Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
editorial
MEDGIDIA - TANȚA ȘI COSTEL

MEDGIDIA - TANȚA ȘI COSTEL(1414)

Sunt câteva luni bune de când asistăm la bătaia cu perne dintre edilii orașului Medgidia, care cultivă absurdul la nivel local și, în cazul unora dintre ei, și aroganța prostească. E suficient să se uite urât unii la alții, indiferent din ce motiv, și conflictul ia proporții de la o zi la alta, fiind măsurat în cantitatea de pene doborâte.

Am sentimentul că nimeni nu se mai gândește la soarta orașului. Toți sunt preocupați să-și plătească cât mai îndesat, unii altora polițe. Conflictul s-a personalizat în funcție de cât poate fiecare să ducă în materie de înjurături și replici tăioase.

Deși ar fi trebuit să se dedice orașului în sens constructiv, primarul și viceprimarul continuă, fiecare pe limba lui, aria pălăriei.

Doamna viceprimar se alintă.
Dumneaei reclamă că a fost obligată să-și împartă biroul cu un funcționar care se ocupă de soarta rromilor.

Păi, care este problema?
Rromii nu sunt și ei tot oameni?
La o adică, problemele lor nu prezintă interes și pentru viceprimar?
Că doar nu și-au montat cortul în biroul domniei sale ca să pună de o fiertură!

Pe chestia asta, Luminița pozează în victima răutăților primarului, acuzat că i-a luat laptopul! Poate că Valentin intenționează să-i dea unul nou…

Acum suntem în faza pălăriei. Reamintesc scena.
Doi se ceartă pe o pălărie.
“Dă-mi pălăria”, strigă Luminița.
“Nu ți-o dau”, îi strigă în replică Valentin.
Cei doi trag de pălărie în draci și nici unul nu vrea să cedeze.
“Dă-mi pălăria”.
În replică, “Nu ți-o dau!”

Din păcate, nu există alternativă.
În schimbul pălăriei, Luminița vrea să i se înapoieze laptopul și mașina de serviciu.
Valentin nu se lasă și blochează salariul modest al Luminiței.

“Dă-mi banii și i-ați pălăria”, zice, schimbând tactica, Luminița. Dar Valentin nu cedează și continuă să tragă de partea lui de pălărie.

Dacă nu știați, pălăria de la Medgidia are două părți componente. Una pleoștită și una pe ochi. Cum poartă șmecherii.
“-Dă-mi pălăria!”
“Nu ți-o dau”.

În ritmul ăsta, conflictul poate să țină mult și bine.
Pe fundal, se aude celebra replică: “Da, dă-i, domnule, pălăria că pierd autobuzul…”

Cazul de la Medgidia este mult mai complicat.
În ritmul ăsta, cineva s-ar putea să-și piardă mandatul.

La Medgidia, Tanța și Costel au intrat în istorie.
Ca și cetățeanul din sala de spectacole care, trezindu-se brusc din somn, l-a admonestat pe cel care refuza să-i dea înapoi pălăria partenerului de pe scenă.

Luminița și Valentin ar trebui să realizeze că, indiferent de culoarea lor politică, se găsesc sub exact aceeași pălărie. Mă refer la pălăria orașului de care trag amândoi, când unul, când altul...

Ca să-și recupereze pălăria de la cei 13 consilieri…
Ce soartă, 13 și pesediști! Ca să își recupereze pălăria de la cei 13 consilieri pesediști, care i-o blochează ori de câte ori o prind, Valentin vrea să dizolve Consiliul!

Nu ar fi mai ieftin și mai simplu un consens între Luminița și Valentin?

De câte ori se certau, așa procedau Tanța și Costel.
De aia sunt și astăzi iubiți și respectați...

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

REVOLUȚIA DE CATIFEA DIN PNL CONSTANȚA
scris de Lucian Cristea
După doi ani de anonimat forțat, un fel de autoexilare, Septimiu Bourceanu, unul dintre oamenii de valoare ai PNL Constanța, ia o(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii