Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
sport
Stadionul lui Dragnea proiectat de un constănţean

Stadionul lui Dragnea proiectat de un constănţean(927)

Arena din Turnu Măgurele, fieful liderului PSD, a costat 3 milioane de euro şi va fi inaugurată la finele lunii august, urmând să găzduiască inclusiv naţionala U21.

Puţini au aflat că arhitectul care a semnat proiectul iniţial este constănţeanul Ciprian Viorel Simion de la SC Stufo Arhitectura SRL. S

unt aici 259 de locuri de parcare pentru autoturisme şi 6 locuri pentru autocare. Suprafaţa totală a bazei este de 14.264 metri pătraţi. Parterul este acoperit de bucăţide piatră care să aducă aminte de cetatea Turris, important reper istoric al locului. Culoarea scaunelor este albastră, iar tribuna principală are şi inserţii albe, combinaţie cromatică frecvent utilizată la decorarea ambarcaţiunilor. Totul a fost ridicat în mai puţin de doi ani, banii find de la Compania Naţională de Investiţii.

Este cel mai mândru stadion de Liga a treia şi aparţine echipei lui Valentin, fiul lui Liviu Dragnea. Arena are aproape 2000 de locuri. E făcută la standarde UEFA şi va găzdui şi meciuri internaţionale. Aici vor evolua nu numai echipa naţională U21, ci şi loturile de juniori ale României sau echipa naţională de fotbal feminin. Hotelul de aici are 24 de locuri, fiind dotat şi cu o terasă-peluză VIP.

Puţini dintre cititorii noştri ştiu că Liviu Dragnea este un împătimit al fotbalului, cunoscut rapidist şi fost patron la Electroputere Turnu Măgurele, echipă de Divizia C care a ocupat locul 8 în sezonul 1998-’99. Din lotul actual al Voinţei 5 fotbalişti sunt originari din Turnu Măgurele. Voinţa s-a întărit cu foşti jucători ai Stelei şi ai Rapidului, gen Liviu Băjenaru, Marian Constantinescu, Florin Cioablă, Ionuţ Poiană, antrenor fiind Erik Lincar, fost campion cu Steaua.

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

RITUALURI DE NUNTĂ LA LIBERALI
scris de Lucian Cristea
În PNL, în perspectiva alegerilor locale, au început ritualurile de nuntă, după anumite datini și obiceiuri(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii