Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
dosarele timpul
DE LA MARMURA LUI VIDEANU LA  BALEGA LUI PONTA

DE LA MARMURA LUI VIDEANU LA BALEGA LUI PONTA(2239)

Am intrat din nou în zona făcătorilor de partide. E cerere mare pe piața celor care vor să își piardă urma sau identitatea politică.
E drept, nu întotdeauna se ajunge la rezultatul dorit.

Să luăm, de pildă, cazul Victor Ponta. Indiferent de la ce tribună ar vorbi, chiar și mascat, toată lumea îl identifică ușor.

Ăsta-i Ponta, dragul de el!
Și-a netezit limba cu pila folosită de lupul din "Capra cu trei iezi".

Degeaba. A fost recunoscut imediat de iedul supraviețuitor. Și nu numai...

L-au identificat ca pesedist pe viață noii săi colegi din noul său partid. Dar a spus-o și el pe față. Vrea să facă din PRO ROMÂNIA un nou PSD, după modelul un alt pod mai trainic și mai frumos...

Vai și amar de PRO ROMÂNIA!
Și-a tras lider de ocazie, ținta preferată a lui Vanghelie, care îi provoacă migrene ori de câte ori iese pe televizor ca să-l dea în gât.

Vrea el Ponta să pozeze în sfânt, dar îl dau de gol vechile apucături pesediste. Vrea să fie doar șef. Munca de jos nu îi priește.

Văd că sapă intens la groapa rezervată lui Liviu Dragnea, uitând principiul de bază conform căruia s-ar putea să cadă și el în ea!

S-au apucat unii de pe la diverse partide, dar în mod special de la PSD, să recicleze gunoiul de sub preș. E un obicei mai vechi la noi. Să pui gunoiul direct sub preș și să-ți speli rufele în văzul lumii. I-au găsit, în fine, și gunoiului o întrebuințare...

În atâția ani de nemernicie, la unii, s-au adunat sub preș tone de gunoi rezultat din intrigi de partid, dispute de tot felul, bârfe, speculații etc.

Proprietarii de preșuri nu s-au învrednicit nici măcar să-l care până la tomberoane sau să îl dea la reciclat. E drept, ar fi ieșit un rahat!

L-au lăsat să putrezească ca pe tutun.
Unii chiar au tras în piept, după care au scuipat exact unde au pupat.

Nu e bun de nimic. Gunoiul, desigur.
A existat o tentativă de a transforma gunoiul de sub preș în gunoi de grajd.

Cum s-a întâmplat și cum se întâmplă în PSD. Au ăștia un gunoi de nu poți să respiri în preajma lui! Atenție, însă, că a început să fumege.

Pericol de incendiu? Îhî. Ăsta este un răspuns limpede și democratic.

Domnul Vanghelie a ieșit din nou pe televiziune. Face pe ghidul în materie de gunoaie depozitate sub preșul mare al PSD, partid pe care, după ce l-a slujit cu patos revoluționar, îl dă în gât.

Pe vremea când era la PSD se parfuma zilnic ca să nu miroasă a gunoaie. Degeaba. Sunt curios dacă o să meargă până la capăt cu dezvăluirile din PSD!

Spuneam că diverși mahări au trecut la prelucrarea gunoiului de sub preș. Sunt câțiva care intenționează să își facă partid din gunoiul de sub preș!

În felul acesta, vor avea și gunoaiele de sub preș partidul lor. Cu statut în regulă.
Fiind ținut ani de zile sub preș, gunoiul revendică imunitate pe săturate. Are tupeu, nu glumă!

Un partid făcut din gunoaiele de sub preș e firav din start. El nu poate, cel mult, decât să pută pe bune. În contact cu aerul proaspăt, gunoiul de sub preș se oxidează. Mai ales dacă este și pișat. În aceste condiții, este greu de crezut că un partid poate rezista prea mult.
Să nu se culce făcătorii de partide pe o ureche. Pe aia înfundată cu paie.

Ca personaj, gunoiul este extrem de nociv.
Nu numai că împute atmosfera, dar o și otrăvește. Cât a stat depozitat sub preș, și-a ținut pliscul, era mai sfios, ca orice gunoi cu un viitor incert, se bâlbâia...

A fermentat în treaba lui. Acum are tupeu.
E câte un gunoi care se interesează de viața ta. Ar vrea să ajungi putred. Nu putred de bogat, putred de tot...

Toți cei care și-au pierdut credibilitatea fac din gunoaie chirpici ca să își ridice un partid.

De la marmura lui Videanu au ajuns la balega lui Ponta! Dacă o ține în continuare în scandaluri, PSD are toate șansele să se transforme într-un campus din lut.

Gunoiului de sub preș îi convine.
Cine coboară la nivelul gunoiului, se aseamănă cu el.

Asta ne mai lipsea.
Partidul gunoiului de sub preș!
 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

LUMINIȚA VLĂDESCU: -CARE MI-AI ȘUTIT, MĂ, FABRICA DE AMIDON ?-
scris de Lucian Cristea
După isprava primarului Vrabie cu fabrica, PSD din teritoriu e de-a dreptul disperat! Nu se aștepta la o asemenea surpriză și, tot(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii