Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
editorial
MAI ARE BALTA PEȘTE?

MAI ARE BALTA PEȘTE?(3647)

Ca atitudine, față de situația incomodă în care a intrat, eu zic, din cauza lui Liviu Dragnea, cu dosar penal la DNA, “Doamna noastră de fier” se comportă exemplar!

Desigur, în comparație cu ceata lui Pițigoi din PSD, care nu contenește să tune și să fulgere la adresa Justiției.

Culmea umorului negru, chiar la adresa noului ministru al Justiției, atenție, pus în funcție de PSD!

Ca să nu se spună că are cineva ceva de împărțit cu Liviu Dragnea, care l-a confirmat și dumnealui în funcție!

Culmea, a doua oară, după ce ministrul pomenit mai sus a prezentat raportul dedicat doamnei Kovesi, încheiat cu un epilog din categoria farselor.

Eu cred că principala calitate a doamnei Sevil Shhaideh este stăpânirea de sine. Când președintele Iohannis i-a tăiat, precum pisica neagră, calea spre fotoliul de prim ministru al României, nu s-a agățat de picioarele neamțului și nici nu și-a băgat, ca alții, unghia în gât!
Nu s-a baricadat, precum Grindeanu, sub birou și nici nu s-a urcat pe vreo macara zgârie-nori ca să-l imite pe Fifi Înaripatul...

Mai nou, i-a sărit pantera DNA în spate,având ca temă un dosar instrumentat în urmă cu 4 ani de zile. Deși a fost luată prin surprindere, pentru ca lovitura dată Guvernului de către DNA să fie cât mai spectaculoasă, nu s-a pierdut cu firea, chit că în ziua în care a fost chemată să dea cu subsemnata a fost lăsată să stea la coadă!
Nu a cedat nervos, deși presa continua să o sâcâie cu tot felul de întrebări, iar alde, nici o legătură cu partidul cu același nume, “gură-cască” se zgâiau la dumneaei ca în gară, unde toată lumea se uită la toată lumea!

Alții,care sunt, și ca funcție, cu mult sub poziția pe care o ocupă în prezent Shhaideh,ar fi făcut un scandal de pomină sau s-ar fi smiorcăit de frică la picioarele președintelui Iohannis...

Am văzut, în astfel de momente, sub cupola Guvernului sau a Palatului României, cu bărbați ai PSD în rolurile principale, veritabile reprezentații de circ. Unii s-au tăvălit pe jos ca să-și înghită mai ușor butonii de aur de la cămașă, alții au înghițit, ca la școala generală, bucăți de cretă, ca să facă febră și să fie internați în spital, Șova a depășit recordul mondial la mătănii pe minut, deținut de generalul Anghel Iordănescu, un altul s-a remarcat la făcut cruci, proba de viteză, Elena Udrea a lansat un apel patetic către cei care i-au confiscat sutienul.
Sunt doar câteva forme și modalități prin care pesediștii, evident, mai puțin Elena Udrea de pe sensul opus, exprimă prezumția de nevinovăție.

Doamna Sevil Shhaideh s-a păstrat, ca atitudine, în tiparele sale reci, nu s-a dat cu capul de pereți, nu s-a ascuns de presă și a răspuns la întrebări, până la limita admisă, nu s-a lamentat și nu a pozat, cum fac toți bărbații înalți ai PSD, în victimă politică, pe un fundal cu imaginea Canalului Dunăre-Marea Neagră.

Eu cred că doamna Shhaideh a vrut să demisioneze în minutul doi al partidei, ca să nu se spună că este mai presus de lege. Dar e posibil ca Liviu Dragnea să o fi sfătuit să nu dea satisfacție dușmanului de clasă și să nu demisioneze...

Domnia sa vrea să întindă, precum pelteaua, la maxim disputa personală, dar și a PSD, cu DNA, la general, și, în particular, cu doamna Kovesi. “Pot să țipe toate ambasadele” spune șeful PSD, săgețile sale otrăvite fiind, practic, îndreptate spre una singură: Ambasada SUA, care se numără printre susținătorii doamnei Kovesi!

Adevărul este că trimiterea în penal a vicepremierului Shhaideh le-a tăiat respirația celor din PSD și, în mod deosebit, lui Dragnea, care se baza din toate punctele de vedere pe imaginea nepătată și pe capacitatea profesională a “Doamnei de fier”.

PSD arată acum ca un pian fără picioare. De câte ori s-a pus în discuție postul de premier, Dragnea a tăiat cărțile de joc și a plusat cu Shhaideh...

Sunt convins că tot domnia sa reprezenta, într-o anumită conjunctură, asul din mâneca PSD pentru alegerile prezidențiale. Deloc întâmplător, în ultima vreme, se vorbește tot mai mult despre posibilele candidaturi feminine la postul de președinte al României: Kovesi, Firea, Shhaideh, la un pas de a fi numită în funcția de prim ministru al României!

Multe și încurcate sunt drumurile politichiei.
Liviu Dragnea țipă din nou ca din gură de șarpe pe tema Justiției inegale și nedrepte în raport cu partidul pe care îl conduce și cu oamenii săi!

Nu cunosc în amănunte dosarul, care a oprit brusc parcursul doamnei Sevil Shhaideh, în chestiunea bălții transferate în județul Teleorman, adică exact în împărăția lui Liviu Dragnea. Instituțiile abilitate vor stabili cât de legală sau de ilegală este această teleportare, ajutată, se presupune, și de “Doamna de fier” Rovana PLUMB, care alcătuiesc Tabelul lui Mendeleev din PSD.

Supărător este că și în această poveste dăm nas în nas cu aceleași elemente comune care au stat la baza altor controverse: Liviu Dragnea, PSD, Teleorman, pescuit de dragul pescuitului.

Și o nouă formulare pentru cei. repet, interesați de luciul de apă, cu stuf cu tot, o nouă formulare a întrebării clasice:

Mai are balta pește?
 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

FELIX STROE, PE URMELE LUI BĂSESCU...
scris de Lucian Cristea
Acum, dacă tot a ajuns și ministrul Transporturilor, ipostază în care nu-l vedeam nici măcar în imaginația mea matinală, Felix(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii

  • LA HÂRȘOVA, IONEL CHIRIȚĂ MERGE MAI DEPARTE...
  • ADI CARAPCEA: Cheia succesului în tenis, dar şi în alte sporturi, stă în crearea de academii sportive cu burse de studiu, toate acestea fiind subvenţionate de stat
  • PNL NU CREDE ÎN LACRIMILE DEMISIONARILOR
  • CONSTANȚA VREA VIAȚĂ, PARCURI ȘI VERDEAȚĂ! CEL MAI LUNG PROTEST INIȚIAT DE ANDREI POPESCU DEMONSTREAZĂ CLAR CĂ NU S-A SCHIMBAT NIMIC ÎN ORAȘUL NOSTRU!
  • MAMAIA