Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
social
Medicii de familie nu mai pun ştampila pe reţete sau trimiteri

Medicii de familie nu mai pun ştampila pe reţete sau trimiteri(595)

De la 1 august medicii de familie nu mai pun ştampila cabinetului pe bilete de trimitere, reţete compensate şi gratuite sau certificate de concedii medicale. Adică vor respecta legea. Deşi de un an este în vigoare o lege care spune explicit că nu mai este nevoie de această ştampilă, documentele în cauză sunt respinse de farmacii, spitale sau medicii specialişti dacă nu sunt ştampilate. De aici plimbatul pacientului între medicul de familie şi farmacii, spitale.

De la lege nu se mai abat nici medicii constănţeni, mai ales că prevederile legii sunt menite să ajute la debirocratizarea sistemului. Este vorba de ordinul ministrului Sănătăţii şi preşedintelui CNAS nr.876/824/2017 publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr.614 din 28 iulie 2017, care prevede că ştampila nu mai este necesară.

Având în vedere prevederile Ordinului MS/CNAS nr.674/252/2012 nici pe prescripţiile electronice, anume reţetele compensate şi gratuite, emise în regim online prin intermediul Sistemului informatic al Prescripţiei Electronice nu este necesară aplicarea parafei medicului, ştampilei cabinetului şi nici a semnăturii olografe a medicului, acestea fiind semnate electronic. Menţiunea că prescripţia a fost emisă online şi semnată cu semnătura electronică a medicului se află în subsolul prescripţiei.

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

PODUL DE LA MEDGIDIA - O ALTFEL DE POARTĂ A SĂRUTULUI
scris de Lucian Cristea
În studenție, când mergeam acasă, la Constanța, ieșeam la fereastra trenului ca să văd gara Medgidia. cu mult înainte ca trenul s(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii