Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
cultura-educatie
EX PONTO profilul identitar al unei lumi de margine

EX PONTO profilul identitar al unei lumi de margine(496)

 Înainte de a parcurge povestea acestui număr dublu construit pe Text/ Imagine/ Metatext, adică EX PONTO la numerele 58-59, spicuiesc editorialul lui Angelo Mitchievici, care ne pune în legătură, ca participant la discuții, cu un sentiment de fraternitate a cărui sursă a fost Colocviul Național al Revistelor de Cultură organizat de Filiala Arad a Uniunii Scriitorilor din România. Tema a fost una generoasă: trecerea în revistă tocmai a instituției revistei literare și al rolului ei: ,,Revistele de cultură centenare – reviste de cultură noi, postdecembriste. Tradiție și noutate.“ Cum s-ar spune, progres cultural axat pe metamorfozele culturale și domeniile lor (al revistelor) de interes planificat. Acoperirea evenimentului, așa cum autorul a putut-o face în spațiul alocat, a fost ghidată de argumentele imaginate de către unii dintre colegii săi de breaslă. De la o formulare a criticului Dan Cristea, și anume, că revista literară este unul dintre „sediile“ ușor de găsit ale limbii române literare, în afara cărților de istorie a ideilor literare, de critică, istorie și teorie literară, Angelo Mitchievici ajunge la întrebarea: De ce notorietate se bucură astăzi o revistă literară? De foarte puțină, răspunde tranșant, domnia sa, și, aș adăuga eu, de atâta notorietate câtă e capabilă să-i construiască, dezvolte spre a o face să țâșnească sănătos și perfect firesc, întru înzestrarea celor ce o citesc, echipa acesteia. De unde ar apărea și afinitățile, și consumația. În termeni practici ar fi vorba că nu se cunoaște efectul lor concret, nu știm cine beneficiază de acțiunea lor, ca să nu mai spun despre argumentele (cel puțin trei) despre care, cred, s-a discutat: de natură economică, de natură culturală și regională, câștigurile și pierderile fiind sesizate în mod egal. Nu încape îndoială că s-a vorbit aplicat și despre modele. Unul dintre acestea ar putea deveni, ni se sugerează, revista pe care tocmai o prezentăm, intrată deja în al șaisprezecelea an de apariție neîntrerupă. ,,Revista evoluează într-un spațiu multicultural, un exemplu de bune practici din acest punct de vedere și-l reprezintă pe toate palierele culturale de la literatură, istorie și critică literară la artă plastică, muzică, teatru, arheologie. Revista precizează profilul identitar al acestei lumi de margine, cu geografia ei intimă, cu sensibilități artistice specifice... Ex Ponto rămâne revista reprezentativă pentru spațiul dobrogean și pentru ceea ce-l caracterizează în mod exemplar.“

    Intrând în partea de Text, este marcat momentul de glorie intelectuală întâmplat uneia dintre redactorii revistei, Lăcrămioara Berechet, conferențiar doctor în Departamentul de filologie română, limbi clasice și balcanice, la Universitatea ,,Ovidius“, cu un mic fragment ce abordează romanul Noaptea de Sînziene, din studiul concretizat într-o carte cu un titlul motivant spre lectură: Supraviețuirile Sacrului cu subtitlul Scenarii posibile în literatura lui Mircea Eliade, (Ed. Institutul European, 2017, colecția Litere-Academica), premiată de către Uniunea Scriitorilor din România cu marele premiu la Festivalul Național de Literatură ,,FestLit“, Cluj, 2018. Din prefața, spre a elogia demersul autoarei, semnată de Angelo Mitchievici, rețin următoarele: ,,Pe un alt palier, și de aici încolo propunerea cercetătoarei devine novatoare, prospectivă, ea examinează raportul dintre două forme de ezoterism, unul occidental în care ocultarea e maximă, printr-un sistem complicat de coduri simbolice care se adresează unui joc intelectual similar cunoașterii gnostice și unul oriental, în care ocultarea este diluată și invită la relevanța practicii, a ,,antrenamentului“ inițiatic... Un pas înainte este făcut cu recalcularea rolului teatralității într-un context inițiatic în care mitul este tratat ca metodă literară. De pe această poziție a relevanței mitico-rituale a actului dramatic reevaluează Lăcrămioara Berechet dramaturgia lui Mircea Eliade, ocolită în general de exegeză... Supraviețuirile... reprezintă o contribuție importantă nu numai la descifrarea operei literare eliadești, ci deopotrivă la reîncifrarea sa, adică la îmbogățirea ei cu un nou set de semnificații, relansând potențialul ei creator.“ Și tot despre noi interpretări scrie, la rubrica

Actualitatea literară, Anastasia Dumitru, cel vizat fiind criticul Alex Ștefănescu cu Întoarcerea la textul eminescian. De vreo doi ani acesta publică în revista România literară, aproape săptămânal, o pagină: eminescu, poem cu poem. S-a ocupat mai întâi de antume, anul trecut ieșind o carte masivă, intitulată întocmai, Eminescu, Poem cu Poem, în care poemele, preluate din ediția Perpessicius (M. Eminescu, Opere. Poezii tipărite în timpul vieții, I) sunt însoțite de explicații și lămuriri personale în termeni foarte economici, pentru ca în prezent să-și asume sarcina de se rebranșa, intim și omenesc, la reprezentările emblematice, pătrunzătoare, din poemele postume. În acest sens, mărturisește, Alex Ștefănescu în deschiderea volumului amintit: ,,Patru ani am locuit în viața lui Eminescu... A fost frumos, foarte frumos. Inițiativa mea critică s-ar putea numi ,,întoarcerea la text“. Să citim încă o dată, cu atenție, poezia lui Eminescu și să încercăm să înțelegem ce anume ne emoționează și prin ce mijloace... Cum să pretind că sunt critic literar dacă ajung la sfârșitul vieții fără să fi scris despre cel mai mare poet al nostru și unul dintre cei mai mari poeți ai lumii?“
La capitolul proză, bogate amprente: Ana Dobre-Pelin, Mircea Ioan Casimcea, Nicoleta Voinescu, Cătălin Rojișteanu; din partea cea mai subtilă a sângelui vin poeme semnate de Sterian Vicol, Ioan Florin Stanciu, Claudia Voiculescu, Simona-Grazia Dima. Inscripțiile dobrogene beneficiază de semnătura istoricului literar Nicolae Scurtu care, continuând a merge pe urmele biografiei literare a poetului, dramaturgului și traducătorului Grigore Sălceanu, aduce în atenția cititorului, în manuscris, descoperită în arhiva Bibliotecii Academiei Române, o poezie din 1910 dedicată lui Al. T. Stamatiad. Din arhiva Bibliotecii Naționale, profesorul Scurtu scoate la lumina tiparului două epistole adresate de Grigore Sălceanu dascălului său de estetică literară, Mihail Dragomirescu, într-una dintre ele, inedită, solicitând acestuia o lectură atentă și obiectivă asupra unui volum de poeme trimis, precum și alegerea unui titlu din cele câteva propuse de autor.
Paginile de Traduceri din literatura universală aparțin lui Slavomir Gvozdenovici și Lucian Alexiu, și îl au ca oaspete pe sârbul Jovan Zivlak, cu poeme legate între ele de distanța dintre ecoul biografic și mecanismul dinamic al melancoliei: ,,în timp ce călcam pe cărările de fân/ și urmăream cum strălucesc gâturi de gâște/ și uliul cum cobora în picaj/ și o vrabie în buclele penelor/și pe șoarecele de câmp în graba mare/ și o cinteză printre lăstarii îndoiți// am văzut cum și chipul meu palid/ se reflectă în ochii fermecați/ care se retrăgeau din lumini în umbre/ din secetă în umezeală// am văzut că timpul înseamnă izvor/ și că eu sunt un băiat care vede totul/ și că totul mă ia în vizor...“

Suportul de Imagine curge alegoric din reproducerile după lucrările artistului Constantin Grigoruță; despre cum rodesc imaginația și calitățile senzoriale scrie, elogios, Sorin Roșca, în câteva enunțuri atunci când se referă la Un rafinat poet al culorii – CONSTANTIN GRIGORUȚĂ.

  MEGATEXTUL se deschide cu Lux in tenebris lucet, o cronică la Glasuri din bolgie, recentul volum, primit foarte bine în mediile literare, semnat de Sorin Lavric, titularul rubricii Cronica ideilor din România literară, volum ce-i îngăduie criticului Angelo Mitchievici să ne atragă luarea-aminte asupra faptului că excursuri în tragica noastră istorie, când este vorba despre destinul unor deținuți politic și amnezia colectivă ce i-a înconjurat, precum un zid, nu vor fi niciodată epuizate. ,,Grupând cronici cu privire la memorialistica detenției, aceasta depășește cu mult proiectul unui comentariu avizat pe o temă sensibilă. ,,Personajele“ acestor cronici concurează ficțiunea prin puterea trăirii nemediate, autenticitatea lor descinde din autenticitatea experienței lor, iar experiența depășește pragul normal de suportabilitate al nenorocirii., într-o zonă necadastrată specific ororii.... Sunt în asentimentul lui Sorin Lavric că toate aceste cărți de memorie carcerală, conchide cronicarul, alcătuiesc un manual de etică decisiv pentru formarea oricărei generații, iar autorul a făcut un serviciu considerabil subliniind virtuțile care stau ascunse în aceste mărturii din bolgie.“ Închei scurtele considerații cu revenirea la ideea de zid. Știm că ele înseamnă apărare. Împotriva cui, însă? În cazul de față cei ce-au promovat construcția unui astfel de zid au pretins, implicit, faptul că vor să-și abandoneze memoria propriului trecut, propunând ca istoria să înceapă de la ei. Cum a dorit, fără a ne duce prea mult în istoria Chinei, legendarul împărat Shin Huang Ti, cel care a imaginat și poruncit, după unificarea Celor Șase Regate, ridicarea vestitului zid, visător să întemeieze o dinastie nepieritoare; cât privește amnezia cu ajutorul căreia cei ce o promovează vor să se apere de trecut, spre lauda faptelor lor josnice, nu pot decât să spun că oamenii iubesc trecutul, și împotriva acesteia nu există nicio putere și nici călăi deajuns.
Cu două eseuri semnate de Mădălina Stoica, Contaminarea spațiului în Scaunele lui Eugen Ionescu și Daniela Cojan cu Arta reprezentării dramatice, revista punctează rubrica de Eseu Ex Ponto. Iulian Dămăcuș scrie despre peripețiile celebrului personaj folcloric paradoxal, înțelept și naiv, Efendi Nastratin prin Imperiul bizantin, pornind de la traducerea din limba persană, de către Mihai Cernătescu și Naser Nikoubakht, a Peripețiilor lui Nastratin Hogea, așa cu apar ele în Tratatul despre zgârciți consacrat laudei generozității arabilor în contrast cu parcimonia persană, al teologului, polemistului și omul de știință, considerat cel mai important prozator arab, poreclit al-Ğāhiz din cauza urâțeniei sale. Mai semnează cronici de carte Nastasia Savin, Ana Mitru, Gheorghe Bucur, Titi Damian, Daniela Varvara, Diana Dobrița Bâlea.

Gabriel Rusu continuă să lucreze la judecățile privind viața culturală constănțeană din timpul când a lucrat ca redactor la revista TOMIS, ce vor constitui volumul Constanța, gramatica rememorării. Întâmplări și personaje; de astă dată îl extrage, spre a-l evoca într-un crochiu, cu fervoare, pe al șaisprezecelea personaj, și anume, Ștefan Cucu: Poet, cercetător științific, eseist, memorialist, romancier... Un cărturar și un ficționar au încăput, sine ira et studio, în aceeași teacă esențial-culturală. Cred că spiritualitatea lui a fost relegată în timp și în spațiu, din Roma antică, în Constanța de la confluența secolului XX cu secolul XXI.
Ovidiu Dunăreanu și Valentina Mihaela Voinea au în vizorul lecturii două monografii ce invită la reflecție de clipă istorică dobrogeană: Sucidava – Dunăreni. O monografie sentimentală și Capidava – istoria unui sat dunărean, și doar o singură autoare, Cornelia Cărpuș. Centenarul marii uniri este marcat de Costin Scurtu. El așterne în pagină Contribuția Armatei Române din Dobrogea pentru apărarea Marii Uniri a românilor (1918), ca fapte spre dăinuire a ceea ce marchează un destin național și o dată istorică, profetică a ceva ce se afla în viitor.
Constanța, pagini de arhivă sau despre Inamicii Cazinoului constănțean, propune, prin semnătura lui Constantin Cheramidoglu, redescoperirea unui monstru al batjocurii pe care nici teologia, de la înălțimea catedralei de peste drum, nici principiile economiei de piață, nu au reușit să-l purifice, divinatoriu și patetic, sau să-l facă a se simți în moarte; din contră, a fost hrănit demnonstativ-nesăbuit, sinistru, de către toate corurile administrative care ne fac azi pe noi, locuitori vrednici ai aceste cetăți, vrednici de o nepieritoare nedumerire. Dar să spicuim puțin: ,,Acum 99 de ani, la 8 iunie 1918, primarul Virgil Andronescu aduna consilierii locali pentru o ședință dedicată situației cazinoului, afectat din plin de războiul abia încheiat... Primul ajutor de primar, Gr. M. Grigoriu, s-a plasat într-o poziție divergentă în legătură cu urgența demarării lucrărilor la cazinou, pe motiv că ,,de la început a fost rău alcătuit ca plan și care nu îndeplinea condițiunile sau cerințele unui casinou așa cum ar fi dorit cetățenii acestui oraș ca să fie. Astfel lipsea sala de lectură, sala de muzică și sala de teatru de vară; sala cea mare de la etaj, așa cum era construită, fără loji și fără acustică, devenise o sală de café-concert, iar în aripa dreaptă terasa a fost transformată într-un tripou mare, unde erau puse în joc averile oamenilor, a celor ce veneau să-și caute de sănătatea lor; nu era decât terasa cu vedere la mare, care și aceea se transformase într-un lupanar, și cred D-lor Consilieri, că cu toți vă amintiți acel joc oribil, așa zis ,,Bula“...“ Cu astfel de argumente, care nu cunoșteau blândul clipocit al apei, era imposibil să mergi mai departe.
Noul episod Balcanistica, îi prilejuiește lui Nistor Bardu să aducă în atenție definiții înțelepte și clare reunite sub titlul Alte meteorologisme aromânești referitoare la temperatura atmosferică, plus derivate, extrase din studiul său Denotație și conotație în termenii meteorologici din aromână.  

  O revistă de cultură nu trăiește doar prin ceea ce aștern înzestrat pe hârtie cei din cuprinsul ei, prin ideile ce răzbat din solitudinea bibliotecilor, ci și prin cititorii săi care pot înlătura orice scepticism referitor la notorietate și necesitate. 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

RITUALURI DE NUNTĂ LA LIBERALI
scris de Lucian Cristea
În PNL, în perspectiva alegerilor locale, au început ritualurile de nuntă, după anumite datini și obiceiuri(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii