Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
social
PNL Constanța propune amendamente la Regulamentul de organizare a concursului pentru ocuparea funcțiilor specifice la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase

PNL Constanța propune amendamente la Regulamentul de organizare a concursului pentru ocuparea funcțiilor specifice la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase(456)


Consilierul local liberal Adriana Câmpeanu a propus, în urma discuțiilor purtate în Comisia pentru activități științifice, învățământ, sănătate, cultură, sport, culte și protecție socială din Consiliul Local Municipal Constanța, introducerea mai multor amendamente în Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcțiilor specifice comitetului director al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța.

Amendamentele propuse de consilierul local al PNL Constanța s-au referit la: publicarea anunțului de concurs, cu cel puțin 15 zile lucrătoare înainte de prima probă, într-un cotidian de largă circulație – pentru directorul financiar-contabil - și în revista „Viața medicală” – pentru directorul medical; prezența unui membru al Direcției de Sănătate Publică Constanța și a unui membru al Colegiului Medicilor în comisia de examinare și de formulare a subiectelor pentru concurs, pentru funcția de director medical; prezența unui observator din partea Comisiei pentru activități științifice, învățământ, sănătate, cultură, sport, culte și protecție socială din Consiliul Local Municipal Constanța în comisia de examen; obligativitatea absolvirii oricărui tip de formare profesională, inclusiv master, condiție la înscrierea dosarului de concurs și, nu în ultimul rând, nominalizarea celor trei reprezentanți ai administrației publice locale, membri în comisia de concurs, cu specificarea funcției ocupate în Primăria municipiului Constanța.

Toate amendamentele propuse de consilierul local municipal liberal au fost avizate și aprobate de Comisia pentru activități științifice, învățământ, sănătate, cultură, sport, culte și protecție socială din Consiliul Local Municipal Constanța.

Potrivit declarațiilor Adrianei Câmpeanu, „amendamentele au fost propuse atât pentru o mai bună organizare a concursului privind ocuparea funcțiilor de conducere în Spitalul de Infecțioase Constanța, cât și pentru a asigura transparența decizională în cadrul acestei instituții”.

„Trebuie să luăm toate deciziile, în măsura în care ține de puterea noastră, astfel încât să asigurăm sistemului sanitar constănțean o resursă umană competentă. Ne dorim ca aceste posturi să fie ocupate de specialiști în management sanitar, persoane capabile să ofere constățenilor soluții pertinente la problemele cu care se confruntă”, susține consilierul local PNL.

 



  

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

JURILOVCA - MAI APROAPE DE STELE
scris de Lucian Cristea
Ca peste tot în Delta Dunării, există și la Jurilovca un loc misterios, unde se țes povestiri dintre cele mai frumoase, unde se petrec(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii