Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
editorial
RADU MAZĂRE – PRIMAR ÎN MADAGASCAR ?

RADU MAZĂRE – PRIMAR ÎN MADAGASCAR ?(14561)

Îmi amintesc că, la un moment dat, se vorbea prin târg că Radu Mazăre și-a cumpărat o țară! Chiar dacă nu am trăit la asemenea dimensiuni, îmi imaginez că sună interesant când afirmi așa ceva. Chiar dacă este vorba despre Madagascar...

Cutare și-a cumpărat o țară cu poporul ei cu tot... La nevoie sau în caz de maximă urgență, are unde să se ascundă, dacă se consideră asuprit de actuala Putere. Ceea ce, teoretic vorbind, nu este valabil. Vestea că Radu Mazăre ar fi părăsit România, cu destinația Madagascar, pentru a cere azil politic, nu i-a surprins absolut deloc pe cei care au urmărit, în ultimii ani, cu atenție, fiecare mișcare a fostului primar al Constanței.

Dacă ne întoarcem cu foarte mulți ani în urmă, când nu exista DNA și nici Mazăre sub titulatura de “suspect”, edilul de pomină făcea primele incursiuni în Madagascar, pentru a vedea ce și cum, ca să mă exprim mai alambicat. Cum nu era un cercetător dedicat și nici un crescător avizat de maimuțe, cărora să le fure pălăria de soare, interesul manifestat față de Madagascar a fost pus pe seama manifestărilor sale excentrice.

Să recunoaștem, după ce a umplut, într-o iarnă, Constanța cu palmieri, Mazăre a făcut din excentricitatea sa un titlu de glorie, chestiune valabilă și în ziua de astăzi. Nu pot să susțin că pe atunci Radu Mazăre era un soi local de Mafalda și că, uitându-se cu coada ochiului în paharul cu băutura sa preferată, a văzut și a intuit tot ceea ce i se întâmplă astăzi...

Sunt convins, însă, că, în timp, Madagascarul a fost inclus de domnia sa într-un amplu plan de evadare... Sigur, tot ceea ce a făcut la vedere, investiții, achiziționarea unor terenuri, dezvoltări turism etc., a fost pus de naivi tot pe seama extravaganței, dar cu un plus de teribilism, după ce a devenit un personaj controversat.

După prezentarea unor filmulețe în campania electorală de către liberali, având ca temă bogățiile lui Mazăre din Madagascar și Brazilia, acesta a câștigat detașat un nou mandat la Primăria Constanța, clasa muncitoare reacționând invers pe cât se așteptau adversarii săi.

Practic, Madagascarul a devenit, într-o primă etapă, simbolul vacanțelor sale, surclasând preferințele cultivate până atunci în Brazilia. Îmi amintesc că filmele biografice despre Radu Mazăre aveau ca temă principală prezentarea recordurilor dobândite de pe urma practicării sporturilor extreme, ceea ce i-a fixat și în Madagascar profilul de vedetă.

Cu astfel de mijloace propagandistice răspândite, chipurile, de dușmanii săi de clasă, Radu Mazăre a adormit vigilența autorităților. Chiar nimeni nu s-a prins că locatarul din Primărie și-a cărat, la un moment dat, tot calabalâcul, cu zmeie cu tot, în Madagascar?

Serbările galante estivale, mă refer la carnavalul cu pene etc., au contribuit și ele decisiv la conturarea portretului unui băiat liniștit, bun dansator de Samba, Fifi Înaripatul în timpul liber, meloman și adânc cugetător...

Sigur că, pe un asemenea fundal, dată fiind și situația în care se află, una deloc comodă, e firesc să ceară azil politic celor din Madagascar.

Radu Mazăre a fost și a rămas un suspect, inculpat etc. cumsecade. Nu a făcut un subiect principal din cazul său, precum Ghiță, care a dat tot din el fără nici un rezultat concret. Nu a tulit-o pe ușa din dos, precum Popoviciu, rămas și el în poziția de așteptare la Londra.

Și-a țesut cu migală pânza de păianjen cu ajutorul căreia a ajuns în Madagascar, noua lui patrie... Dacă nu cumva e vorba la mijloc de o farsă!

Dispariția fostului primar reprezintă o motivație în plus pentru cei care au de plătit în continuare polițe unor personaje importante sau unor instituții rămase de căruță!

Va fi Madagascarul noua patrie a lui Radu Mazăre?

Va obține el azil politic peste rând, precum Tăriceanu permisul de conducere? 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

BĂȘINA PORCULUI
scris de Lucian Cristea
Spune-mi cu cine te înfrățești ca să-ți spun cine ești. Așa sună un proverb românesc, de altfel, cunoscut de toată lumea, a c(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii