Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
editorial
CU GÂNDUL LA SALA POLIVALENTĂ, UN SPECTACOL DE EXCEPȚIE DE  ZIUA GRECIEI

CU GÂNDUL LA SALA POLIVALENTĂ, UN SPECTACOL DE EXCEPȚIE DE ZIUA GRECIEI(2525)

Luni seara, la restaurantul  “Helios” din orășelul port Balcic, din Bulgaria, cu ieșire la Marea Neagră, un tânăr grec ne-a dăruit o seară de neuitat. A dansat grecește cu dezinvoltura și naturalețea caracteristice poporului său. Și aș mai adăuga o caracteristică din multe altele, care ar merita să fie enunțate: expresivitatea inegalabilă, după cum am constatat de-a lungul anilor, a dansatorului autentic. Simțul artistic cu care au fost înzestrați grecii, oameni muzicali și sinceri. A apărut pe neașteptate, ca și cum ar fi coborât din cer, în ritmul melodiei preferate. După primele mișcări de dans, noi ceilalți, novicii, ne-am retras și, cu respectul cuvenit, i-am cedat ringul și libertatea de a-și pune singur negativele preferate. Iar el, cu generozitatea caracteristică grecilor, ne-a bucurat cu calitățile deosebite cu care s-a născut: mișcare armonioasă, ritm, grație și o nestăvilită poftă de viață și bucurie. Ca toți grecii pe care i-am întâlnit la ei acasă sau pe cuprinsul României. Și îndrăznesc să-i adaug și pe grecii din Galați, cei alături de care am copilărit pe strada Sulinei, în spatele barului lui Caliopi, în casa unchiului meu Vasili Velichi. Dansatorul de la Balcic era un grec adevărat care a vrut să ne vorbească prin dans despre țara lui. De Ziua Greciei. 

Nu prea departe de Balcic, la Constanța, un alt grec, dar prin venele căruia curge și mult sânge românesc, la fel de expresiv, ne-a vorbit deseori despre istoria bogată a Greciei, piatra de temelie a unei întregi civilizații.
Anton-Traian Antoniadis se dovedește a fi de ani de zile un excelent ambasador al Greciei și României, cu o contribuție excepțională la dezvoltarea relațiilor de prietenie dintre cele două țări.

Rar mi-a fost dat să cunosc oameni, precum Antoniadis, dedicați cu trup și suflet unor cauze nobile, manifestând un voluntariat ieșit din comun! Fără să ceară, fără să aștepte vreo răsplată! De altfel, edilii au grijă să-l scoată din orice text, cuvântare sau dare de seamă! Vin alegerile...

Diplomația română ar avea multe de învățat din activitatea domnului Antoniadis. Cunoscut fiind, la Constanța și nu numai, datorită numeroaselor sale inițiative benefice în diverse domenii de activitate, în plan social, artistic și sentimental, pentru că nimic nu devine trainic fără suflet și omenie, după cum o demonstrează și istoria Greciei.

Marele eveniment “Sirtaki”, care a atras un număr impresionant de participanți la Constanța, peste 6.000 de persoane, constituie și astăzi o dovadă a capacității organizatorice a Uniunii Elene din România, Comunitatea Elenă Elpis Constanța. Sunt instituții care se confundă, în ultimii ani, cu numele și ființa domnului Antoniadis, neobosit militant pe tărâmul priteteniei dintre greci și români.

Sunt cunoscute inițiativele sale în sprijinul oamenilor cu venituri modeste și multe alte astfel de acțiuni organizate pe cont propriu. Pur și simplu, din omenie și nu din fățărnicie, cum procedează diverși politicieni locali.

Cum se întâmplă la noi, precizez, în România, se găsesc întotdeauna indivizi fără valoare, chiar așa ziși formatori de opinie, gata să împroaște cu noroi până și un astfel de om! Mult mai hilară este atitudinea fripturiștilor care încearcă prin atacuri murdare să-i reteze entuziasmul, cum se întâmplă, în aceste zile, când domnia sa face ultimele retușuri la manifestările dedicate Zilei Greciei.

E mult mai ușor, pentru cei care nu au făcut nimic la viața lor, să dea din gură, ascunși sub tastatură, și să caute, conform unor obiceiuri mai vechi, noduri în papură! Ca să nu mai vorbesc de marea supărare a celor care nu au primit invitații moca pentru spectacolul excepțional de vineri. Apucături de VIP-uri răsuflate.
Așa înțeleg dumnealor să încurajeze cultura locală și valorile ei incontestabile!

Ca de fiecare dată, cu ocazia Zilei Greciei, dominante sunt manifestările culturale și artistice, care conțin în sumarul lor numeroase acțiuni unicat.

Arta este cea care pune viața reală sau năzuințele noastre într-o simplă piesă de teatru, teatru pe care se pare că tot grecii l-au inventat. Într-un dans sau cântec care strigă prin interpretare tot ceea ce sufletul nu poate exprima de unul singur. Suferința sau bucuria ce vor să iasă la lumină.”

Urmărind fascinat dansul grecului de la Balcic, care ne-a redus la tăcere prin simplitatea mesajelor transmise de ziua țării lui, cu un final de Zorba și farfurii sparte, conform tradiției, mi-au venit în minte vorbele de mai sus, rostite de Antoniadis. Și tot domnia sa, în mod deosebit, a ținut să reamintească un punct de vedere personal de care nu se dezice niciodată, cu atât mai mult de Ziua Greciei.

Vă reamintesc să nu faceți greșeala să puneți ștampila unică de grec. În primul rând, suntem români, pentru că majoritatea suntem născuți și crescuți aici, în această țară. Nu cred că un accent, un prenume oarecare, o denumire pot fi catalogate drept altceva” Să ne înțelegem, în accepțiunea noastră, orice persoană, indiferent de numele purtat, atât timp cât trăiește aici și respectă această țară prin tot ceea ce face, este român!

Ca în fiecare an, în cinstea Zilei Greciei, la Constanța, va fi prezentat, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, un spectacol de excepție, susținut de Ansamblul Elpis. Dar, de data aceasta, conform  "frumoasei nebunii" a româno-grecilor autohtoni, ineditul constă în faptul că vom vedea ceva ce pentru dobrogeni este greu de crezut, dansuri grecești interpretate de un ansamblu de sub poalele Tâmpei.

"Se pare deci că vom vedea că, in Brașovul de obicei înzăpezit, unde credem că totul este rece, sufletele acestor reprezentanți ai bucuriei și trăirii la maxim reușesc să-l dezmorțească." ( Anton-Traian Antoniadis)

Manifestarea este programetă vineri. 13 aprilie a.c., ora 18. 

Cererea de bilete și invitații a depășit cu mult așteptările organizatorilor, spațiul oferit de Casa de Cultură a Sindicatelor fiind insuficient.

Cu siguranță, dacă Sala Polivalentă, mult promisă, ar fi fost gata, așa cum era preconizat, alta ar fi fost situația. Ca atare, mult mai mulți greci, mulți dintre ei veniți din țara lor de baștină, și români ar fi putut viziona specacolul dedicat Zilei Greciei…

Este un eveniment cu care nu te întâlnești în fiecare zi...
 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

PRIZONIERUL SERVICIILOR SECRETE
scris de Lucian Cristea
Decizia președintelui Iohannis în cazul Kovesi era previzibilă chiar din momentul în care conflictul s-a extins și se știa că(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii