Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
editorial
LINIA VIEȚII

LINIA VIEȚII(1354)

De teama de a nu plictisi, nu am mai scris o vreme despre cartierul de la gara Constanța, locul, atât de drag mie, unde am parcurs, ca într-o poveste frumoasă, anii copilăriei.

“Unde sunt vecinii mei de altădată?”

Sub acest generic, am depănat amintiri și întâmplări care țin de istoria sentimentală a orașului.

M-am întors, zilele acestea, dintr-un motiv cât se poate de simplu și de trist. A murit mama lui Miho, prietenul meu cel mai bun din copilărie…

Miho este în America, dar nu am cum să iau legătura cu el. Și-a schimbat numărul de telefon, și-a anulat contul facebook, după care s-a așternut tăcerea.

După 30 de ani de ședere departe de casă, ca să zic așa, America i-a intrat prin toți porii! La el, totul se dezvoltă americănește. Abia dacă mai vorbește românește. Dar mie îmi place să-l aud îmjurând americănește cu mimica de rigoare.

După fuga lui din România, acum 30 de ani, mi-a fost foarte greu fără el, pentru că eram învățat să fim tot timpul împreună. Locuia în Constanța, la subsolul unei vile vizavi de casa doctorului Fleschin.

În sărăcia noastră, am trăit ani frumoși acolo. Fiind la subsol, îmi imaginam că pot să gâdil în tălpi trecătorii. Iarna, când era cald și bine în cămăruța lui Miho, priveam pe o ferăstruică cum ningea ca în basme...Sub plapumă, era cald și bine. Noaptea târziu, când furtuna se isca din nimic, auzeam marea mugind ca un taur rănit. Pe atunci, nu se vorbea despre marile furtuni de astăzi, dar eu am respectat întotdeauna Marea Neagră.

Pe urmă, Miho s-a îmbarcat pe un pescador. Venea de două ori pe an acasă. Timp de trei zile, umblam din cârciumă în cârciumă. Abia așteptam să se pilească bine ca să cânte în rusește și lipovenește. Îl tot pomeneam pe unul din Sulina pe care marinarii îl căutau acasă ca să le cânte grecește.

Marinarii care poposeau în portul Sulina se strângeau la poarta lui Carmuly. Sprijinindu-se într-un picior de lemn, Carmuly arăta ca un pirat autentic. L-am cunoscut pe Carmuly în 1972, când am ajuns prima dată la Sulina. Carmuly avea o formație cu care concerta, ca să zic așa, la restaurantul “Marea Neagră”, pe atunci, singurul mai de Doamne ajută...

Cât timp Miho a navigat pe pescadoare, m-am obișnuit cu singurătatea. Era un ciclu exact în viața mea de lup singuratic. Nu aveai cum să greșești. Pleca în voiaj 6 luni de zile, îl așteptam, venea, golăneam, după care iar pleca și tot așa. Eram convins că așa o să trăiesc până la moarte! Sentimentele adevărate dau o dependență de persoana la care ții enorm.

Chiar și astăzi, îmi este greu să descriu ceea ce am trăit, sufletește vorbind, în ziua când am aflat că a rămas în Barcelona și de acolo a ajuns în America! Miho nu mi-a povestit niciodată că vrea să plece definitiv din țară. Într-o zi, când ne aflam la “Zorile”, m-a întrebat cu o ușoară ironie în glas:
“Băi, Cristea, așa îmi zicea el când se supăra pe mine, ce o să faci tu când nu vor mai fi comuniștii la putere?”
Pe atunci, lucram, ca tânăr gazetar, la ziarul local.

Se întâmplă deseori în timpul somnului să deschid brusc ochii și să nu recunosc, preț de câteva secunde, locul unde mă aflu! Noroc că dorm destul de rar. Și atunci când nu dorm îmi reproșez că am pierdut fără nici un rost câțiva ani din viață. Și nu este drept, pentru că nu s-a întâmplat din cauza mea.

Chestie de destin, îmi spunea cineva. Lumea a fost împărțită în săraci și bogați. Chiar mult mai simplu, în norocoși și ghinioniști. Și mai simplu de atât, fericiți și nefericiți. Dar cine decide toate acestea pentru fiecare persoană în parte?

Nu îmi amintesc să fi primit vreo repartiție specială. Am venit pe lume dezbrăcat și acum, păstrînd proporțiile, sunt cam la fel. La vârsta de 4 ani, era să fac cale întoarsă din cauza unei sinuzite. M-a salvat un doctor din Galați. Mi-a plăcut să cânt, să joc teatru și să scriu. M-am axat pe scris. M-am născut sărac și am rămas tot așa. Ba, pot spune, chiar mai sărac…

Nu am avut niciodată parte de bani pe săturate. Se spune, într-o astfel de conjunctură, că ai parte în contrapartidă de dragoste. Adevărat. Și totuși, dacă nu ar exista de-alde mine, ghicitoarele ar muri de foame.

Prima dată mi-a ghicit în palmă mama lui Miho, într-o dimineață, în casa părinților mei de la gară. Țin minte aproape fiecare cuvânt. Astăzi am sesizat că tot ceea ce mi-a ghicit începe să se îndeplinească. Sper ca mama lui Miho să nu fi greșit în ce privește aprecierile privind linia vieții.

M-am trezit brusc dimineață cu gândul la doamna Pașa. Mi-am adus aminte că îi promisesem că, într-un sfârșit de săptămână, o să o invit la mine acasă. Am sunat-o pe telefonul fix. Mi-a răspuns sec cineva: “Pașa a murit…”

Din instinct, m-am uitat în palma în care mi-a ghicit numai de bine ...
 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

RITUALURI DE NUNTĂ LA LIBERALI
scris de Lucian Cristea
În PNL, în perspectiva alegerilor locale, au început ritualurile de nuntă, după anumite datini și obiceiuri(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii