Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
social
PERLE ȘI BIGUDIURI

PERLE ȘI BIGUDIURI(1274)

Îngî, îngî, ptiu, capitala, mde, să, Muntenegru, oameni ai muncii, dar până când, 14 la sută, Dragnea, ole, să anexăm anexarea, îhî, eu îl suspin pe Dragnea la Ierusalim, ședință de guvern, ghici, nu demisionez…
V-am prezentat un fragment dintr-o cuvântare abia încheiată a premirului nostru cu bigudiuri.

Doamna Dăncilă este una din marile “moșteniri’ lăsate nouă, râzînd ca un drăcușor, de Liviu Dragnea.
Inițial, a vrut să stabilească de capul lui etalonul oricărei comparații cu domnia sa. Punctul în care să ne bușească plânsul și sângele pe nas, auzind cum vorbește doamna noastră de “hier”. Sigur că, atunci când Dăncilă face o gafă monumentală, ești tentat să-l accepți pe Dragnea în ipostaza de prim ministru, postul la care domnia sa râvnește atât de mult. Zici: “Bă, ăla măcar e șmecher. Știe să facă pe vulpea la cules de struguri sau pe mortul în păpușoi. Lăcomia l-a îngropat de viu, altfel, mai era loc de întors și în cazul lui…”

Ca să pozeze în deșteptul deștepților, s-a înconjurat de o mulțime de mediocri. Cu alții mai proști decât el. Sigur, până la o limită a prostiei, cât să nu le facă el chiar pe toate, pentru că totuși cineva mai trebuie să și muncească în Guvernul ăsta, la partid și în alte puncte strategice.

Doamna Dăncilă a urcat țara pe noi culmi de dezvoltare și progres fără să facă nimic deosebit. Dar, în schimb, de câte ori deschide gura, cu sau fără text în față, produce un morman de perle. Primul nostru ministru cu clăbuci este un veritabil zăcământ de perle prețioase. O sursă inepuizabulă.

De când doamna Dăncilă se află în funcția de prim ministru, s-a mai produs un fenomen interesant, Cuvântările sale sunt urmărite cu gura căscată larg ca la dentist. Este o poziție recomandată celor care vor să le plouă în gât cu perle...Cei care se tăvălesc la picioarele ei nu sunt simpatizanți, ci culegători de perle. Oameni cu experiență în domeniu, care caută perle de o viață.

Dar sursă inepuizabilă ca Dăncilă nu au găsit nicăieri pe mapamond! Ei știu la perfecție cum și când să se uite în gura primului ministru, sursa cea mai bogată de perle. Zilnic, prin tot ceea ce spune, Dăncilă completează rezerva României de perle, deși nu suntem o țară cu elefanți și specific natural adecvat. Ultimul elefant de la noi a fost văzut în viață la alegerile locale din provincie de acum două ediții.

Nu există piatră prețioasă mai valoroasă ca perla Dăncilă! Până acum, se spunea: “Nu există perlă ca litoralul românesc!” Aiurea.
Acum se spune: “Nu există perlă ca Dăncilă!”
Corect, adevărat, omologat.

Sunt însă și unele mici neajunsuri. Dacă o freci prea mult, bubuie. De prostie. E o perlă bine antrenată ca să știe cum să se agațe de coada Puterii. Când este somată să-și dea demisia, urmează întocmai instrucțiunile venite de la Dragnea. Atunci perla se transformă în mâță rea și se ține bine cu gheruțele de pervaz. O și auzi strigând: “Nu mă lăăăăăssss, nu mă lăăăăăssss!”

Doamna Dăncilă frecventează Palatul Victoria ca pe un coafor. Tema predilectă: “Ghici cine îmi pune părul pe bigudiuri?” Cred că altceva nu o interesează decât ținuta ei pentru manifestările unde dă cu perlele de pământ. Nu spune nimeni să umble îmbrăcată și coafată ca o țață prin țară, dar mai sunt și alte priorități…

Casa de modă Piața Victoriei funcționează în fiecare zi, până noaptea, târziu. Țara arde și doamna prim ministru se coafează în prostie! Să nu o găsească parastasul patriei cu bigudiurile în cap! Țara miroase a mort și miniștrii noștri a gropari dați cu mult parfum în cap!

Guvernul fucționează ca o frizerie. Aici, după miezul nopții, Liviu Dragnea își etalează talentele de stilist. Toți miniștrii trec prin mâna lui obligatoriu. Din partea casei, Dragnea le face părul permanent. Preventiv. Ca să nu se mai întâmple ca altădată când primul ministru s-a închis în birou, refuzâmd să își dea demisia.

Opinia publică se întreabă de ce domnul Dragnea nu își dă demisia după ce a făcut-o de oaie cu referendumul! Păi, dacă își dă dumnealui demisia, cine ne mai dă nouă lapte, pene, ouă și perle MARCA DĂNCILĂ?

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

PREMIERĂ INEDITĂ. PRIMA SCRISOARE DESCHISĂ DIN VIAȚA LUI FELIX STROE
scris de Lucian Cristea
De când Liviu Dragnea a decretat starea de urgență în PSD, organizând tot felul de congrese și de ședințe, susținătorii săi(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii