Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
cultura-educatie
Ovidiu al nostru, cum e sus așa e și jos

Ovidiu al nostru, cum e sus așa e și jos(4375)

Când nu mai știi unde să te duci în Constanța pentru a te întâlni cu câțiva prieteni într-un loc elegant, mai altfel, mai cum trebuie, ca să ai ce povesti, te duci la Muzeul de Artă.

Dacă știi că vine și doamna Doina Păuleanu, directoarea, ești liniștit, aproape că nu mai contează de ce vrei să te întâlnești acolo cu oameni deosebiți.

Dacă înăuntru sunt mulți cetățeni buni și frumoși s-ar putea să fie încă o lansare de carte a tânărului scriitor Bogdan Boeru chiar dacă e sâmbătă 10 februarie, chiar dacă e ora prânzului.

Domnul Liviu Lungu, arheolog și scriitor, ne prezintă plin de farmec și corectitudini istorice cam ce crede dânsul că ne-ar putea interesa despre perioada când Ovidius nu mai pricepea nici ce e la Roma, nici de ce a ajuns el pe meleagurile noastre devenind de al nostru, fără să înțeleagă nimeni de ce. Unii nu înțeleg nici acum deși Bogdan Boeru încearcă de fiecare dată să ne atragă atenția că putem fi mai deștepți, mai înțelegători și mai profitori. Nu știm sau nu vrem să ne cultivăm valorile, să ne lăudăm cu ele. Noi tot cu frunza, tot cu oaia. Liviu Lungu care a vorbit tare frumos, mai mult despre Ovidiu decât despre Bogdan, nu a vrut să ne spună cu cine s-a sfătuit autorul ca să nu greșească obiceiurile, comportamentul și perioada istorică. Deși toți am putea bănui pentru că, se pare, pe amândoi îi leagă o înlungată prietenie, lucru mai rar în zilele noastre, mai ales când ai preocupări similare.

Cartea este o închipuire atractivă, cu bune ambiții literare, despre Ovidiu, pregătită pentru lansare anul trecut la comemorarea a două mii de ani de la dispariția marelui personaj. Unii zic că acum, la începutul lui 2018, se împlinesc cei 2000 de ani de când ne-a părăsit.

Angelo Mitchievici, șeful scriitorilor de la malul mării, apare surprinzător printre invitații de onoare cu chef de vorbă și ne povestește despre carte fără să ne spună nimic despre ea. Reușește cu calm și eleganță să ne facă doritori de a fi cititori măcar cu această ocazie ca să înțelegem dacă tânărul B.B. respectă condițiile pentru a fi în stare să scrie un roman așa cum ar vrea Angelo Mitchievici. Care deși nu scrie romane știe cum ar putea să le scrie alții. Că altfel nu ar fi șeful lor. Bogdan Boeru nu este membru la Uniunii Scriitorilor din România. 

În încheierea celor patru care au vorbit în loc să scrie, Bogdan Boeru ne atrage din nou atenția că nu știm să îl stimăm pe Ovidiu, mare personalitate universală, de la care au furat toți de toate fără să mai plângă cineva.

În mod surprinzător pentru toți cei prezenți doamna Doina Păuleanu a vorbit foarte puțin dar excelent, ca întotdeauna, și deloc despre tablouri, spunând că îl cunoaște pe B.B. din tot felul de activități care mai de care mai artistice. Deci să nu ne mai mirăm că se lansează o carte despre Ovidiu la Muzeul de Artă.

Literatura este artă? În antichitate artele erau, prin secolul 5: gramatica, retorica, logica, arhitectura, astronomia, muzica și geometria. Hegel intervine prin 1829 și clasifică artele astfel: arhitectura, sculptura, pictura, muzica, dansul și poezia. Prin 1911 apare și cinematografia, ca a 7-a artă.

Șaptezeci și șapte se numește cartea nou lansată, un roman.

Dacă la Muzeul de Artă din Constanța se lansează un roman despre Ovidiu în prezența unui arheolog, unui critic literar universitar și a unui istoric de artă putem descoperi că și literatura e artă, altfel naștem acum o polemică cu urmări riscante. Pentru mine cel puțin. Iar își aduc aminte unii că sunt inginer și să vezi atunci vorbe grele și tot felul de glume. Până și eu am citit că "literatura este arta compozițiilor scrise" așa că mai bine ne bucurăm împreună decât să mormăim separat.

În sală, deși v-am spus că era sâmbătă, era frumos afară și era ora prânzului în familie, multă lume bună, de o diversitate nebănuită sau uitată în Constanța, s-a bucurat de vorbe frumoase pentru mult timp de acum încolo, poate până la următoarea lansare de carte.
Doctorul Bordeianu, generalul Beneș, renumitul Zeicu Valentin, misteriosul Calenic, inginerul Buzgaru, colecționarul și scriitorul George Stănescu, expertul judiciar Gh. Rusu, arheologul Cliante (cel mic), constructorul Căpățână, colecționarul Adamescu, profesorul Theo Rădulescu, antreprenorul Cristi Diaconescu, inimosul Radu Ciama, matematicianul Dan Bărbuț, creativul Aurelian Anghelescu, fostul PNL-ist liberalul Antonoae Zepa și câți alții fără a pomeni aici nicio doamnă din motive de strategie editorială.
Toată lumea avea ceva de spus la o cafea, un pișcot, o apă minerală, câteva poze, o carte nouă cu autograf.

Ce vremuri domnule, când în astfel de ocazii se mai găsea un pahar de vin, un cognac, ceva mai întăritor. Mai demult nu ne lăsau comuniștii. Acum nu avem nici pe cine să mai dăm vina.
Cine știe ce ne mai așteaptă!
Și când te gândești că domnul scriitor Bogdan Boeru e atât de tânăr!
 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

JURILOVCA - MAI APROAPE DE STELE
scris de Lucian Cristea
Ca peste tot în Delta Dunării, există și la Jurilovca un loc misterios, unde se țes povestiri dintre cele mai frumoase, unde se petrec(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii