Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
social
Când incompetența ucide...

Când incompetența ucide...(887)

Spitalul Județean Constanța refuză pacienților bolnavi de cancer dreptul la tratament, dreptul la o șansă în plus în această luptă atât de crâncenă cu boala. De mai bine de doi ani, Secția de Radioterapie a fost închisă, iar de atunci lucrările de construire a unui nou buncăr și dotarea lui cu aparatură modernă trenează.

Din păcate, Constanța a ajuns astfel pe o listă a rușinii, dar și a morții, unde oameni suferinzi, care se luptă zi de zi pentru a supraviețui bolii, nu mai au timp. Cancerul, domnilor guvernanți, nu așteaptă ani de zile până binevoiți voi să alocați fonduri și să faceți investiții.

Aparatura pentru radioterapie a fost cumpărată cu bani de la Banca Mondială și stă nefolosită deoarece Spitalul Județean Constanța nu a fost în stare nici până la această dată să construiască buncărul unde să fie instalate dispozitivele medicale. Indolența, nepăsarea sau pur și simplu incompetența autorităților locale și centrale vin să apese și mai mult pe suferința acestor bolnavi, risipindu-le, de multe ori, chiar și puținele șanse la viață pe care le mai au.

În timp ce spitalele din Oradea, Baia Mare și Craiova au instalat deja aparatura de radiologie, iar bolnavii de cancer beneficiază de servicii medicale moderne, Spitalul Județean din Constanța își trimite bolnavii la plimbare, să se trateze pe unde apucă, deoarece nu a scos avizele, mai este de lucru, scuze nefericite care scurtează viețile atâtor oameni.

În urmă cu un an, l-am interpelat pe ministrul Sănătății de la acea vreme, domnul Florian-Dorel Bodog, în legătură cu această situație deosebit de gravă. I-am propus, de asemenea, domnului ministru ca la următoarea rectificare bugetară să aloce toate fondurile necesare pentru ca noua secție de radioterapie din Spitalul Județean Constanța să fie gata cât mai repede.

„După cum bine știm, bolnavii de cancer se luptă, din păcate, cu o boală cumplită, adesea neiertătoare pentru mulți dintre ei. În aceste condiții, consider că pacienții nu ar trebui să mai poarte încă o luptă, și anume aceea cu sistemul de sănătate din România și, prin urmare, vă solicit respectuos să țineți cont de propunerea mea și să dispuneți, cu maximă celeritate, soluționarea acestei probleme semnalate, știind că fiecare clipă pierdută poate însemna încă o viață chinuită sau chiar irosită pe drumul Constanța-București”, i-am scris atunci în interpelare ministrului Sănătății.

Din păcate, răspunsul de atunci al Ministerului Sănătății ne spunea că Guvernul nu poate aloca fonduri pentru cheltuieli de natura investițiilor pe motiv că acestea ar reveni în obligația autorităților locale și județene. Mai mult decât atât, ministrul Sănătății preciza că Spitalul Județean Constanța nici măcar nu a solicitat fonduri pentru dotarea cu aparatură și echipamente medicale. Cu alte cuvinte, Ministerul se spăla pe mâini și spunea că singurul vinovat pentru actuala situație de la Spitalul Județean Constanța era Consiliul Județean și conducerea unității medicale.

Ulterior acestui răspuns, în plenul Camerei Deputaților, în cadrul dezbaterii unei moțiuni simple depuse de PNL în luna octombrie 2017, chiar împotriva ministrului Sănătății, Florian Bodog, acesta a declarat că aparatura de radiologie a fost achiziționată și că „în cel mai scurt timp” secțiile de radioterapie vor deveni funcționale pentru pacienții bolnavi de cancer.

Ce înseamnă „cel mai scurt timp” pentru Ministerul Sănătății vedem și astăzi.

Mai mult decât atât, la proiectul Bugetului de Stat pe anul 2018, împreună cu deputatul Robert Boroianu am depus un amendament prin care solicitam suma de 1,4 milioane lei pentru achiziționarea de aparatură medicală pentru Spitalul Județean Constanța. Bineînțeles, parlamentarii PSD și ALDE au respins acest amendament.

Asistăm astfel la un spectacol grotesc al incompetenței și nepăsării administrației județene PSD-ALDE-PMP, care, de mână cu guvernarea Dragnea-Tăriceanu, atentează la viețile și sănătatea constănțenilor. Vorbim de o boală îngrozitoare care nu poate fi păcălită cu promisiuni și lozinici electorale. Vorbim de sute de constănțeni care bat drumurile spre București sau clinici private (cine își permite) pentru că statul român nu a considerat o prioritate tratarea constănțenilor blonavi de cancer.

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

RITUALURI DE NUNTĂ LA LIBERALI
scris de Lucian Cristea
În PNL, în perspectiva alegerilor locale, au început ritualurile de nuntă, după anumite datini și obiceiuri(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii