Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
editorial
VINE O VREME CÂND MOTANULUI FELIX S-AR PUTEA SĂ NU ÎI MAI ARDĂ DE PRINS VRĂBII...

VINE O VREME CÂND MOTANULUI FELIX S-AR PUTEA SĂ NU ÎI MAI ARDĂ DE PRINS VRĂBII...(1655)

În timpul referendumului, cu cât situația din teren, privind prezența la vot, se îndrepta spre prăpastie, diverși pesediști puneau alarmele în funcțiune. Pe cele de gașcă, dar, dacă ar fi dat frâu liber fricii care pusese stăpânire pe ei, le-ar fi pus în funcțiune și pe cele rămase din cel de-al doilea război mondial. Sau poate ar fi repus în funcțiune sirena lui Vasile Roaită, recent, retehnologizată.

Absența masivă de la vot a generat o panică de nedescris printre pesediști! Mari și mici. Unora nu le vine nici acum să creadă că nu mai au succesul de altădată la votanți, simpatizanți, mitingiști etc.

În vară, abia dacă au reușit, mă refer, evident, la PSD, să aducă doar câteva femei care să o întâmpine pe doamna noastră premier, invitată la o inaugurare la Constanța, dacă nu cumva tot vizită de lucru se cheamă. Ca să fie liniștiți că au asigurată echipa de zgomote, organizatorii le-au convocat pe “susținătoare” dis de-dimineață! Când, bineînțeles, primul ministru încă se mai alinta în pat, la reședința sa din București! Pe o căldură sufocantă, până pe la ora 12, sunt ceva ore greu de îndurat. Ca să nu mai spun că preventiv, ca nu cumva să o tulească acasă, pentru că erau obosite din cauza statului în picioare, “simpatizantele” doamnei prim ministru au fost puse sub o mică monitorizare discretă!

Când s-a dat alarma la referendum, să mai fie aduși câțiva votanți cu arcanul, ca pe vremuri, mi-a venit în minte acest episod marca PSD de tristă amintire. Cum își mai bat joc unii de oameni, amenințându-i că, dacă nu execută, își pierd locul de muncă! Că doar nu stătea nimeni acolo de plăcere!

Dar vine și reversul. Exact atunci când te frige buza! Ceea ce s-a și întâmplat la referendumul de la Constanța! În disperare de cauză, politrucii au căutat prin diverse mijloace să încălzească coarda sensibilă a unor președinți de organizații județene, bănuiesc că dintre cei loiali lui Felix.Stroe, luat din nou de valul vieții…

Doar că este o problemă. Culmea, chiar cu loialitatea. Nu prea mai poți să faci diferența între un loial și un trădător. Mai nou, în PSD, loialitatea se măsoară în sentimente sau resentimente față de Liviu Dragnea. Și, coborând cu o octavă mai jos, în sentimente sau resentimente față de Felix Stroe!

Pe scurt, s-au făcut apeluri disperate către organizațiile fruntașe în întrecerea socialistă, de la care se așteaptă întotdeauna exemplul personal sau sacrificiul suprem. Alții se întreceau în a compune și expedia tot felul de mesaje cifrate. Degeaba. Orice s-ar fi scris, nimeni nu putea masca cumva disperarea celor care au realizat că, pentru ei, din punct de vedere politic, se apropie sfârșitul lacrimogen. Pentru că urmează decapitările la nivel înalt.

Sfârșitul politic al lui Liviu Dragnea e o chestiune de anotimp. De pildă, toamna. Cad frunzele? Da, dar cad și capete în PSD! Inclusiv a lui Dragnea. Cu cât, în fiecare zi, fața sa este din ce în ce mai pământie, sunt semne că veștile care vin nu îl avantajează deloc.

