Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
politica
AUTOSTRADA BEATĂ

AUTOSTRADA BEATĂ(3897)

Ministrul Transporturilor promite construirea unei autostrăzi care să facă legătura în zig-zag între mai multe localități principale pe traseul spre litoral. Dacă anunțul făcut este real și la mijloc nu avem de-a face cu o glumiță de sezon, trebuie să cercetăm pe ce se bazează noul său angajament solemn.

Pe starea generală de euforie care a pus stăpânire pe România?

Pe încăpățânarea unora de a amesteca băuturile?
Pe criza de identitate pe care o traversează mersul în zig-zag?
Pe imaginația debordantă a domnului ministru, care nu vrea să fie la fel de pasiv precum colegii săi din Guvernul Tudose, care nu fac, nu dreg și nici nu-și iau angajamente!
Pe mersul în zig-zag al PSD?

Din toate punctele de vedere, avem de-a face cu o premieră inedită care va revoluționa construcția de autostrăzi din lumea întreagă. În ce ne privește, un pas înainte în zig-zag…

În condițiile în care, până acum, ne lua foarte mult timp un pas înainte făcut drept, adică fără ocolișuri, nu-mi dau seama cum vom recupera restanțele la autostrăzi acumulate în zig-zag sau în diagonală!

Pe plan mondial, modelul promovat de ministrul Transporturilor reprezintă o performanță absolută. Construcția unei asemenea autostrăzi impune de la sine adoptarea unor noi tehnici bazate pe modelul de zbor cu două muște bete care se țin una de cealaltă reciproc avantajos.

În general, autostrada în zig-zag se pretează la terenul deluros cu mulți butuci de viță de vie. În opinia mea, un astfel de prototip de autostradă este imposibil de pus în practică pe “trezie”. Ca să mergi pur și simplu în zig-zag, nu mai spun să și construiești, ai nevoie de o cantitate oarecare de alcool în sânge. Ca atare, primul aviz luat de la autorități trebuie musai să certifice consumul liber de alcool de către constructori la locul de muncă, ceea ce pare de-a dreptul imposibil în țara noastră, unde astfel de “obiceie” au fost eradicate din temelie…

Autostrada în zig-zag impune de la sine tehnici noi adaptate conceptului “căzut în nas”, cu consecințele care derivă de aici… Autostrada în zig-zag reprezintă varianta motorizată a bătutului apei în piuă, regula de bază de la fostul loc de muncă al domnului ministru…

Cum domnia sa își propune să nu fie remaniat prea curând, are în atenție și alte proiecte pe bază de autostradă menite să revoluționeze Transporturile.

Autostrada sens giratoriu fără sfârșit, care îți permite să te întorci de unde ai plecat. Autostrada cerc care îți permite să te învârți în jurul propriei cozi. Autostrada sens unic. Autostrada fără semne de circulație. Autostrada cocoșată. Autostrada coadă. Autostrada fără sfârșit. Autostrada de partid. Autostrada fără întoarcere. Autostrada teleormăneană. Autostrada călătorului îi șade bine cu drumul. Autostrada înainte de termen. Autostrada directivă. Autostrada cincinal. Autostrada “Aici sunt banii dumneavoastră!” cu dobânda aferentă. Autostrada japoneză “Yok”. Autostrada pușculiță. Autostrada indicatoare.

După cum cred că v-am demonstrat deja, noul ministru al Transporturilor are ambiția de a reda României toate autostrăzile pierdute în ultimii ani. În felul acesta, sancționează exemplar nepăsarea sau lipsa de profesionalism a celor care ne-au adus în sapă de lemn pe tema asta...

A revenit în actualitate autostrada “angajament“ cincinalul în patru ani și jumătate, foarte asemănătoare cu autostrada zig-zag.

Un amănunt important. Autostrăzile în zig- zag nu sunt recomandate celor care au rău de mașină…

Noul ministru al Transporturilor vrea să-l contrazică pe Traian Băsescu, care spunea că România nu are nevoie de autostrăzi!
 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

LUMINIȚA VLĂDESCU: -CARE MI-AI ȘUTIT, MĂ, FABRICA DE AMIDON ?-
scris de Lucian Cristea
După isprava primarului Vrabie cu fabrica, PSD din teritoriu e de-a dreptul disperat! Nu se aștepta la o asemenea surpriză și, tot(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii