Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
interviuri
Iusuf Timurlenc: „La 3 ani am stabilit ca voi deveni doctor, chiar daca influentele rurale ma incurajau sa devin cioban”

Iusuf Timurlenc: „La 3 ani am stabilit ca voi deveni doctor, chiar daca influentele rurale ma incurajau sa devin cioban”(4420)

Iusuf Timurlenc este doctor şi profesor universitar. În lungii ani de carieră a salvat nenumărate vieţi. Redam in continuare un interviu despre cariera şi familia acestuia, publicat iniţial în revista Karadeniz, editată de Uniunea Democrată a Turcilor Tătaro-Musulmani din România.

Reporter: Buna ziua domnule doctor . Pentru inceput vreau sa familiarizez cititorii nostri cu ascensiunea fulminanta pe care ati avut-o in tinerete. Nascut in Nuntasi, sef de promotie la liceul Mihail Kogalniceanu, nota 10 la examenul de diploma la Facultatea de Medicina Generala Bucuresti , o evolutie incununata de succese; care a fost motivatia si de unde ati gasit resursele necesare pentru atata stradanie?
IT: De cand am inceput sa vorbesc m-am intrebat ce trebuie sa ma fac. Cunoscusem doar 3 meserii: croitor ca tatal meu, cioban ca cel ce ne ducea oile la pascut si doctor. Am judecat dupa aspectul financiar, asadar inca de la 3 ani am stabilit ca voi deveni doctor chiar daca influentele rurale ma incurajau sa devin cioban. De-a lungul anilor, in Nuntasi si Mihail Kogalniceanu, rudele si apropiatii ma numeau ,,doctore”, iar eu nu m-am schimbat din ideal nici un moment. Asa m-am pregatit pentru a deveni medic, am promis si m-am facut! Asa a fost sa fiu un tip hotarat. Dupa trecerea timpului, aspectul financiar nu a mai contat cat promisiunea fata de parinti si dorinta de a diversifica putin meseriile alese de ceilalti membri ai familiei.

Reporter: Din 1990 sunteti asociat la Catedra de Anatomie a Facultatii de Medicina Generala din Constanta si din 2005 profesor universitar, asadar, puteti sa ne spuneti care a fost evolutia invatamantului universitar dupa revolutie?
IT: Scoala primara,generala si liceul le-am absolvit la liceul Mihail Kogalniceanu , de unde ca si ceilalti frati ai mei, au plecat si s-au realizat cu studii superioare, multi colegi, dand acestui liceu de ,,tara” o valoare deosebita; liceu pe care il dau exemplu si fetei mele, care este eleva la Liceul Ovidius Constanta. Cu parere de rau pot sa afirm, cadru universitar fiind, ca gradul de cultura generala al absolventilor de liceu din ziua de astazi si a studentilor mei este net inferior nivelului generatiei mele, chiar daca, si in acel invatamant al nostrum, cu multe neajunsuri, precaritati si mult balast, totusi valorile generale adevarate au fost respectate. Afirm ca o necesitate veche a Dobrogei a devenit realitate odata cu Revolutia si astfel prin straduinta unor oameni cu ganduri bune si constructive s-a infaptuit Facultatea de Medicina din Constanta. Eu fiind atunci tanar medic secundar in specialitatea chirurgie, am imbratisat idea si m-am implicat in mod voluntar in crearea acestei facultati aducandu-mi aportul acolo unde a fost nevoie, mai intai la Anatomie, iar in 1991 Catedra de Chirurgie, unde am cunoscut evolutia fireasca pe linie profesionala atat ca si
chirurg cat si drept cadru universitar devenind profesor in anul 2005, Sef de Catedra, Sef de Departament (disciplina Chirurgie)

Reporter: Cum s-a produs integrarea in Societatile Romane de Chirurgie Oncologica, Laparoscopica si de transplant? Au fost personalitati care v-au marcat anii de studiu si practica de-a lungul carierei ?
IT: Specialitatea de baza fiind chirurgia generala am fost nevoit sa tin pasul cu evolutia si cu necesitatile medicinei constantene si datorita posibilitatilor de specializare pe care le-am avut in Franta, am imbratisat si specializarile in Chirurgie Oncologica colo-rectala, Chirurgie Laparoscopica si de transplant. In cariera mea, au fost mai multe personalitati care si-au pus amprenta asupra activitatii si exeperientei mele cum ar fi profesorii Angelescu Nicolae, Vasile Sirbu, Jean Claude Sarles si Bernard Sastre, carora le multumesc in gandurile mele cat si public!

