Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
social
UNDE SUNT VECINII MEI DE ALTĂDATĂ? (II)   JOCURILE COPILĂRIEI

UNDE SUNT VECINII MEI DE ALTĂDATĂ? (II) JOCURILE COPILĂRIEI(4137)

Pua, pua, 9 pietre, Țară, țară, vrem ostași, Ce culoare ai tu în călimara ta?, Cine sare coarda mai repede!, Nu te supăra, frate!, Apă, apă, foc, foc..., lapte gros, capra, fotbal, baschet la scara de incendiu a blocului, șotron, șeptic, 66, fazan, țintar, telefonul fără fir, monopolis, baba oarba, hoții și vardiștii etc.

Am enumerat doar câteva dintre jocurile copilăriei noastre. De la jocurile noastre la cele de astăzi din mediul electronic este o distanță la care, indiferent câtă imaginație am fi avut, nu am fi îndrăznit să ne gândim.
Erau jocuri ale copilăriei care nu aveau nicio legătură cu violențele de pe monitoare, cu eroii de astăzi ai apocalipsei. Mă uit uneori la desenele animate așa zis moderne. Sunt de-a dreptul zgomotoase și înfiorătoare în comparație cu eroii lui Walt Disney!

Jocurile copilăriei noastre făceau parte dintr-un univers aparte, erau educative, stimulative și absolut deloc nocive. Cea mai importantă lecție: am învățat să știm să și pierdem în viață, pentru că se întâmplă să ajungem și într-o astfel de ipostază.

În cartierul de la gară, jocurile copilăriei au făcut trecerea mai ușoară la jocurile vieții. Dacă știai să pierzi la „9 pietre” sau la fotbal, unde exista o mare rivalitate între blocuri, știai cum să atenuezi efectele unui eșec în viață.

Cu ce se aleg minorii de astăzi după zecile de ore pierdute la păcănele sau în fața monitoarelor în care idolii lor decapitează, dau foc, distrug orașe, ca să enunț doar câteva dintre scenariile cele mai teribiliste .

Dacă s-ar mai juca astăzi „Hoții și vardiștii”, cu siguranță, ar învinge doar hoții, ca efect al realității contemporane.

În cartierul de la gară, acolo unde îmi place să spun că am copilărit, exista un singur criteriu de stabilire a valorilor pentru noi, copiii. Situația la învățătură. La sfârșit de an școlar, mama mea plângea de fiecare dată ascunsă pe după perdea. Își dorea să iau și eu un premiu cu coroniță, dar nu am fost în stare, și privea tristă la cei încărcați de diplome.

Când și-a luat mașină mică, un Renault Gordini, doctorul Boroș a făcut câte o tură cu premianții din cartier. Deci, fără mine...
Acest episod m-a marcat toată viața și am încercat să mă revanșez față de mine în scris.

Pentru că pe scara mea nu erau prea mulți premianți, cei din blocurile vecine, R1, R2, R3 etc., instituiseră un fel de embargou pentru noi. Copiii lor erau aspru pedepsiți dacă se jucau cu noi, atenție, și mai aspru dacă ne primeau în casă când părinții erau la muncă. Noi eram exponenții modestiei, inclusiv din punct de vedere material...

Eu, totuși, am ajuns în casă la unul dintre ei! Știți ce mi-a rămas în memorie din toată casa aia luxoasă? O untieră. Și astăzi îmi place să servesc untul doar din untieră...
Și acest episod face parte din jocurile copilăriei... Din primul meu salariu mi-am cumpărat o untieră.

Mai târziu, în rate, mi-am luat un magnetofon „Mayak”, care costa 3.200 de lei. Pentru mine, o avere, dar s-a meritat, pentru că muzica a rămas aliatul meu sentimental și de nădejde. De când a murit Johnny Hallyday, tinerețea mea, ca perioadă de viață, a pierdut unul dintre cei mai iubiți idoli ai săi...
Johnny era nelipsit de la ceaiurile (petrecerile) organizate de mine.

Atunci, jucam în draci biliard cu ciuperca.

 


  

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

OMUL DIN CANALIZARE
scris de Lucian Cristea
Canalizările din Constanța reprezintă un univers aparte. Lipsesc bărcile de salvare, colacii specifici Salvamarului, punctele plutitoar(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii