Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
editorial
Claudiu Palaz, REALESUL, și Programul SACOȘA

Claudiu Palaz, REALESUL, și Programul SACOȘA(2456)

După Congresul PMP de la Constanța, pentru că în acest partid se poartă Congresul de buzunar, la purtător, în caz de prim ajutor, Claudiu Palaz și-a schimbat profilul.

Domnia sa a trecut de la modelul proletar al cetățeanului amărât, dar insistent, cu mașină de lux fără acoperiș deasupra capului, la omul nou cu sacoșa.

Ca simbol, modelul ales nu reprezintă o noutate, sacoșa fiind o completare comună a imaginii românului contemporan cu zilele pe care la trăim.

Practic, tot românul, indiferent de naționalitate, grai sau sex, pentru că, de ce să nu recunosc, contează și chestiunea asta, are la el o sacoșă, o pungă de un leu sau o traistă în băț.

Sacoșa face parte din viața sa de zi cu zi. De aceea, nu se desparte de ea niciodată, nicio clipă, nicicând, nicăieri...

Printre multe alte simboluri demne de reținut, sacoșa ilustrează capacitatea de prevenire a românului. El știe de pe vremea fostei administrații locale că oriunde și oricând se poate da ceva moca, dovadă capacitatea sa de repliere la cozi și în spații destinate împărțirii ajutoarelor, e drept, tot mai puține de la o campanie electorală la alta...

E bine ca, în astfel de situații, să ai o sacoșă la tine, chiar două, o pungă de un leu, o traistă în băț, mă rog, ceva în genul ăsta....

De bază rămâne sacoșa, în cazul domnului Palaz, ca principal instrument electoral, iar pentru partidul pe care îl reprezintă, ca doctrină.
De fapt, sacoșa a reprezentat la Congresul de la Constanța, unul mic de tot, convocat pentru realegerea lui Palaz în funcția de președinte județean, tema de bază a dezbaterilor.

Cu acest prilej, președintele reales a explicat, în fine, ce l-a determinat să se înfrățească pe plan local cu PSD.

Cine? Ce? Sacoșa! Sacoșa cu voturi pe care domnia sa ar fi ținut-o în brațe și acum, după cum singur mărturisește, așteptând caii verzi pe pereți, dacă PSD nu i-ar fi întins pe plan local o mână tovărășească...

Fără PSD, după cum singur recunoaște, Claudiu Palaz ar fi stat și acum, cu sacoșa de voturi în brațe, pe marginea șoselei la ocazie sau “Ia-mă, nene”.

În cuvîntarea sa, Claudiu Palaz se dovedește a fi mult mai sincer decât a fost față de mine în perioada când era prefect.

Recunoaște două puncte cheie. La alegerile locale, partidul său nu a strâns mai mult de o sacoșă de voturi și cine se aseamănă se adună.

Dar de ce credeți că s-au adunat PMP cu PSD la un loc, când Palaz și Stroe sunt două caractere diferite?
Când, reamintesc, liderul de astăzi al PMP Constanța îi tăvălea bine de tot pe pesediști prin noroi, urzici și diverse alte derivate de câmpie! Într-o perioadă de glorie a lui Claudel, chiar la tomberoane!

Ca să asigure împreună echilibrul la nivel județean! PMP și PSD, despre ce fel de echilibru este vorba? Poate că echilibrau roți de căruță la comun! Cu o sacoșă de voturi?

Cât timp Claudiu Palaz îi bălăcărea pe pesediști, tăvălindu-i prin același nămol prin care îi tăvălește acum pe liberali, ați simțit dumneavoastră vreun dezechilibru?

Cu sacoșa de voturi în mână, Claudiu Palaz s-a aruncat direct în brațele liderului pesediștilor constănțeni, care l-a așezat tot într-o sacoșă, ca să nu-i spun colivie, și se delectează cu el la Ministerul Transporturilor, de unde conduce partidul.

Deși, prin intermediul alianței amintite, se află, practic, la putere, Claudiu Palaz se laudă că domnia sa este singurul politician cu sînge în instalație care pune pe tapet derapajele administrației locale!

Aiurea. Domnia sa a devenit mai tare în clonț din momentul în care s-a prins că primarul Făgădău nu se mai bucură de sprijinul lui Felix Stroe, fiind scos la fezandat. Și, atunci, l-a luat la tăbăcit cu sacoșa, care, astfel, a devenit principalul său instrument de luptă revoluționară!

Când stai prea mult cu sacoșa cu voturi în brațe, riști, de atâta așteptare, să o iei pe arătură!

Din ipostaza omului cu sacoșa, acuză PNL Constanța că nu vrea să facă opoziție! Aici, se potrivește una din remarcile sale palide. Citez: “Curată mascaradă!”

Să acuzi PNL de ceea ce nu ai fost tu în stare să faci!

“Programul sacoșa” a fost benefic pentru domnul Palaz, reales, la al nu știu câtălea Congres, ca președinte al PMP-iștilor constănțeni, pe care “acum îi paște noi succese”.

Realesul este fericit. Avea și dumnealui o scamă pe bască. Dacă nu ar fi fost reales, cine ar fi asigurat continuitatea?

Continuitate, la ce? Continuitatea “Programului sacoșa cu voturi”, care, speră dumnealui, ar putea contribui decisiv la unirea forțelor de dreapta.

Desigur, dacă domnul Traian Băsescu acceptă să-și aducă contribuția sa inestimabilă la propășirea dreptei pe noi culmi de civilaziție și progres, dumnealui fiind, după cum spune omul cu sacoșa, cel mai calificat în această privință.
Trebuia și domnul Băsescu pupat undeva, nu știu unde, dar trebuia!

Într-un final incandescent, țin să remarc stilul de lucru al realesului. Ca și în cazul piciorușului de pod, care s-a mutat singur, organizațiile de partid din teritoriu sunt lăsate să se conducă de capul lor, ceea ce se cheamă independență...

Și, atunci, mă rog, la ce mai este necesar un președinte reales?
 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

FANTOMA LUI CHIȚAC- BÂNTUITĂ DE FEBRA ALEGERILOR
scris de Lucian Cristea
Ori de câte ori Decebal Făgădău o ia vârtos peste gioale, cum se întâmplă și în prezent, când primarul Constanței s-a ales cu u(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii

  • Credit digital de nevoi personale, obținut în 15 minute!
  • SEMNIFICAŢIA UNEI SĂRBĂTORI MULT TIMP UITATE: ROMÂNIA – MAMĂ A EMBRIONULUI UNIUNII EUROPENE!
  • CUM I-AM BĂUT VINUL LUI NICHITA STĂNESCU
  • Cetățeanul JEAN CONSTANTIN – la mâna FĂCĂTORILOR DE DEMNITATE
  • TRAVIATA, CU DECEBAL FĂGĂDĂU ÎN ROLUL PRINCIPAL