Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
cultura-educatie
CE NE FACEM, FETELOR, CĂ NE VIOLEAZĂ ĂȘTIA?

CE NE FACEM, FETELOR, CĂ NE VIOLEAZĂ ĂȘTIA?(1391)

Opera de la Metropolitan a suspendat duminică pe James Levine, dirijorul său venerat și fostul director artistic, după ce trei bărbați au venit cu acuzații potrivit cărora domnul Levine i-a abuzat sexual cu zeci de ani în urmă, când bărbații erau adolescenți. Peter Gelb, director general al Met, a anunțat întreruperea relației de patru decenii cu domnul Levine, în vârstă de 74 ani, și anularea angajamentelor sale viitoare, după ce a aflat de la The New York Times, duminică, despre relatările celor trei bărbați care au descris o serie de întâlniri sexuale similare, începând cu sfârșitul anilor 1960.

Citesc trăznăile astea pe facebook și observ că domnul J.L. e evreu. Dar nu asta contează că și evreul e om. Deși să nu uităm că antisemitismul este o atitudine ostilă față de evrei pentru simplul fapt că sunt evrei. Termenul a fost lansat în 1879 de jurnalistul german Wilhelm Marr într-o broșură propagandistă antisemită. Asta zice Wikipedia, nu mai zice T.N.Y.T.

Cât de ușor putem accepta că un om poate avea apucături sexuale nepermise într-un mediu oficial chiar dacă artistic, pentru că toată lumea știe sau acceptă că artiștii pot fi mai șugubeți, mai libertini? Iată că cei de la Metropolitan din New York nu glumesc cu drepturile omului nici cu prezumția de nevinovăție când e vorba de onoarea unei instituții de prestigiu. Și să nu îi suspectăm noi pe americani că nu se pricep la reguli democratice.
Legat de știrea de mai sus o doamnă intervine cu o declarație: “Și bărbații sunt la fel de afectați psihic de asalturile, atacurile, hărțuirile sexuale ca și cele mai vulnerabile dintre femei. Cum de nu înțeleg asta și masculii alfa? E clar că nu mai ține cu ” Grab’ em by the pussy, you can do anything” (ia-mă de păsărică, poți să faci ce vrei) și asta-i până la urmă foarte bine.”

 

Eram director la Opera din Constanța, de vreo opt ani, unde lucram cu multă plăcere și cu multă pasiune. Secretara mea, o doamnă în vârstă, cu multă vechime și cu multă experiență în a vedea ce se mai întâmplă prin teatru, îmi zice într-o dimineață:
- Domnule Haleț, dumneavoastră chiar nu le vedeți?
- Ce să văd, doamna Voinea, întreb eu îngrijorat fiindcă se înroșise toată și stătea cu spatele la ușă, parcă vrând să mă apere, să nu fiu agresat, să nu pățesc ceva.
- Pe astea trei care stau la ușa dumneavoastră de vreo trei zile!
- Și ce să le fac eu? Or fi având treabă pe aici!
- Adică dumneavoastră nu înțelegeți ce vor sau vă faceți că nu pricepeți, că aici e nedumerirea mea? Ceilalți directori de mai înainte, ă, hă, hă!!!

Apoi, m-au prins într-o zi, madam Petcu, secretara directorului Mazilu, de la Dramatic și doamna Voinea, secretara directorului Ana Maria Munteanu, de la Liric, și mi-au povestit întâmplări și aventuri din Teatru ale unor directori de mai înainte: ă, hă, hă!

Voiau să mă facă să înțeleg, să mă aducă pe calea cea bună, să nu mai par așa nătăfleț.

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

FANTOMA LUI CHIȚAC- BÂNTUITĂ DE FEBRA ALEGERILOR
scris de Lucian Cristea
Ori de câte ori Decebal Făgădău o ia vârtos peste gioale, cum se întâmplă și în prezent, când primarul Constanței s-a ales cu u(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii

  • Credit digital de nevoi personale, obținut în 15 minute!
  • SEMNIFICAŢIA UNEI SĂRBĂTORI MULT TIMP UITATE: ROMÂNIA – MAMĂ A EMBRIONULUI UNIUNII EUROPENE!
  • CUM I-AM BĂUT VINUL LUI NICHITA STĂNESCU
  • Cetățeanul JEAN CONSTANTIN – la mâna FĂCĂTORILOR DE DEMNITATE
  • TRAVIATA, CU DECEBAL FĂGĂDĂU ÎN ROLUL PRINCIPAL