Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
editorial
VICTOR PONTA DĂ TÂRCOALE PSD

VICTOR PONTA DĂ TÂRCOALE PSD(2276)

La ora la care scriu aceste rânduri, una destul de matinală, nu aș vrea să fiu în pielea parfumată a domnului Liviu Dragnea.

Deși nu și-a făcut nodul convențional, cravata îl strânge deja la gât, hainele îi sunt strâmte ca și cum ar fi intrat la apă...
Așa o fi oare și senzația pe care ți-o dă un laț care se strânge, se tot strânge?

Liderul PSD are toate motivele să fie îngrijorat în privința viitorului său. Pe de o parte, îl apasă verdictul dat de instanța de judecată în dosarul său penal.

Și, asta, după ce un alt coleg de-al său de partid, domnul Șova, și-a mutat, pentru trei ani, domiciliul la penitenciar.

Pe de altă parte, presupun că nu îi este indiferentă ostilitatea străzii. Atât la adresa sa, cât și a partidului pe care îl conduce.
Dar oare îl mai conduce?

Sub povara stresului și a incertitudinii, oare poate să mai conducă un partid cât “Titanicul”?
Situația sa e șubredă și mult mai periculoasă în interiorul PSD. Chiar dacă nu se arată, dușmanii domnului Dragnea își freacă fericiți palmele.
Dacă nu cade, pică!

Liviu Dragnea arată ca un păianjen care s-a încurcat în propria sa pânză. Dacă sentința rămâne în picioare, adio candidatură la vreo funcție importantă!

Asta, zic, în condițiile în care nu se schimbă și Constituția cu totul din copertă în copertă.

Liviu Dragnea e ca și mâncat.
Se îndreaptă spre el grupulețele de șoricei din partid care se simt frustrați pentru că nu sunt băgați în seamă. Ăștia, de oftică, rod tot ceea ce le iese în cale, inclusiv un lider de partid erodat.

Liviu Dragnea a albit.
Asta nu înseamnă că este mai înțelept.
Pentru că a lovit și pe la spate, și-a făcut mulți dușmani. Unul dintre ei este Victor Ponta.
Cine cere în gura mare demisia lui Dragnea? Victor Ponta.

Păi, ce treabă mai are Ponta cu PSD?
Dumnealui nu este șef la Pro România? Este.

Și care-i problema?
Problema e că Victor Ponta, lider al noului partid menționat mai sus, îi cere lui Dragnea să demisioneze din fruntea PSD!

Eventual vine Ponta și face un nou PSD!
Da’ ăsta vechi ce are? Fără Dragnea lider, e numa’ bun.

Nu cred că Ponta joacă rolul lupului moralist.
Mai degrabă cred că este tentat să revină, în chip de salvator, la cârma PSD, de la pieptul căruia a fost smuls cu brutalitate de domnul Dragnea.

Acum, când este profund slăbit și oarecum debusolat, vor și alții să muște din șeful PSD…

Sunt curios cum vor reacționa, în următoarele zile, simpatizanții săi de la Constanța.
Cine se alătură corului de bocitoare?
De pildă, domnul Țuțuianu, despre care se spune că este făcut pentru funcția de președinte al PSD Constanța.

Adevărul este că președintele Consiliului Județean Constanța, a ajuns, într-un timp foarte scurt, un personaj extrem de influent, fiind catalogat ca un bun negociator.

Cei care au avut de pătimit de pe urma lui Dragnea, fiind plimbați prin Guvernul României, nu vor pierde ocazia să se răzbune.
Chiar dacă acum transmit mesaje de îmbărbătare și adeziune marca Dăncilă sau Rovana Plumb.

La Constanța, Liviu Dragnea nu mai are parte de susținătorii săi de nădejde.
Gruparea lui Radu Mazăre.

Întâmplarea face că nici ei nu mai sunt ceea ce au fost. În primul rând, nu mai sunt în țară. Cu ei alături, poate alta ar fi fost situația.

Poate că acum domnul Dragnea regretă că nu a părăsit și dumnealui România, pentru a se înfrăți cu Madagascarul lui Mazăre…

Și așa se spune că cei doi pesediști au ca punct comun Brazilia, drept care au învățat împreună samba.

O umbră îl urmărește tot timpul pe Dragnea.

Victor Ponta dă târcoale PSD.
 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

BĂȘINA PORCULUI
scris de Lucian Cristea
Spune-mi cu cine te înfrățești ca să-ți spun cine ești. Așa sună un proverb românesc, de altfel, cunoscut de toată lumea, a c(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii