Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
opinii
PROPAGANDA

PROPAGANDA(5944)

    Eram gata cu articolul pentru săptămâna aceasta şi tot cântăream care ar fi riscurile ca după congresul PSD de sâmbătă tot ce scriu să fie depăşit, când îmi pică în mână o postare a unui apropiat conținând un material semnat (real/pseudonim !?) Gelu Vişan. O să-l redau şi o să-l comentez imediat , dar nu pot să nu vorbesc de părinții noştri care au fost ,,tocați" cu ,,imperialiştii sălbatici", noi în anii '90 cu ,,nu ne vindem țara" pentru ca acum, copiii noştri să primească, în plină figură, propaganda PSD cu suma lozincilor anterioare. În poza ce însoțeşte articolul apare jurnalistul Mălin Bot de ale cărui mijloace mă delimitez de multe ori, dar nici nu-l pot bănui ca un susținător al ideilor înşiruite mai jos. Iată pricina:

 

,, Adevăruri care dor: România a devenit o colonie a Uniunii Europene

In relația (ca să nu scriu cu „f”) cu noi, Uniunea Europeană se comportă cum se comporta orice Imperiu cu supușii săi. Nu avem o relație de parteneriat, ci una de vasalitate.

Cum am ajuns aici, dar mai ales ce e de făcut? Bineînțeles că Uniunea are o mare parte din vină: știind că am stat 50 de ani în iadul comunist, de la bun început ne-au programat pentru vânzare/cumpărare. Cerere și ofertă, nu?Capitalism sălbatic.

Industriile care-i deranjeau au spus că sunt „fiare vechi” și au fost distruse, lăsându-ne să ne batem pe terenuri.

Agricultura a fost făcută praf intenționat, pentru a nu face concurență fermierilor Uniunii, în mod special prin fărâmițare, după care tot ei au cumpărat terenurile pe care românii le-au comasat la loc. Mai clar, au spus: „Spargeți terenurile care erau comasate, că nu e bine.” După care au zis: „Acum comasați-le, că nu e bine, și dați-ni-le nouă pe daiboj. Asta era șmecheria, să nu vă prindeți că au valoare.” Pentru asta românii au un proverb: „Și f…ți și cu banii luați”.

Infrastructura a devenit, din prima, domeniul lor de furt. Au venit cu un laptop și au câștigat licitațiile pe banii Uniunii, nouă ne-au dat sub-antrepriză, după care i-au furat. Da, la propriu. Domeniul Infrastructurii este domeniul în care suntem furați, jefuiți, pe față! Lucrurile stau așa: ei nu dau bani decât dacă, în avans, se știe cine face lucrarea. Asta e condiția. Nu e licitație, nu e nimic, totul este aranjat dinainte. După care măresc prețul lucrării, o fac de mântuială, și cer din nou bani la Uniune, adică tot lor. Este domeniul lor de furt cel mai bun, și cel mai bănos: multe miliarde de euro. V-ați întrebat de ce costă atât de mult kilometrul de autostradă? Pentru că ei se fură singuri cel mai mult. Corupția din infrastructură este domeniul lor de activitate.

Energia și resursele sunt alt domeniu prin excelență al lor! Aici ne-au prăduit pe aceeași rețetă: au spart sistemul energetic în bucăți, pentru a lua fiecare câte o halcă. Petrol, gaze, producție și transport energie. Nouă ne-a rămas pielea ( de pe noi), pe care o iau acum. Cel mai bun exemplu este industria mineritului, făcută praf.

Au adus 1000 de supermarketuri și ne pun să cumpărăm produsele lor, sau importate de ei, pe prețuri exorbitante și de calitate îndoielnică, în timp ce pe ale noastre le aruncăm la gunoi sau le dăm pe degeaba.

Au făcut praf toate băncile românești și ne-au făcut sclavii lor.

Românul însă, a început să strângă capital și să vrea și el să conteze. Au apărut oameni de afaceri români, care să le facă concurență. Deranj mare!

Atunci au inventat „Lupta Anticorupție” pentru a-i aresta și băga în pușcărie pe capitaliștii români, pentru a ne omorî între noi, pentru a ne subjuga ei în continuare, pentru că ar mai fi Portul, Aeroportul, Hidroelectrica și alte câteva rămase de care românii țin cu dinții.

Să ne fie clar: Lupta Anticorupție nu se va încheia până cei din UE nu vor fura totul de la noi! Până nu le dăm pe degeaba tot ce a mai rămas, ne bagă în pușcărie pânâ la unul!

Bineânțeles că nu puteau face asta fără cozile de topor, a se citi politicienii și securiștii vânduți de la noi; cine au fost/sunt ei, îi știți, o să vorbim și despre ei. Niciunul nu a fost întrebat vreodată de sănătate.

Ar mai fi de spus despre atacul incredibil asupra Ortodoxiei care-i scoate din minți, a tradițiilor și a națiunii, adică a identității noastre ca popor, despre care o să vorbim într-un material separat.

Ce ar fi de făcut?

Nu sunt decât două variante:

– Să ieșim din Uniunea Europeană, cât mai avem timp, până nu ne fură totul și nu ne desființează ca națiune.

– Să ne opunem hoției lor și să îi obligăm să nu ne mai calce pe cap, inclusiv prin luări de poziție în interiorul Uniunii.

Cine dracu s-o facă? Pișăcioșii ăștia de politicieni,vânduți lor? O politică deșteaptă, de salvare, susținere și protejare a capitalului românesc, în dauna celui impus cu forța. Sună bine, nu? Doar sună, pentru că politicienilor români le tremură izmenele-n cur doar dacă ridică ochii la șefii lor din Uniune.