Emblema PSD a fost deja compromisă de acest referendum. Ce poate fi, în acest sens, mai elocvent decât imaginea neputinței PSD de a redresa situația într-o chestiune în care s-au băgat de capul lor la saramură! Un PSD singur, așteptând ajutoare de la o organizație locală: Medgidia! Și dacă s-ar fi dus Vlădeasca, cu tot neamul ei, la vot, și tot nu s-ar mai fi salvat nimic! Nimeni nu va fi în stare să șteargă urmele unui referendum al prostiei pesediste!
Al prostiei, aroganței, cultului personalității etc.

Situația creată în timpul referendumului a scos la iveală un aspect interesant. La cine a apelat, în regim de urgență, conducerea PSD Constanța, pentru că nu îmi imaginez că Liviu Dragnea s-a ocupat de mobilizarea din teren. “Constanța sută la sută” publică unul din SOS-urile menționate mai sus, precizând că autorul mesajului este un lider al PSD! Superb. Un lider al PSD! Dacă ceea ce scrie domnul Hagi este real și corect, atunci, liderul respectiv este pe aproape, pe lângă noi. Normal, că doar nu putea un fochist să își asume intervenția politică a partidului în cea mai penibilă acțiune girată de PSD la nivel național!

Respectivul lider a cerut sprijin conducerii PSD Medgidia! Uite unde se afla postat un picior de susținere al conducerii județene de partid și de stat! La Medgidia! Se confirmă astfel faptul că în strategia gândită de Felix Stroe, PSD Medgidia ocupă o poziție importantă în teritoriu. Un teritoriu râvnit de Felix, ținând cont de planurile sale de viitor privind RAJA. Și nu numai, pentru că Medgidia nu este simpla albie a Canalului Dunăre-Marea Neagră, ci și un punct strategic.

Războiul apei este de actualitate.Miza pusă în joc: prețul acesteia. Primarul Vrabie vrea să ieftinească, în beneficiul populației, Felix vrea să scumpească!

În beneficiul cui?
Această dispută a împărțit Medgidia în două.
O parte este susținută din toate punctele de vedere de PSD Medgidia. Care are un singur scop. Hăituirea în permanență în stil bolșevic a primarului Valentin Vrabie! Dovadă ipostazele în care este prezentat: sabotor, dușmanul orașului, golan etc.

Viteza cu care se țes pe seama domniei sale tot felul de scenarii și intrigi menite să-l prezinte în ipostaza de infractor și “dușman al Medgidiei”!!! Asta presupune că și cei care l-au votat fac parte din aceeași categorie socială, fiind blamați tot timpul!

În postura de lider al PSD Medgidia, Luminița Vlădescu joacă un rol important în blocarea tuturor proiectelor propuse de primar. Nu este o simplă șicană, ci o manevră perversă de a-l prezenta pe Vrabie în postura unui incapabil, a unui incompetent, etc., care produce doar rebuturi! Ce spune lumea? Ăla nu este în stare de nimic, de vreme ce nu își poate susține singur nici măcar un proiect! Compromiterea primarului reprezintă misiunea principală a PSD, jandarmul din ușa Primăriei Medgidia. De aici așteaptă Felix Stroe sprijinul logistic necesar pentru a-l scoate din cursă.

Astăzi nu vreau să vorbesc despre Luminița Vlădescu, “mâna dreaptă” a lui Felix Stroe, de la Medgidia. Totuși, a dat dovadă de omenie și înțelegere și a lăsat să treacă prin Consiliul Local mai multe proiecte cu caracter social. În rest, după domnia sa, potopul!

În general, PSD Medgidia se comportă ca un jandarm pus, nu să apere, ci să tulbure liniștea de drept a orașului. Chiar mai mult de atât, să compromită orice tentativă de colaborare. Stă la ușa Primăriei și regizează diverse șicane, pe care apoi le pune în practică la ședințele Consiliului Local. Unde deține majoritatea.

În opinia mea, PSD Medgidia este “ochiul ager” al lui Felix Stroe, pregătit să acționeze imediat la cea mai mică greșeală făcută de primar! Felix dă de multă vreme târcoale Medgidiei. Ca să stea bine pe picioarele lui, a pus în practică diverse strategii. În ciuda durității sale proverbiale, uneori, Felix și Stroe este chiar simpatic. De pildă, a pus în scenă un scenariu în care domnia sa îi cere lui Vrabie să se împace cu el! Dar, ce să vezi, Vrabie nu este acasă și, ghinion, se ratează pacea de la Medgidia!

Domnule, cum să îți spun, plânge lumea ca la filmele cu crocodili! Din cauza suspansului, unii au uitat apa deschisă la baie și s-au inundat reciproc! L-a invitat să intre în PSD. Felix i-a propus diverse funcții în partid! A cochetat și cu frăția de cruce, dar s-a rupt crucea! L-a încurajat să devină măcar membru al ALDE, sugerându-i că nu e bine să fie singur pe pământ…

Dar toate s-au oprit la apă.
Apa, veșnica discordie dintre primarul Vrabie și domnul Stroe, președintele RAJA, dar și președintele PSD. De unde și legătura sa cu doamna Vlădescu, cunoscută ca fiind Luminița vigilentă de la capătul tunelului pesedist. În fața unei asemenea ofensive, cu un jandarm, generație nouă, la ușa Primăriei, și cu altul pe stadion, căutând piroane și cuie în papură, că nodurile sunt prea slabe, Vrabie nu cedează!
“Nu mă întorc niciodată din drum!” spune domnia sa.
S-ar putea ca timpul să treacă în avantajul lui…

Pentru PSD, se anunță vremuri grele…
În aceste condiții, s-ar putea ca motanului Felix să nu îi mai ardă de prins Vrăbii...
 

Comentarii

Cump?n? Constantin
16-10-2018
Dragă colegule de breaslă, dinozaure al presei locale și naționale!
Una dintre tragediile actuale ale societății românești, care nu va fi rezolvată ușor și nici prea curând, constă în faptul că astfel de specimene se înmulțesc și fac și prozeliți.
Un asemenea exemplu este și fătuca Luminița Vlădescu, un tânăr vlăstar al actualei democrații, încă în tranziție (după 28 de ani!), care, în loc să respire aerul libertății cu gândurile la cei care s-au jertfit în decembrie 1989, s-a înregimentat politic în cadrul bandei de infractori care a devalizat Tara și a trădat Neamul romanesc.
Mai deunăzi (luni, 15 octombrie a.c.), fătuca asta cu convingeri social-democrate false a postat o fotografie în care personajul central este infractorul TEODOSIE PETRESCU, ea fiind foarte mândră că se află în preajma acestui ipochimen, fiind convinsă că rangul acestuia - dintre cele mai înalte în ierarhia BOR -, ar face ca rugaciunile ei ipocrite să fie mai credibile și să ajungă mai repede la Slava Divină.
Aceste specimene, create de comunisti si numite „omul nou”au fost obișnuite și tânjesc după indicațiile prețioase ale conducătorului suprem, care să le spună ce și cât să mănânce, ce filme să vadă, când să doarmă, cu cine și de câte ori să se reguleze, să nu avorteze, dar să se dedice muncii ca boul în jug până cade cu coarnele în brazdă.
Evident că nu am rezistat tentației de a-i adresa câteva cuvinte, motiv pentru care s-a înfiripat următorul dialog:
Constantin Cumpana: Vladescu Luminita, esti jalnica daca stai la aceeasi masa cu un infractor aflat in stare de judecata pentru fraudare de fonduri europene si devalizarea fermei Nazarcea. Sa asociezi pe acest individ cu credinta si creatia mi se pare o imbecilitate. Nu e de-ajuns ca, desi se cunoaste ca este un infractor, este invitat la Ziua Marinei, unde i se cantă imnul Țării, se trag salve de tun si se inalta Marele Pavoaz? Sau ca a distrus arhitectura Constantei cu sandramalele lui fara autorizatii? De ce nu il iei acasa, daca esti extaziata de acest individ?
Vladescu Luminita Domnule Cumpăna, îmi asum toate jignirile dumneavoastră. Eu știu ca stau la aceeași masa cu un înalt erarh (sic!). Eu sunt onorată. Pentru restul problemelor invocate de dvs., are cine sa se pronunțe.
Constantin Cumpana: Vladescu Luminita, nu te-a jignit nimeni, ti-am spus doar realitatea! Stai la aceeasi masa cu un infractor, un ticalos, fost colaborator al Securitatii, care a distrus destine, a jefuit oameni, un homosexual notoriu, un simoniac, un necanonic si antihrist cu avere de peste 6 milioane de euro la Dorna Arini. Daca te mandresti cu un asemenea specimen este problema ta exclusiva, dar nu mai manipula oamenii, aratandu-te cu el! Din cauza unor ipochimene ca tine NU reusim sa scapam de comunisti si securisti, pentru ca voi, in interes personal si de gasca, ii sustineti si ii promovati. Sa-ti fie rusine si un sincer hai sictir!
Vladescu Luminita Domnule Constantin Cumpana va asigur ca nu mă cunoasteti. Nu am devalizat, nu am furat, nu m-am îmbogățit din bani publici, nu am avut alte “domicilii” politice nici eu nici părinții și bunicii mei.
Constantin Cumpana: Vladescu Luminita, numai pentru ca faci politica si esti membru al PSD te descalifica. Faptul ca te afisezi cu un infractor, un interlop al BOR, te caracterizeaza. Nu intelegi ca tu dai gir unui nenorocit? Nu intelegi ca practici o manipulare ticaloasa? Nu ai avut in vedere sa pui poza cu autorul cartii sau coperta volumului, dar ai postat foto cu nevrednicul TEODOSIE! De ce? Ca sa te vada lumea cu cine stai la masa, cat de importanta esti? Cu cine? Cu un ticalos care a distrus ferma Nazarcea, ferma facuta din banii parintilor si bunicilor tai? Asta e caracterul tau? Numai faptul ca sefi iti sunt Stroe, Dragnea si Dancila arata cine esti si cum gandesti! Esti foarte mica, cucoana! Esti un pigmeu!
Constantin Cumpana: Politicianista pripasita Vladescu Luminita si habotnica Cornelia Beres - Ziarul Rezistenţa si Constantin Cumpana îl acuză public pe ÎPS Teodosie de comiterea următoarelor fapte:
* colaborare cu Securitatea;
* destabilizarea rânduielilor Bisericii Ortodoxe Române (încălcarea gravă a canoanelor și regulamentelor);
* scindarea Bisericii Ortodoxe Române (opt preoți caterisiți de Teodosie au trecut și slujesc la Biserica Autonomă Română; deținem informații certe că și alți preoți vor abandona Arhiepiscopia Tomisului, nemaisuportând atât presiunile materiale și financiare la care sunt supuși, cât și abuzurile, intimidările și amenințările pe care le practică Teodosie);
* compromiterea imaginii ortodoxiei și Bisericii Ortodoxe Române;
* pierderea încrederii populației în Biserica Ortodoxă Română;
* trafic de har (simonie);
* vărsarea Sf. Potir de Împărtășanie;
* implicarea în politică;
* întreținerea de relații de homosexualitate și pedofilie;
* caterisirea abuzivă a unor preoți;
* complicitate la distrugerea orașului Constanța;
* distrugerea unor situri arheologice;
* distrugerea fermei Nazarcea (350 ha);
* deturnare de fonduri;
* dare/ primire de mită și instigare la fals intelectual;
* complicitate și favorizarea infractorilor.
QED.

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

PREMIERĂ INEDITĂ. PRIMA SCRISOARE DESCHISĂ DIN VIAȚA LUI FELIX STROE
scris de Lucian Cristea
De când Liviu Dragnea a decretat starea de urgență în PSD, organizând tot felul de congrese și de ședințe, susținătorii săi(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii