Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
editorial
BALADA MIORIȚA: CIOBĂNAȘUL FĂGĂDĂU S-A FĂCUT CĂINE RĂU!  DRAGNEA ȘI CU STROE ȘI-AU LUAT BUNDIȚĂ NOUĂ...

BALADA MIORIȚA: CIOBĂNAȘUL FĂGĂDĂU S-A FĂCUT CĂINE RĂU! DRAGNEA ȘI CU STROE ȘI-AU LUAT BUNDIȚĂ NOUĂ...(2017)

În cadrul Școlii de vară a femeilor pesediste, conducerea PSD a adus “Mioriței” câteva schimbări fundamentale.

S-a introdus obligativitatea purtării iei cu floricele de partid, trandafiri, busuioace etc., inclusiv pentru domnii Liviu Dragnea și Felix Stroe.
Ca simbol al unității de monolit, cei doi au fost obligați să îmbrace aceeași bundiță nouă și să se aibe ca frații. Cel puțin, până la alegerile viitoare.

Din acest moment, cei doi conducători iubiți vor face declarații doar prin intermediul mijloacelor de comunicare ale partidului: frunza de dud ținută bine între dinți, cu dinții în sus, și untura de pește.
Cu precizarea că untura de pește nu trebuie să provină din mările și oceanele contaminate și nici de la Ambasada Chinei.

De ce frunza de dud? Simplu și concis.
PSD se autofinanțează prin creșterea sporită a producției de gogoși de mătase. Conform noilor reguli administrative, s-a aprobat statutul de “ciobănaș teleormănean”, balada limitând la trei astfel de identități.

Acum, teleormăneanul este “fruncea”, deși îl concurează serios ciobanul vrâncean, care are festivaluri mai multe și mai cornute.
Din reflex, era să spun corupte și, astfel, să aduc atingere onoarei mioarelor domnului Oprișan, că doar a văzut o țară întreagă ce a făcut dumnealui la Mărășești...

Gâlgâia neamțul de mândria de a fi român!

Deși schema baladei prevede, după cum se știe, trei ciobănași pe același post, au fost luați în calcul doar doi!

Cel de-al treilea, Decebal Făgădău, s-a făcut câine rău și s-a legat cu lanțul de piciorul stânei! Nu pleacă ciobănașul de la măcelărie, dar nici de la Primărie!

Degeaba i-a urat Felix Stroe, la întâlnirea Organizației Femeilor PSD, primarului, promovare sprâncenată, că dumnealui i-a spus răspicat: “Nu pleeeecc!”

Exact ce vă spuneam...

Nu pleacă, pentru că mai sus nici nu poate și e fără lift. Contrar scenariului consacrat al baladei, Felix Stroe se dezice pentru prima oară în public de Făgădău!
Chiar într-un cadru organizat și cu Liviu Dragnea pe post de baci ascultător, care se sprijină, în loc de picior, într-un fluier gros cât țeava de eșapament nichelată.

Ce poți să-i urezi unuia care are, cu consecințele de rigoare, rău de înălțime? Să ajungă cât mai sus cu putință! Fără pungă TAROM.

Îmi place la nebunie scena în care Felix Stroe îl atinge cu nuiaua peste bucuțe pe domnul primar și acesta nu se vaită, dar, în schimb, strigă în gura mare că nu se lasă dus de la Primărie!

Râdem noi, râdem, dar dacă mai prindem încă un mandat cu Făgădău în fruntea Primăriei, ăia suntem!

Adevărul e că primarul Făgădău se orientează bine în pădure. După ciuperci, cucuvele, mușuroaie de furnici și strigăte care încep cu “Olario”.

Într-o zi, Dragnea și Stroe i-au ascuns baltagul și l-au botezat Gheorghiță. Degeaba. În câteva minute, deși era ceață în Primăria Constanța, a apărut cu baltagul în dinți!

Și-a bătut pumnișorii în ritm de “SÂC” și a strigat: “EU NU PLEC NICĂIERI!”

Păi, Grindeanu a fost o glumă față de primarul nostru drag, dacă luăm în calcul tupeul manifestat față de Felix Stroe! Care ar putea fi oricând înlocuitorul lui Dragnea, când s-ar putea și teleormăneanul să fie invitat să aspire la o treaptă în plus, despre care nu știm niciodată dacă este sau nu la locul ei!

Deși, calendaristic vorbind, ne apropiem de sfârșitul sezonului estival, s-a trecut la Școala de vară și la ținuta de vară, fiind vorba de o adunare feminină.

Masele largi de mioare din întreaga țară și-au reafirmat în diverse tonalități, chiar și la harpă, sentimentele de înaltă stimă și respect față de conducătorul lor iubit, domnul Dragnea cel vestit.

S-au făcut declarații și ovații pe cap de participantă. Preventiv, pentru ca reuniunea să nu se transforme în paranghelie, au fost interzise chiuiturile și sunetele indescifrabile scoase direct din gât, precum cântăreața care a reprezentat România la “Eurovision”.

Din punct de vedere folcloric, s-a parcurs o nouă etapă istorică. Ne-am convins și de această dată că doctrina pesedistă mustește de folclor.

Dragnea și Stroe și-au luat bundiță nouă și nu știu cum să o împartă în două!  

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

UN PREȘEDINTE PENTRU ROMÂNIA. ALTCEVA DECÂT UN NAVIGATOR CU BUF ȘI UN MEDITATOR CU MULTE CASE...
scris de Lucian Cristea
Am publicat, zilele trecute, la această rubrică, un material despre activitatea lui Mihai Daraban, investit, de curând, în funcția de (...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii

  • SEMNIFICAŢIA UNEI SĂRBĂTORI MULT TIMP UITATE: ROMÂNIA – MAMĂ A EMBRIONULUI UNIUNII EUROPENE!
  • CUM I-AM BĂUT VINUL LUI NICHITA STĂNESCU
  • Cetățeanul JEAN CONSTANTIN – la mâna FĂCĂTORILOR DE DEMNITATE
  • TRAVIATA, CU DECEBAL FĂGĂDĂU ÎN ROLUL PRINCIPAL
  • Credit digital de nevoi personale, obținut în 15 minute!