Reporter: Intrucat imbinati organizarea de sedinte, congrese, sesiuni de comunicari stiintifice cu munca din spital si clinici private, ne intrebam cum reusiti, deoarece toate actiunile dumneavoastra presupun responsabilitate si profesionalism. Tinerii se plang adesea de rapiditatea trecerii timpului, insa strategia cu care va desfasurati intreaga activitate, va recomanda sa ne sfatuiti catre ce anume sa ne indreptam interesul .
IT: Activitatea mea este complexa, atat din punct de vedere profesional, cat si social, la care am facut pana la aceasta data fata in primul rand datorita educatiei din familie, a intelegerii din familie si organizarii si rigurozitatii de tip Germanic pe care mi-au atribuit o colegii. Pentru aceste motive nu pot sa zic ca mi-a fost dificil sa ma impart intre activitatile de specialitate, universitara, mediul privat, dar in acelasi timp sa-mi fac datoriile de tata, sot si sa nu neglijez nici viata sociala, chiar daca la acest capitol cred ca mai am unele restante. Observ mult la tineretul de astazi,la studenti in primii ani de facultate ca sunt inca nehotarati si unii dintre ei sunt la facultate fara a avea o convingere in acest sens. Viata trepidanta si multiplele posibilitati de divertisment le distrag acestor tineri atentia de la realitatea de zi cu zi si de la cea care ii asteapta. Vina nu este numai a lor, este o vina impartita intre familie, societate, scoala si mass media, dar dincolo de aceste influente nefaste ale mediului inconjurator asupra acestor tineri, este si vina lor ca nu incearca sa priveasca lucrurile mai in serios si sa confrunte adevarul in fata, sa nu se multumeasca cu ,,minciuna poleita”, cu ,,furatul caciulii” sis a priveasca spre adevar! Adevarul este o dimensiune perena care intotdeauna iese la suprafata! Sa lase superficialitatea si se pot ghida dupa invatamintele batranului meu tata care ne-a educat dupa lozinca : ,,munca este ultima smecherie”, dincolo de munca orice activitate este sortita esecului, sau este falsa.
Am calauzit si condus peste 25 de teze de licenta la studenti apartinand etniei noastre si am instruit 5 rezidenti, disciplina Chirurgie, sub directa indrumare, si pe care i-am ajutat sa se promoveze in lumea medicala.

Reporter: Sunteti o mandrie pentru societatea constanteana si mai ales pentru comunitatea turco-tatara. Ati participat la cursuri de specialitate in strainatate si suntem curiosi cum sunt vazuti turco-tatarii peste hotare.
IT: E greu de cuantificat viziunea altora despre etnia noastra, dar realizarile unora dintre noi sunt semen ca existam, nu numai in Dobrogea ci si in lume. Amintesc aici numai cateva personalitati pe care le cunosc si au mare succes peste hotare : prof. Serpedin de la Texas University, Ghionul Ibram – Novartis –USA si de ce nu, pe nepoata mea, Aylin Iusuf- rezident in Cardiologie la Paris.


Reporter: Incerc sa promovez apropierea tinerilor comunitatii noastre, asadar va rog sa ne prezentati membrii familiei dumneavoastra si sa ne sfatuiti ce credeti ca trebuie sa facem noi, turco-tatarii, sa convietuim mai bine intre noi si alaturi de celelalte nationalitati.
IT: Membrii familiei: parintii mei, multumita lui Allah, sunt in viata, locuiesc impreuna cu mine: tata – Ali Acai Mamut de 92 ani si mama- Ali Ulbie (Munire) de 88 ani, sotia- (Anefi) Beinaz Iusuf si singura fata – Aida Iusuf ( clasa a Xa la Lic. Ovidius Constanta) castigatoare anul acesta a fazei judetene la olimpiada de limba Turca; fratii: Iusuf Timursin si Iusuf Aiten, fosti ingineri si economisti, in prezent pensionari. Convietuirea cu celelalte nationalitati nu cred ca mai este o problema de actualitate pentru noi in Dobrogea, unde aceasta problema este de mult rezolvata, chiar daca exista rareori cate o ,,minte bolnava” care mai vede in caracterul inter-etnic o posibilitatea de zazanie.

 

Comentarii

DENIS CURTSEIT
28-08-2013
Domnule Profesor...va multumim..pentru tot ceea ce faceti,si ati facut in cariera dumneavoastra.Va dorim..in continuare forta de munca.si multa sanatate alaturi de colegi si familie,...sa ne fiti alturi in salvarea a cat mai multor vietii.

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

LECȚIA DE OMENIE A COMUNITĂȚII ELENE
scris de Lucian Cristea
Anton-Traian Antoniadis și cavalerii omeniei din Comunitatea Elenă au fost mereu alături de constănțenii care trăiesc de pe o zi pe a(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii

  • SEMNIFICAŢIA UNEI SĂRBĂTORI MULT TIMP UITATE: ROMÂNIA – MAMĂ A EMBRIONULUI UNIUNII EUROPENE!
  • CUM I-AM BĂUT VINUL LUI NICHITA STĂNESCU
  • Cetățeanul JEAN CONSTANTIN – la mâna FĂCĂTORILOR DE DEMNITATE
  • TRAVIATA, CU DECEBAL FĂGĂDĂU ÎN ROLUL PRINCIPAL
  • Credit digital de nevoi personale, obținut în 15 minute!