LOCUL CEL MAI APROPIAT DE CERUL PLIN DE STELE DIN ANII DE LICEU(1987)
Fac parte, la vârsta mea destul de înaintată, dintr-o clasă de liceu care trăiește frumos din amintiri.
E o clasă minunată, care țese pânze comune din cer, pământ și stele.
Clasa C, secția TURISM, Liceul Economic Constanța.
Un reper pe harta iubirii.
O gară mică unde ne dăm întâlnire noi, supraviețuitorii clasei amintite. Am zis supraviețuitorii dintr-un motiv cât se poate de simplu.
Fiecare dintre noi, de la absolvirea liceului până astăzi, am trecut prin furtunile vieții. Cei care au pierdut partida nu mai sunt, fizicește vorbind. Dar au locul lor pe cer. Viorel Scarlat, zis Sucă, Mihai Stadnic, zis nenea…
De câte ori ne este dor de cei plecați în eternitate, ne strângem acasă la Lidia Tănase, locul cel mai apropiat de cer.
La Lidia, dacă vrei să atingi cerul cu vârful degetelor, e suficient să te înalți pe vârful picioarelor și ajungi chiar la stele.
Ce frumoși ani de liceu am trăit!
Clasa de turism, clasa nebuniilor, cu poveștile ei de dragoste, cu aventurile fiecăruia dintre noi, mai frumos sau mai norocos, după destin...
De ce m-am îndrăgostit de profa de matematică, eu fiind cel mai slab dintre toți la materia respectivă?
De ce un coleg de-al nostru era nebun după profesoara de limba rusă când el vorbea engleză?
Clasa noastră a epuizat întâlnirile oficiale de până acum, 10, 20, 30 de ani, peste… Și-a depășit planul.
Cu acest prilej, am descoperit elixirul tinereții fără bătrânețe.
Ca să nu ne pierdem tonusul de liceeni, ne întâlnim cât putem de des și organizăm petreceri ale revederii noastre.
Suntem mai tineri ca niciodată!
Doar grijile zilei de mîine ne taie elanul din când în când.
Serbările școlare continuă.
Pe fond, muzica anilor noștri.
Obiectivul nostru comun: recuperarea timpului pierdut.
Metoda folosită?
Ne întâlnim din ce în mai des. Noi, ăștia care am mai rămas. Și ei, ăia care nu mai sunt…
Întotdeauna prezență sută la sută.
Care e nebunul ăla care să rateze o chermeză tipic americănească!
Mai ales când vine și “dirigul” Cornel Andreșoiu. Un om minunat, file de poveste, se identifică perfect cu felul nostru de a fi, ca liceeni și, astăzi, ca oameni maturi.
Domnul Andreșoiu a rămas cel mai iubit dintre pământenii liceului nostru.
Când făceam câte o prostie, apărea în ușa clasei și spunea doar atât: “Am crezut că sunteți oameni serioși. Nu mai am ce să discut cu voi!”, după care se făcea liniște.
Întâlnirile dese sunt o piedică sigură în calea uitării. Aproape că nu mai pot trăi fără foștii mei colegi de liceu.
Lidia Tănase, un suflet mare, alături de George, amfitrioni perfecți!
Doina, o frumusețe discretă, plină de viață, profundă.
Mirela Gache, tot sportivă și drăguță.
Constantin Gache, fotbalistul, azi antrenorul, pentru mine, o mare surpriză, foarte apropiat, de gașcă, bun cântăreț. Între mine și el, o neașteptată coeziune.
Mircea Stamate, comandantul de navă, prea serios față de elevul Stamate!
Stelică Vasile, sufletul grupului, pontos, bun organizator, încearcă să-i împace pe toți.
Sopetco Pica Despina, nebuna haioasă, zahăr candel, sufletul petrecerilor noastre.
Florentina Vasile, miss piscina, Claudia Popescu, marihuana mea, Cornel Andreșoiu, un diriginte super, valabil în orice epocă, plus soția…
Nu putem opri timpul, recunosc, dar măcar să-l încetinim, ca și cum am circula cu frâna de mână trasă…
Când o apucă la vale, timpul se rostogolește aiuritor de repede. Ca să nu ia viteză prea de tot, ne rostogolim la întâlnirea foștilor elevi din clasa C, Liceul Economic, secția Turism.
Tinerețea fără bătrânețe funcționează foarte bine.
Ce bine ar fi fost să funcționeze și viața fără de moarte!
