Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
politica
VÂNĂTAIA CE-O PRIVEȘTI, RODUL OBICEIURILOR ROMÂNEȘTI!

VÂNĂTAIA CE-O PRIVEȘTI, RODUL OBICEIURILOR ROMÂNEȘTI!(1662)

O pâine reprezintă masa unui român pentru o zi întreagă. În loc să facem pâine mai multă, cumpărăm pulane pentru înzestrarea Jandarmeriei. Deși singuri nu contăm într-un conflict mondial, continuăm să ne înarmăm! Evident, cu tancuri și avioane la mâna a doua.

Jandarmeria reprezintă excepția de la regulă.
Nu servește decât dotări la prima mână.
Firesc, e armata lui Dragnea.

Doamna Carmen este mama Jandarmeriei.
Dacă vrea Dragnea, poate fi și mama lui Ștefan cel Mare.

Jandarmul din armata lui Dragnea este dotat până în dinți. Nu știu dacă nu cumva și dinții sunt noi.

Jandarmii par a fi robotizați, dar, oricum, sunt destul de fioroși. Cel puțin, cât să timoreze sau să sperie.

Ținută specială, scut, arme, cască, mască și celebrul pulan.

Desigur, este o trecere sumară în revistă a aparaturii agățate de pieptul lor. Ajuns în brațele unui jandarm- robot, un biet civil nu are nici o șansă de a scăpa…

Pe vremea lui Băsescu, jandarmii se orientau după vipușcă atunci când plecau în misiune. Din cauza foamei, li se afunda capul în caschetă.

Nici nu li se auzea vocea când aparatul cu cârca al M.I. striga: “Ieși afară/ Javră ordinară!”

De când Liviu Dragnea și-a pus în păr cununa tuturor funcțiilor de conducere, viața jandarmilor s-a schimbat fundamental.

“Cadrili” sunt bine hrănite, bine plătite, bine antrenate, bine echipate. Pâine și pulane.
Mai mult pulane, considerate o piedică în calea uitării.

O bătaie încasată de la jandarmi, un picior rupt, un cap spart, un cap de robot primit în gură, nimic din toate astea, nu se uită!

Cu românii din diaspora au dialogat tot prin intermediul pulanului.

Exemplific.
Ți-a fost dor de România?
Na un pulan pe spate, ca să o ții minte!

Dorești căderea Guvernului?
Tocmai acum când doamna prim ministru e în concediu?
Na un pulan pe spate și pentru Guvern, că nu vii tu, diaspora, să-i alungi de aici pe urmașii comunismului!

Liviu Dragnea poate sta liniștit. Este bine păzit!

De cine i-o fi oare frică?
Se plâng unii că nu au mijloace tehnice necesare pentru desfășurarea activității de producție. Niște plângăcioși! Să fie mulțumiți că avem Jandarmeria bine pusă la punct.

Aici, la Jandarmerie, se duc banii noștri, din care sunt plătiți luptătorii chitiți pe fapte de vitejie.

Noi îi plătim și ei ne caftesc! Pulane și pâine.

Nu, mai bine tancuri performante cu apă pentru împrăștierea demonstranților și gaze lacrimogene pentru toată lumea!

Când am văzut cât de bine sunt dotați jandarmii, am crezut că urmează să se confrunte cu un dușman din spațiul sovietic.

Da’ de unde!
Jandarmeria era pregătită să rupă mâini și picioare, să învinețească diaspora.

Cu ce să se mândrească un român stabilit în străinătate, când se întoarce în țara care l-a primit cu brațele deschise? Cu o vânătaie.

Da, dar vânătaia ce-o privești, este rodul obiceiurilor românești!

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

CUM SE VEDE ȚARA PRIN OCHELARII LUI DAN BARNA?
scris de Lucian Cristea
Ca președinte de țară, Traian Băsescu a fost un gargaragiu fără pereche și o parte din populație l-a crezut! El a făcut, la încep(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii

  • De ce candidează Mircea Diaconu?
  • DINTRE 1.000 DE-ALDE CATTANI, NU S-A GĂSIT UN MINISTRU COMPETENT LA INTERNE!
  • SĂ MORI RĂNIT DIN DRAGOSTE DE SPORT...
  • Al cui este Teatrul de vară din Mamaia, cine își bate acum joc de el și nimeni nu se supără?
  • SCURTA VARĂ FIERBINTE A NOULUI MINISTRU DE INTERNE