Amândouă opțiunile sunt de luat în calcul foarte serios, inclusiv prima, ieșirea din Uniunea Europeană, până mai avem țară.

Pentru asta, trebuie să avem curajul să dezbatem public situația de fapt, să ne spunem și să le spunem adevărurile în față, nu să stăm în poziția genunchi și să dăm ritmic din cap.

Dar despre ce e de făcut, concret, în articolele viitoare.”  Gelu VIȘAN

 

    Cu modestie preluând modul sistematic de abordare al doamnei Kovesi să purcedem la disecat.

1. Se pretinde că UE a catalogat industriile concurente de la noi ca ,,fiare vechi". Fals, afirmația aparține lui Petre Roman si este din 1990, iar viitoarea organizație europeană era încă în faza schițelor din fața şemineului.

2. Au spus ,,spargeți terenurile agricole". Fals, opera aparține lui Ion Iliescu din aceeaşi perioadă ca cea de mai sus, iar primul nostru preşedinte postrevoluție poate fi bănuit doar de înclinații proruse şi nicidecum occidentale !

3. Infrastructura e călcâiul lui Ahile. Păi bine cumetre, Iordache, Tel Drum sunt invenția UE? Cum adică nu vor ei licitații ? Păi contractele şi facturile adiționale sunt invenția europenilor ? În zadar ne cer banii îndărăt pentru că nu pricep cum nu ne săturăm de furat ? Să vă reamintesc cum Nicuşor Constantinescu a părăsit masa discuțiilor revoltat că-şi permit să-l întrebe de dosit banii ?! Oare autostrada Transilvania nu era de mult gata dacă Bombonel nu semna (dezinteresat) pe suma aceea greu de imaginat ? Cum să-ți impună cineva ceva dacă eşti incoruptibil ?

4. Industria mineritului a fost făcută praf tot începând cu Petrică cu mult înainte de saga UE !

5. Energia şi resursele puteau fi vândute fără acordul corupților neaoşi ? Rețeaua de distribuție a energiei electrice sau gazele din platforma marină sau actualele proprietăți superprofitabile OMV nu puteau fi înstrăinate prin dispoziția Bruxelles-ului ci doar prin aportul nesătulului politician român. La defrişarea pădurilor au contribuit mare parte din politicieni iar despre morții din UDMR numai de bine ! Nu se ştia nimic de UE când Ion Iliescu poza cu patronul Holzindustrie Schweighofer ! Austriecii nu exploatează nimic forestrier la ei, la fel suedezii (vezi Ikea) pentru că pot importa nelimitat, ieftin, brut din taraba România.

6. Ce împiedică statul român să impună legi clare de protecție a produselor româneşti pentru supermarketuri ? De ce parlamentul, guvernul, primăriile, poliția etc nu folosesc doar maşini produse în țară ? De ce fructele promise prin noua lege în şcoli vor fi ... bananele !?! De ce nu se mai fac investiții în agricultură, turism şi infrastructură pentru a nu mai fi doar piață pentru Europa ?

7. Dacă autorul se numeşte Vişan îl sfătuiesc să citească despre Sever Mureşan, Marcel Ivan, Leonida Teohari, Creditbank, Dacia Felix, Albina sau mai recent Ovidiu Vântu, subiecte unul şi unul de mari tunuri bancare numai cu ,,creiere" româneşti !

8. Ei şi acum cea mai mare mişelie, nerozie, ordinărie a articolului, se pare ultima soluție a PSD de manipulare a opiniei publice împotriva DNA! Păi bine măi atârnătorilor, ,,lupta anticorupție" are ce are cu capitaliştii români sau cu politicienii de rang înalt corupți până în măduva oaselor ? ,,Ne bagă în puşcărie până la unul"!!! Asta a fost cea mai josnică parte pentru că nimeni nu are nimic cu cetățeanul cinstit şi acesta o s-o ducă evident mai bine cu Dragnea şi ai lui scriind de zor la romane SF !

9. Ce atac împotriva ortodoxiei la noi când peste tot în lume biserica e generoasă pe când la noi cere, nu respectă legi, impozite sau bunul simț ? Citesc acum cum Patriarhia construieşte blocuri turn dar n-are bani de terminat Catedrala !? Mă simt obligat să spun că atitudinea de mai sus e valabilă pentru toate cultele.

10. Prima soluție a concluziei, să ieşim din UE pentru a permite conducătorilor să fure necontrolat !?

11. A doua soluție este de răzmeriță, de petarde care să mascheze eschiva de puşcărie a liderilor de partid.  Avertismentul meu este de circumspecție față de astfel de texte, propagandă ieftină a unui sistem care guiță disperat în fața brațului lung al legii.

    Câteva puncte de actualitate:

A. Rezerva de partid a PSD este nesecată; de unde reuşesc să găsească tot timpul un premier şi mai prost ? Vă dați seama ce europarlamentari trimitem ?

B. Gabriela Firfirica amenință că-şi ia jucăriile şi pleacă şi de aici tragem concluzia că toți primarii trebuie să acționeze la fel !?

C. În spiritul fair play-ului trebuie s-o scot, cel puțin temporar, de probă, din cloaca ministeresor PSD pe Sorina Pintea pentru că pare coerentă şi bine intenționată. Succes doamnă !

D. La congresul PSD unde se vor distribui cărțile de vizită puteți face topul contribuțiilor la partid, iar direct proporțional cu suma o să fie şi funcția. Femeile au tot mai mulți bani !

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

REVOLUȚIA DE CATIFEA DIN PNL CONSTANȚA
scris de Lucian Cristea
După doi ani de anonimat forțat, un fel de autoexilare, Septimiu Bourceanu, unul dintre oamenii de valoare ai PNL Constanța, ia o(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii