Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
politica
Făgădău și camarila, între interesele imobiliare și sănătatea constănțenilor

Făgădău și camarila, între interesele imobiliare și sănătatea constănțenilor(1519)

Consilierii locali municipali ai Partidului Național Liberal au depus astăzi la Primăria municipiului Constanța un proiect de hotărâre înregistrat cu nr. 120863/20.07.2018 prin care propun înființarea de noi spații verzi în municipiul Constanța în suprafață de minim 300 hectare.

„Este un demers urgent pentru un oraș bolnav. Dacă Decebal Făgădău se va opune înseamnă că nu are nicio rușine să continue diminuarea drastică a spațiului verde începută împreună cu predecesorul său și vom constata că interesele imobiliare din Primăria Constanța sunt mai presus de cele ale constănțenilor”, afirmă coordonatorul politic al Organizației Municipale Constanța a Partidului Național Liberal, Septimiu Bourceanu.

Avem un primar care nu a fost în stare, de mai bine de zece ani de când se află la conducerea orașului, să realizeze un Registru al Spațiilor Verzi, să actualizeze Planul Urbanistic General, documente vitale pentru municipiul Constanța. Observ că Decebal Făgădău nu are curaj să iasă în fața constănțenilor și să recunoască faptul că nu poate! Interesele sunt mai presus de sănătatea oamenilor și dezvoltarea spațiului verde nu a fost, nu este și nu va fi o prioritate reală pentru dânsul”, subliniază Septimiu Bourceanu.

Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, sufocă orașul cu construcțiile care înghit spațiului verde, fiind, incontestabil, în ultimii zece ani, arhitectul distrugerii acestuia. Interesele imobiliare din Primăria Municipiului Constanța, afacerile prin interpuși, dar și banii pătați de seva copacilor tăiați în ultimul deceniu în Constanța sunt principalele puncte de pe agenda ascunsă a primarului Făgădău. Betonul este mai productiv decât un copac sau un parc pentru Decebal Făgădău și acoliții săi, în goana după bani și putere.

Decebal Făgădău a prins Constanța în capcana intereselor imobiliare din Primărie. Acesta nu vrea să spună „NU” atunci când vine vorba să își țină aproape „susținătorii”. Așadar, Decebal Făgădău este cel care participă fără remușcări la acest măcel bine organizat al spațiului verde din orașul nostru. Acest lucru se întâmplă într-un oraș care are de zece ori mai puțin spațiu verde pe cap de locuitor decât Baia Mare și aproape la jumătate decât cer normele Uniunii Europene. Iar pe Făgădău nu îl interesează!

Până și specialiștii Băncii Mondiale cu care se laudă Decebal Făgădău de fiecare dată când nu are răspuns la o întrebare concretă au observat că suntem deficitari la acest capitol și recomandă dezvoltarea spațiilor verzi în Constanța. Cu toate acestea, primarul Constanței girează prin semnătură distrugerea spațiului verde. Pierderea spațiilor verzi se transformă într-un atentat la siguranța și sănătatea constănțenilor.

 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

CLAUDIU PALAZ - UN HERCULE CARE SPARGE NORMELE!
scris de Lucian Cristea
Unele atribuțiuni din fișa postului lui Hercule au fost preluate de Claudiu Palaz, vicepreședintele Consiliului Județean(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii