Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
editorial
ZORBA DE GALAȚI SAU SPĂRGĂTORUL DE FARFURII

ZORBA DE GALAȚI SAU SPĂRGĂTORUL DE FARFURII(1690)

Galați, strada Sulinei, un cartier sărac, cu străduțe pavate parcă cu pietre de moară. Dacă te rătăceai, aveai ca reper, cu fața spre port, “Barul marinarilor”, căruia toată lumea îi spunea “La Caliopi”, după numele patroanei, o grecoaică grasă, frumoasă și guralivă, dar care cânta grecește până te storcea de lacrimi…

Aici își vindeau pescarii modesta captură de peste zi, uneori, doar pe băutură. La Caliopi era raiul grecesc de pe pământ, mai ales când se frigeau peștii proaspeți pe grătarele scoase în stradă. Ca să nu mai pomenesc celelalte preparate din pește cu specific grecesc.
În spatele barului cu fața la stradă, în curte, locuiau mai multe familii de români și greci, printre aceștia numărându-se și unchiul și mătușa mea.

Anii ‘70. Întotdeauna, când soseam în vacanță la Galați, veneam pe jos de la gară, cu rucacul în spate, tăind liniile de cale ferată pe la periferie. Eram de vârsta personajului principal din filmul “Pistruiatul”, dar, culmea, mă temeam teribil de locomotivele cu aburi care ieșeau zgomotos din depou.

Strada Sulinei, cartea de identitate a unui cartier cu foarte multe familii de greci. Adresa la care mi-am început punctual copilăria, pentru că atunci m-a înfiat Galațiul. Tot aici am absolvit Școala vieții. E drept, cu foarte multe corigențe în timp, dar, până la urmă, niciodată repetent.

Galați, a doua mea casă. Prima iubire. Aia pură, esență din esența iubirii, pentru că era sinceră și curată. Aveam doar 13 ani când am cunoscut-o...
Cu un etaj mai sus, vine vorba. Strada Navelor deasupra străzii Sulinei, în apropierea Institului de Proiectări. Sulinei 16 te trimitea cu gândul la eroii din romanul “Toate pânzele sus”, pe care îl citeam cu nesaț la școală, pe sub bancă, în timpul orelor.

Sunt în viața fiecăruia dintre noi și momente nemuritoare. Prin astfel de trăiri, suntem mai bogați decât bogații. Atât. Cine nu are nici măcar atât, amintirile copilăriei, prima dragoste, prima întâlnire, prima minciună nevinovată, prima scrisoare, prima despărțire, după care au urmat într-o logică firească celelalte, și, mai ales, prima lacrimă, înseamnă că nu a rămas cu nimic din viață!

Poți să pierzi tot ceea ce ai agonisit într-o viață întreagă. Dacă ai pierdut însă și amintirile, e trist și dureros…
De unde îți mai tragi seva speranței?

Mă întorc pe strada Sulinei. Pentru că acolo am primit prima lecție despre demnitate. Deși ne aflam cu toții prinși în zeghea comunismului, grecii mei, pentru că așa obișnuiam să la spun, nu se fereau niciodată să-și mărturisească dorul de țara lor. Mărturisirea dorului de țară făcea parte din existența lor firească. Târâți, într-o anume conjunctură, în România, ei nu își ascundeau dorul de Grecia!

Poveștile grecilor despre greci te impresionau până la lacrimi prin forța expresivă a cântecului. Toți aveau aceleași semnalmente, inclusiv românii din curtea respectivă: ZORBA.

Unul dintre personajele principale: Vasili Velichi, unchiul meu crescut, botezat și iubit de greci, căruia i se spunea, cu titlul de alint, Laly.
Vasili căpătase acest nume după un botez muzical. Primele note din cântecul din ZORBA GRECUL le-a învățat cu la-la-la. De aici Laly.

Modelul meu de viață, pe care am încercat tot timpul să-l copiez la indigo. Dar un grec, fie el și la mâna a doua, nu poate fi copiat…

Luați exemplu Zorba. Cine și unde s-a mai pomenit atâta expresivitate în cântec și în dans laolaltă!
Laly era cunoscut, în anturajul său, ca fiind gălățeanul care sparge farfurii precum grecii.

Școala de greci de pe strada Sulinei din Galați nu s-a dezmințit nici la acest capitol. Am avut șansa să fiu primit în diverse anturaje de navigatori din care nu lipseau grecii.

În vechea tavernă a lui Nicu Terzi, Colonadele de astăzi din Constanța, am văzut fața frumoasă a Greciei. Adică ZORBA trecând prin venele mesagerilor ei, sentimentalii navigatori greci. Ca și pe Sulinei, transmiteau același mesaj: dorul lor de Grecia, țară de care ne-am apropiat atât de mult sufletește…

În 1975, am trădat Galațiul. Doar pentru o singură vară, când Miho, bunul meu prieten, acum, cetățean american, m-a invitat la Sulina. Aproape seară de seară, la restaurantul “Marea Neagră”, singurul la vremea respectivă, navigatorii greci și cei iugoslavi se întreceau în dans. Sigur, fiecare cu Zorba lui.

În fiecare dintre ei îl vedeam pe Laly, gălățeanul care spărgea farfurii precum grecii. Vasili Velichi ținea foarte mult la pantofii lui. Deși avea câteva zeci de perechi în debara, pe care le purta la dans, își cumpăra orice alt model care apărea pe piață. Era plin de viață și avid de viață. Când era certat de mătușa mea, avea o singură replică: “Mana/ mana”. Era refrenul unui șlagăr haios din acea perioadă.

Era, ca toți grecii, pescar înrăit și, când nu prindea pește, povestitor talentat. Jucător de remy greu de doborât. Pe strada Sulinei, la numărul indicat, se juca remy la mai multe mese pe bani grei. Dintre cei de vârsta mea, eram singurul acceptat în preajma lor. E drept, nu degeaba. Schimbam sifoanele la sifonăria din colț, aduceam vinul rece de la Caliopi, făceam sendvișuri și puneam de la capăt placa preferată cu ZORBA.

Ce câștigam eu în schimbul acestor servicii? Mândria de a sta la masa celor mai șmecheri, mai pontoși și mai miștocari greci cu putință pentru acea perioadă. Mă mândresc cu faptul că și unchiul Velichi făcea parte din elita cartierului. Când vedeam teancurile de farfurii din bucătărie, știam bine ce urmează la final.

Astăzi, cei mai mulți dintre eroii tinereții mele nu mai sunt. Când îmi este dor de grecii mei și de spărgătorul de farfurii, ascult ZORBA și mă gândesc la ZORBA de Galați… Și nu plâng niciodată.

Doar regret că nu am reuștit să-mi trăiesc întreaga viață precum grecii lui Laly... 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

OMUL DIN CANALIZARE
scris de Lucian Cristea
Canalizările din Constanța reprezintă un univers aparte. Lipsesc bărcile de salvare, colacii specifici Salvamarului, punctele plutitoar(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii