Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
politica
Florentina Țigmeanu a fost aleasă președintele Organizației Femeilor Liberale Poarta Albă

Florentina Țigmeanu a fost aleasă președintele Organizației Femeilor Liberale Poarta Albă(1024)

Organizația Femeilor Liberale Poarta Albă are, începând de astăzi, 25 mai a.c., un nou președinte în persoana Florentinei Țigmeanu, viceprimar al comunei. Noul președinte al OFL Poarta Albă are 40 de ani și este profesor.

În urma procesului de alegeri, Florentina Țigmeanu va fi ajutată în Biroul Politic Local al OFL Poarta Albă de vicepreședinții Valentina Tudose, Lucia Răileanu și Elena Popa Olariu.

La ședința de organizare a alegerilor au participat aproximativ 20 de femei liberale, alături de secretarul regional al OFL și președinte al Organizației municipale a OFL Constanța, Adriana Câmpeanu.

Am continuat astăzi seria alegerilor locale în organizația OFL din Poarta Albă. Sunt convinsă că vom colabora foarte bine, pentru că noi suntem cele care putem aduce la nivel local un suflu nou. Împreună vom reuși, prin implicare activă, să ne impunem în viața politică și vom obține rezultate remarcabile la viitoarele alegeri. Le mulțumesc tuturor doamnelor care au decis să se implice și le doresc să aibă multe succese în plan politic”, a declarat secretarul regional al OFL, Adriana Câmpeanu.

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

CUM A CĂZUT LIVIU DRAGNEA DE PE PODUL CU FLORI
scris de Lucian Cristea
Ce este suta de lei? Întreagă, darmite ruptă în două?! Ăștia suntem noi. Am ajuns să ne batem cu diaspora română în(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii