Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
editorial
PRIMARUL VRABIE A FOST REEVALUAT.  BIBICUL SE VISEAZĂ DIRECTOR LA RAJA!  DAR CINE-I, DOMNULE, BIBICUL?

PRIMARUL VRABIE A FOST REEVALUAT. BIBICUL SE VISEAZĂ DIRECTOR LA RAJA! DAR CINE-I, DOMNULE, BIBICUL?(2241)

Revine în actualitate o teză mai veche din Dosarele X ce nu a fost elucidată.

Care este, generic vorbind, legătura dintre sulă și Prefectură? Mă refer, desigur, la sulă ca sculă. Nici măcar nu politizez ca în cazul sulei uitate în coastele lui Ion Iliescu.

Ce are sula cu Prefectura?
Cine este sula și unde-i Prefectura?
La aceste întrebări ne-ar putea răspunde fostul prefect Claudiu Palaz, care continuă să colecționeze din zonele de șes copite de cai morți, pozând în diverse personaje.

Când suspect, când băiat cu intelect, când provocator în privința primarului Vrabie, când agitator al PMP, care nu a mai nimerit sala de ședințe, când vânzător de păsărici pe ruta Constanța-Medgidia și retur.

Poate e vorba de Consiliul Județean Constanța, că prea apare peste tot președintele Horia Țuțuianu, colegul de trapez al lui Decebal Făgădău! La prima vedere, el face și desface, cel puțin teoretic, în tot ceea ce mișcă PSD în teritoriu.

Când primarul de la Medgidia se lua la harță cu toți pe tema apartenenței rezervelor de apă și a dreptului de exploatare, se știa deja, fie și ca zvon, cine este înlocuitorul lui Felix Stroe!

Liberalul Iordache, fostul primar al orașului Medgidia, s-a grăbit să infirme zvonurile conform cărora dumnealui este principalul favorit la postul de director general al Regiei RAJA Constanța! Nu numai că a negat existența unei asemenea propuneri, dar a sărit ca ars când ziarul nostru a comentat acest subiect.

Stau și mă întreb cum oare a ajuns numele domniei sale în malaxorul cu vorbe! Dar, se știe, la noi, niciodată nu iese fum fără foc.

Cu sau fără Iordache în cărți, e limpede că varianta schimbării conducerii RAJA reprezintă un subiect de top, privirile fiind îndreptate către sărăcăcioasa, dar inventiva, pepinieră de cadre a PNL Constanța!

Nu mă pricep la algoritmurile de culise, dar diverse surse dau ca sigură numirea unui liberal în fruntea Regiei amintite și chiar zâmbesc șmecherește când vine vorba despre acest subiect…

Dacă Iordache nu-i, atunci, întreb, cine-i bibicul? Bibicul?

Ce treabă are bibicul?
E suficient să știe să bată pas de defilare pe lângă Țuțuianu. El este noul rege. Vechiul rege nu a murit, dar, preventiv, trăiască noul rege al PSD Constanța!

Să mai spună cineva că, la Constanța, PNL este un partid osândit la foame sus!

Cine știe ce troc politic mai pun la cale aleșii noștri și ai voștri? Lor să le fie bine, că de noi au uitat!

Cu siguranță, o să mă întrebați, pe tema scandalului apei, ce legătură are sula liberală cu Primăria Medgidia? Nici o legătură. Drept dovadă, domnii consilieri ai PNL au votat, la unison cu consilierii locali ai PSD, împotriva primarului Vrabie!

Formal împotriva primarului, dar, în realitate, au votat împotriva cetățenilor! Ăsta da consens! Sigur, acum, și consensul ăsta, vorba aia, se dezvoltă în funcție de anumite interese…

Practic, nu mai ești sigur de nimic!
Îmi amintesc că, până să se ia Vrabie la trântă cu conducerea RAJA, cei mai vehemenți pe tema ieftinirii apei, după un model asemănător, dar generalizat la nivelul întregului județ, au fost câțiva economiști și finanțiști de la PNL Constanța!

Mințile lor mult prea înfierbântate! Timp de câteva zile, ne-au bombardat cu materiale de specialitate, grafice și calcule, după care au tăcut brusc! Și așa au rămas. Tăcuți și plouați. După care s-a așternut definitiv liniștea și seceta!

De câte ori am întrebat conducerea PNL de soarta proiectelor pe această temă, care de care mai deștepte, am primit un singur răspuns-întrebare, fiind invocate pretențiile exagerate ale primarului Vrabie.

Ce legătură are sula cu Prefectura? Dar cu PSD?
Frăția pesedisto-liberală din Consiliul Local Medgidia face parte din programul de dresură coordonat de doamna viceprimar Vlădescu, victima violenței domestice.

Alții cataloghează această frăție drept o plăcută și utilă moștenire lăsată de celebrul cuplu Hașotti-Dragomir, liantul cooperării dintre PSD și PNL. La Constanța, sigur.

M-a surprins decizia primarului Vrabie, dacă a fost decizia lui, de a muta frontul disputei cu RAJA în studiourile postului de televiziune Dobrogea TV, fiind cunoscute animozitățile existente între domnia sa și moderatorul emisiunii! În mod normal, nu te cobori la nivelul cel mai de jos posibil al celui care te bălăcărește din cauza unor frustări personale, dar Vrabie nu a avut de ales.

S-ar fi spus că este laș, că nu are replici pentru doamna viceprimar de la Medgidia, că se teme de moderator etc. Până la urmă, a optat pentru singura variantă pe care o avea la îndemână participarea la emisiunea cu tâlc.

Amatorii de scandal, care sperau ca Vrabie să se păruiască în direct cu Cristian Hagi, au fost dezamăgiți de finalul emisiunii. Unul glorios, care ar fi meritat pe fundal un aranjament muzical adecvat, închinat întrecerii socialiste din Medgidia.

O să spuneți “Băi, fraților, iarăși cu aranjamente?”
S-ar putea...

Punând toate evenimentele cap la cap, am senzația că cineva, un personaj tare și important, a provocat prezența primarului Vrabie la Dobrogea TV., cu indicația ca acesta să fie tratat în termeni amiabili.

Ceea ce s-a și întâmplat!
Ba, pot spune că au fost situații când Hagi, care nu îl înghite nici cu lămâie pe primar, a scăpat hățurile în lanul cu bezele și amabilități de genul “Mulțumim că sunteți aici!”

Să fim serioși și să nu dăm în patima păsăricilor trimise la plimbare de Claudiu Palaz! De mulțumit ar fi trebuit să mulțumească Vrabie, pentru că i-a fost acordat “dreptul la replică” și, în partea a doua a emisiunii, a fost lăsat să vorbească liber despre realizările sale în primii doi ani de mandat.

Un astfel de tratament, fără întrebări încuietoare, fără contre verbale sau întreruperi, mă face să cred că Valentin Vrabie a fost reevaluat.

De cine? Are cine!
Fiind în curtea și în televiziunea domnului Comănescu, la cine mă pot gândi mai întâi?

În acest moment, e altcineva mai tare?
Nu cunosc un jucător mai tenace și mai înverșunat la ruleta politică! Cât timp i-a trebuit domnului Comănescu să facă dintr-un amiral un candidat apt să candideze la Primăria Constanța?

Chiar dacă Valentin Vrabie este detestat de unii, alții îl iau în diverse calcule politice. Comănescu GSP a demonstrat, la alegerile locale trecute, că știe să joace tare atunci când este interesat să propulseze un candidat.

Reamintesc de cazul Chițac.
O să mă întrebați din nou ce are sula cu Prefectura…

După ce a demisionat din PNL, domnul Chițac a anunțat că vrea să își facă un partid nou! E la mintea cocoșului că, fără sprijinul acordat de miliardarul Comănescu, domnul Chițac nu are nici o șansă… Dar, dacă, totuși, își face partid, nu are nevoie și de oameni gata formați, instruiți și antrenați? Dacă toți fac scenarii, eu de ce să tac?

Întâmplarea face că primarul Vrabie este în căutarea unui partid. Nu contează care, zice domnia sa, important este să-l ajute să își îndeplinească programul cu care a câștigat alegerile. La PRO ROMÂNIA, Victor Ponta i-a întors spatele lui Vrabie! I-a spus că nu are nevoie de oameni care aduc voturi. Domnia sa vrea “oameni curați”...Când îl auzi și pe Ponta vorbind, îți dai seama că ne-am îndepărtat rău de tot de țărm!

Dar să revenim la subiect.
Dacă se implică din nou în lupta electorală, Comănescu vrea voturi...E la mintea cocoșului. S-a convins acum doi ani că nu poți câștiga alegerie doar cu cartea de vizită…

Mă sâcâie cineva la telefon.
“Cine e, domnule, Bibicul?”

 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

LUMINIȚA VLĂDESCU: -CARE MI-AI ȘUTIT, MĂ, FABRICA DE AMIDON ?-
scris de Lucian Cristea
După isprava primarului Vrabie cu fabrica, PSD din teritoriu e de-a dreptul disperat! Nu se aștepta la o asemenea surpriză și, tot(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii