforie. ”

Proiectul vizează amenajarea în scop turistic a Lacului Belona din Eforie Nord, valorificarea lui prin crearea infrastructurii de agrement în vederea atragerii de turişti şi creşterea numărului de salariaţi în staţiune. 

În acest moment, Lacul Belona, ce se întinde pe o suprafață de 52.104 mp. și 17.355 pm. teren adiacent, este un obiectiv turistic natural de utilitate publică, care se afla într-o stare de degradare necesitând lucrări de intervenții în ceea ce privește curățarea, ecologizarea și decolmatarea. Tocmai de aceea, în cadrul proiectului, pe amplasament, sunt prevăzute următoarele lucrări:

- Ecologizarea lacului, prin dragare, consolidarea malurilor, defrișarea controlată a unor zone de stuf și asigurarea aerării lacului în vederea reîmprospătării și oxigenării continue a acestuia.
- Amenajarea promenadei, prin crearea de alei pietonale iluminate, în jurul lacului și pe terenul adiacent, amplasarea unei promenade tip ponton, piste de bicicliști, suport pentru parcare biciclete, mobilier urban, făntâni de băut apă și alte amenajări.
- Amenajări peisagere ce vor cuprinde jardiniere cu plante decorative, flori, arbori, arbuști și spații gazonate.
- Foișorul (turn belvedere) va fi o construcție ce va avea o înălțime de cca. 20 metri și va fi realizat dintr-o structură metalică cu scară pentru acces pietonal și o platformă cu elevator pentru persoanele cu disabilități locomotorii.

Valoarea totală a proiectului ,,Amenajarea obiectivului turistic natural de utilitate publică – Lacul Belona, Oraşul Eforie” este de aproximativ 4,5 milioane euro. Dintre aceștia, 85% din valoarea eligibilă, provin de la Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), 13% vor fi alocați de la bugetul de stat, în timp ce rata de cofinanțare a Primăriei Orașului Eforie va fi de 2 % din valoarea eligibilă a proiectului.

Durata estimată de implementare este de 36 luni. 

Accesarea fondurilor neramburasabile a reprezentat o promisiune pe care primarul orasului Eforie, a făcut-o locuitorilor.

,,Acest proiect este primul, dar, îi asigur pe locuitorii orașului că vor urma multe altele, la fel de importante. Mai mult ca oricând, prioritatea mea rămâne accesarea fondurilor europene. Cu ajutorul acestor investiții, vom putea să îmbunătățim imaginea orașului Eforie, să creștem nivelul de confort, astfel încât, din ce în ce mai mulți turiști să aleagă stațiunea noastră ca loc de petrecere a vacanței”, a precizat primarul Robert Nicolae Șerban.

 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

IERNILE COPILĂRIEI
scris de Lucian Cristea
În copilărie, una senină și fără griji, cele mai frumoase vacanțe de iarnă le-am petrecut, în satul Ijdileni, județul Galați,(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii

  • Credit digital de nevoi personale, obținut în 15 minute!
  • SEMNIFICAŢIA UNEI SĂRBĂTORI MULT TIMP UITATE: ROMÂNIA – MAMĂ A EMBRIONULUI UNIUNII EUROPENE!
  • CUM I-AM BĂUT VINUL LUI NICHITA STĂNESCU
  • Cetățeanul JEAN CONSTANTIN – la mâna FĂCĂTORILOR DE DEMNITATE
  • TRAVIATA, CU DECEBAL FĂGĂDĂU ÎN ROLUL PRINCIPAL