Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
editorial
PRO ROMÂNIA AJUTĂ MEDGIDIA !

PRO ROMÂNIA AJUTĂ MEDGIDIA !(1453)

Sunt acum la modă partidele făcătoare de minuni pe bază de comandă, chiar dacă se știe că Dumnezeu vine destul de rar pe pământ. Și chiar dacă vine, este apolitic.

Mai nou, centrul de greutate este reprezentat de năsucul cu care partidulețul în cauză promite că poate face minuni și chiar farmece. Ca în filmul de comedie “Ce vrăji a mai făcut nevasta mea?”. Cucoana strâmba din năsuc și punea imediat lucrurile la punct!

După cum sună doctrina unor astfel de formațiuni politice, e suficient să miște din năsuc și comanda e gata, numa’ bună de servit cu garnitura potrivită de vorbe goale. Adică, zic, cu vrăjeala aferentă.

Partidele din această categorie nu fac altceva decât să pluseze, fără nici o legătură cu realitatea, la capitolul promisiuni, mișcându-și năsucul în draci! Până la generalizarea acestui fenomen, nu am auzit pe nimeni să se plângă că a făcut febră musculară la nas. Aproape toți liderii noilor grupări politice, pentru că îmi este greu să le numesc partide, se plâng că au făcut întindere.

Cum unde ? La nas. Și nu le este deloc ușor, pentru că exact pe acolo vorbesc. Vorbesc pe nas. Reprezentanții lor vorbesc pe nas. Nu tot timpul, ci doar atunci când promit aiurea în tramvai, fără să țină cont de realitatea înconjurătoare. Precum un șef cu aprovizionarea care a achiziționat, în cantități industriale, pixuri cu gumă pentru scafandri.

Așa au procedat, de pildă, cei de la ALDE. Au promis sprijin total în rezolvarea marilor probleme cu care se confruntă orașul Medgidia. Cum? Prin folosirea năsucului din dotare!

Aiurea. Cu năsucul lui cu tot, ALDE și-a arătat foarte repede adevărata sa față. Și bine a făcut, pentru că s-ar fi pierdut alt timp prețios. S-a prezentat ca fiind un partid fără probleme, dar realitatea i-a contrazis imediat pe liderii ALDE! Mă rog, care lideri? Pentru că, până la numirea unui nou interimar în persoana lui Gabriel Daraban, nu s-a știut care pe care și cine pe cine!

Lupta pentru șefia unui partiduleț a căpătat adesea accente comice! Oamenii aveau destule pe cap în feuda lor, ca să le mai ardă de Medgidia și locuitorii săi! În loc să vină la Medgidia și să ia pulsul orașului, mai marii ALDE băteau drumul la București. Trăgeau sforile, pe urmă, clopotele pentru Mitică, după care se retrăgeau în așteptarea efectelor prevestite de ei.

Dumnealor, la ceata trepădușilor mă refer, erau preocupați de satisfacerea propriilor doleanțe. Poftitorii de putere se agitau periculos de mult. Și ca să își satisfacă această poftă într-un mod divers, l-au mazilit pe Mircea Banias!

Ca să dau un singur exemplu.
Pe primarul Vrabie, căruia îi făcuseră capul mare cu susținerea lor politică, l-au mințit! Nu i-au prezentat situația reală din partid. Au încercat să-l ducă cu vorba în privința susținerii sale în marele război al apei. Brusc năsucul ALDE s-a gripat pe loc după ce s-a aflat că la mijloc este implicată și conducerea PSD Constanța!
Adică, zic, aliatul său de nădejde de la masa căruia, chiar în condiții de criză, se mai poate ciuguli câte ceva. Un post, două, o promovare nouă…

A plecat ALDE, a venit Pro România.
O nouă alternativă. O nouă încercare. Să sperăm că nu va fi o nouă Mărie cu o altă pălărie…

Medgidia așteaptă soluții prezente și de viitor.
Pro România spune că le are în portofoliu și promite, prin vocea lui Daniel Constantin, să fie un partener loial În condițiile în care partidele mari sunt deja poziționate în perspectiva viitoarelor alegeri, Pro România pare a fi ultimul tren politic pentru primarul Valentin Vrabie.

În vremuri de răstriște și jale, e destul de greu să reziști, ca primar independent, într-un climat degradat și, uneori, într-o atmosferă ostilă…

Mai în glumă, mai în serios, Pro România ajută Medgidia...

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

CUM A AJUNS PAMFLETUL MEU LA HAPURNEA ?
scris de Lucian Cristea
Trăim într-un mediu bântuit de tot felul de fenomene paranormale. În completare, farse și capcane, diverse jocuri de societate, fa(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii