Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
opinii
POCNIREA  MUIERII  ȘI  RĂSTURNAREA  ORDINII  SOCIALE

POCNIREA MUIERII ȘI RĂSTURNAREA ORDINII SOCIALE(1512)

  Triplul asasinat de la Călăraşi, din seara de luni, 12 noiembrie, ar trebui să pună pe tapet un flagel grav, care macină de foarte multă vreme societatea noastră.

  Violenţa domestică! Pe care de cele mai multe ori nu o băgăm în seamă. Sau este atât de frecventă, încât a început să facă parte din frecventul cotidian.

  Ce legătură are un triplu asasinat, cu violenţa domestică? Are! Pentru că atunci când ea, sau monştrii născuţi şi educaţi de ea, ne lovesc crunt, de foarte multe ori iremediabil, ne enervăm, ne revoltăm, ne mirăm chiar.

  Violenţa care ne înconjoară şi de care suferă societatea noastră, este precum diabetul, supranumit de medici şi ucigaşul tăcut. Nu doare, de aceea adesea nu este băgat în seamă, dar deteriorează organismul până când acesta nu mai poate supravieţui. Aşa se întâmplă şi cu diabetul social, numit violenţă. Nu-l băgăm în seamă, dar ne distruge societatea tăcut, până ce apar manifestările de extremă violenţă. Şi atunci, ne mirăm. Ne revoltăm. Ne enervăm.

  Câţi dintre noi au băgat de seamă violenţa domestică? Acea aşa zis nevinovată palmă pe care soţul venit beat acasă i-o administrează soţiei, pentru că a îndrăznit să-i spună că a băut alocaţia copiilor şi nu mai are ce să le dea să mănânce. Prin natura profesiei, zilnic mă lovesc de astfel de cazuri.

  Femei cu ochii vineţi, mâinile rupte, carnea sau părul smulse de pe ele, înconjurate de câţiva copilaşi speriaţi, care nu pricep ce se petrece şi care, de multe ori sunt şi ei loviţi cu bestialitate pentru că l-au rugat pe „tati” să nu le mai lovească mama. Sunt sute de cazuri pe zi, dacă nu cumva mii. Am auzit de nenumărate ori câte un bărbat spunând: „N-am bătut-o niciodată. I-am mai dat, aşa, câte o palmă, două, dar de bătut, nu am bătut-o niciodată.” Şi biata femeie, şi bieţii copilaşi, stau şi îndură. Pentru că statul nu face nimic pentru a stopa acest diabet care macină tăcut societatea noastră. Câteva centre de adăpost, cu condiţii precare şi oricum insuficiente, nu sunt decât nişte măsuri paliative. Ca şi cum am trata cancerul cu aspirină sau piramidon. Flagelul trebuie combătut la nivel naţional, şi nu numai cu investiţii materiale, ci şi cu legi ferme.

  Din punctul acesta de vedere, politicienii noştri sunt, pentru aceşti loviţi de soartă, fix precum părinţii care se caftesc şi uită de copii.

  Este preocupare mare pe legile justiţiei. Este scandal ca nu cumva să se dea vreun act normativ să scape Dragnea de pârnaie, ca şi cum numai Dragnea ar exista în ţara asta. Este bătălie pentru a se demosntra care este mai penal, Johannis sau Tăriceanu. Cine controlează parchetele. Cine comandă sentinţele instanţelor. Cine pe cine toarnă. Ce valize cu documente mai sunt găsite prin fundul curţilor, când se duc ţăranii la căcăstoare.

  Şi în acest timp, zilnic, mii de femei şi zeci de mii de copii, sunt bătuţi crunt şi alungaţi în mijlocul drumului în toiul nopţii de sub câte un acoperiş sărman.

  Unii dintre dumneavoastră veţi spune că nu vă priveşte. E treaba lor dacă beau ca disperaţii şi apoi îşi crapă capetele. Iar în pauze mai fac câte un copil. Ei bine, nu este aşa. Deloc nu este aşa. Şi vă dau doar un exemplu.

  Triplul asasinat de la Călăraşi, despre care vorbeam în deschidere. Victimile au avut singura vină de a fi omenoşi. Asasinii? Fix produsele acelei violenţe domestice despre care cei mai mulţi spun că nu-i priveşte. Trei tineri de doar 17 ani, proveniţi de la un centru de plasament. Unul dintre ei, chiar fusese în plasament la familia asasinată. Toţi trei provin din familii în care nu au văzut altceva decât beţie, bătaie, înjurături. Şi asta li s-a părut normalitatea. Şi au crescut alungaţi de mici, fără să cunoască adevăratele valori morale ale unei societăţi normale la cap. Inclusiv viaţa este o valoare pe care nu dau doi bani, pentru că de mici, viaţa lor a atârnat de un fir de aţă. Şi atunci, se întâmplă ce s-a întâmplat luni seara la Călăraşi. Caritatea nu este pentru ei o virtute, ci o însuşire a unor proşti pe care, speculând-o, poţi să le pătrunzi în case şi să-i tâlhăreşti. Iar dacă încearcă să se opună cumva, îi ucizi cu sânge rece. Pentru că viaţa unui om nu are nici un fel de valoare în comparaţie cu cei câţiva bani sau cele două-trei bijuterii pe care le poţi tâlhări.

  Nu-i aşa că din această perspectivă, violenţa aceea domestică pe care nu o băgăm în seamă, ne afectează. Cum spuneam, uneori iremediabil?

  Cei trei autori au fost arestaţi. Sunt minori, aşa că vor beneficia de o groază de circumstanţe în favoarea lor. Şi atunci, când vom auzi cum au fost pedepsiţi pentru că au luat trei vieţi nevinovate, ne vom revolta puţin, ne vom mira şi mai la urmă ne vom revolta. Uitând că guvernanţii, în loc să facă legi care să ne apere pe noi, oamenii de rând, îşi trag în moalele capului cu Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, ajustându-le după propriul interes.

  Şi mai există un mare pericol. L-am văzut aflându-mă întâmplător la Brăila, chiar când descreieratul cu maşina furată a intrat în oamenii din parcarea mall-ului. Nepotul meu s-a repezit şi i-a scos cheia din contact, pentru că individul voia să dea maşina înapoi şi să se mai repeadă încă o dată în oamenii nevinovaţi. Şi atunci am văzut ceva care a durat câteva minute, dar care poate deveni un fenomen extrem de grav. Câţiva bărbaţi l-au tras pe individ afară din maşină şi l-au lovit crunt. Noroc că a apărut rapid un echipaj de poliţie, pentru că altfel ticălosul sigur nu ar fi scăpat întreg.

  Acesta, cred eu, este cel mai mare pericol. Ca oamenii văzând că statul are cu totul alte preocupări decât să-i apere de tâlhari, de criminali, de violatori, care primesc de cele mai multe ori pedepse simbolice, că aşa sunt legile la noi, tâmpite, să înceapă să-şi facă dreptate singuri.

  Iar asta se numeşte anarhie. Şi atunci înseamnă că societatea noastră a sucombat, mâncată tăcut de diabetul violenţei domestice, pe care cei mai mulţi dintre noi nu-l bagă în seamă.

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

LUMINIȚA VLĂDESCU: -CARE MI-AI ȘUTIT, MĂ, FABRICA DE AMIDON ?-
scris de Lucian Cristea
După isprava primarului Vrabie cu fabrica, PSD din teritoriu e de-a dreptul disperat! Nu se aștepta la o asemenea surpriză și, tot(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii