Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
editorial
BIRJAR, LA BAZAR!

BIRJAR, LA BAZAR!(1441)

Aud că doamna Corina Martin ne îndeamnă să nu ocolim, cum procedăm cei mai mulți dintre noi, Satul de Vacanță din Mamaia.
Ba, dimpotrivă, să ne afundăm bine în el, ca în orice sat, și să-l vizităm cu toată încrederea!

Cui îi este dor de atmosfera Oborului de altădată, de lângă ICIL, nu are decât să o facă...

Domnia sa recunoaște că mai sunt și lipsuri, mici chestii, chiar și mici pe grătar, socoteli, dar, dintr-un patriotism local exagerat, că doar și noi suntem patrioți, nu le consideră ca fiind importante și că nu este cazul să fim prea exigenți.

După atâtea excursii în Turcia, intuiesc că doamnei Martin i-au rămas aproape de inimă bazarurile de acolo! Bazar, bazar, dar măcar să fie turcesc și nu amestecătură cu de toate, kitsch peste kitsch, ca la noi, pe post de frigăruie haiducească...

Cunosc această stare de spirit. Ea dăinuie de multă vreme în turismul de pe litoral unde frecvent o mână o spală pe cealaltă, uitând să se clătească.
Și tot spălându-se reciproc, s-a ajuns ajuns la situația incredibilă pe care OPC a scos-o, zilele acestea, la iveală, luând la puricat zeci de unități de alimentație publică.

În acest context, după dezastrul semnalat de OPC, invitația doamnei Martin sună ca nuca în perete. Nici nu vreau să mă gândesc că ar fi o replică la cele întâmplate în această vară...

Pot spune doar că domnia sa nu are mână bună în materie de promovări și recomandări, deși înclin să cred că este o femeie cu gusturi și pretenții rafinate.

Reamintesc țeapa pe care au luat-o toți cei care, urmându-i sfatul, s-au grăbit să participe, în număr cât mai mare, la Festivalul borșului de pește de la Jurilovca...

Unde, ca și în Satul de Vacanță, existau mici defecțiuni de ordin organizatoric considerate ca fiind minore!

Dar, când e să ai ghinion, defecțiunea mică răstoarnă carul mare!

În Satul de Vacanță lucrurile sunt mai complicate, pentru că obiectivul turistic în cauză a pierdut mult din notorietatea de altădată și a pierdut definitiv indentitatea pentru care a fost conceput.
Din păcate, satul "așa zis românesc" s-a transformat într-o banală adunătură de cârciumioare la șosea, în care specialitatea casei rămâne tradiționala ceafă de porc la grătar!

Dezolantă rămâne atmosfera generală de bâlci în care toate se amestecă unele cu altele într-un vacarm și o mizerie de nedescris!

Stau și încerc să ghicesc cu care ochi a văzut Corina Martin partea frumoasă a lucrurilor din Satul de Vacanță Constanța!
Și cum face dumneaei de separă fața urâtă de cea frumoasă exact ca la vizitele de lucru ale conducătorilor noștri iubiți!

Spun asta pentru că doamna Martin, prin prisma activităților pe care le desfășoară în turism, trebuie să reprezinte o garanție sigură că, dacă îți recomandă să mergi undeva, nu ai sigur parte de surprize neplăcute...

Folosirea jumătăților de măsură, pe principiul că există și lucruri bune de văzut, totul e să nu deranjați preșul, seamănă cu secvența în care cei implicați își fură singuri căciula. Și, mult mai neplăcut este că îi îndeamnă pe turiști să procedeze la fel!

Din păcate, factorii de răspundere din turismul de pe litoral nu urmează aceeași politică, sunt dezbinați și puși veșnic pe controverse de doi lei.
Chiar Corina Martin a fost de nenumărate ori contrazisă și pusă la mantinelă, ceea ce i-a diminuat din credibilitate.

Tot luată în colimator de unii sau de alții din turism, mari specialiști, zic ei, te mai poți baza pe recomandările sale?

Controalele OPC din stațiuni au ascuțit și mai mult lupta de clasă! Unii le ridică în slăvi, bravo, OK, alții, dimpotrivă, susțin că au adus doar deservicii turismului românesc!

Nici măcar miniștrii nu au ajuns la unison pe această temă, influențați fiind de figura morocănoasă a primului ministru, surprins într-un pom în timp ce rupea crenguțe pentru președintele Franței!

Poate că, din aceeași cauză, Corina Martin promovează Satul de Vacanță în culori diferite.

Unul alb și unul negru...
Birjar, la bazar! 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

UN PREȘEDINTE PENTRU ROMÂNIA. ALTCEVA DECÂT UN NAVIGATOR CU BUF ȘI UN MEDITATOR CU MULTE CASE...
scris de Lucian Cristea
Am publicat, zilele trecute, la această rubrică, un material despre activitatea lui Mihai Daraban, investit, de curând, în funcția de (...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii

  • SEMNIFICAŢIA UNEI SĂRBĂTORI MULT TIMP UITATE: ROMÂNIA – MAMĂ A EMBRIONULUI UNIUNII EUROPENE!
  • CUM I-AM BĂUT VINUL LUI NICHITA STĂNESCU
  • Cetățeanul JEAN CONSTANTIN – la mâna FĂCĂTORILOR DE DEMNITATE
  • TRAVIATA, CU DECEBAL FĂGĂDĂU ÎN ROLUL PRINCIPAL
  • Credit digital de nevoi personale, obținut în 15 minute!