Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
opinii
SUNT  DEZAMĂGIT...

SUNT DEZAMĂGIT...(1318)

  Se spune că poarta legii, prin care individul este chemat în sfera dreptului, este acuzația. Aceasta ar putea fi rostită, în substanța ei supremă, de însuși acuzatul, sub diferite forme, mergând până la autocalomniere. Autocalominierea poate-nsemna o-ncercare de a se sustrage legii. Aici întră în scenă amăgirea. Ca-n orice amăgire, după cum știm, există cel ce-o provoacă, deci cel ce-nșeală, și cel ce-ncasează amăgirea, adică cel înșelat. Mă opresc aici, rostind această frază din Fénelon: ,,Dintre toate activitățile spiritului, cea mai deosebită este rațiunea.“ Nu dedic această frază Guvernului, pentru că nu este dedicat neîntrerupt acestei îndeletniciri. Socialiștii săi nu pot admite că valorile specifice ale civilizației românești, cu care se și mândresc, nu sunt produsul instituțiilor în care lucrează în poziții profesionale devenite ,,insuportabile“, de aceea modernizarea administrației, respectiv vizând eficientizarea actului de guvernare la nivel central și local, în spiritul acelor valori, încă lipsește. O recomandare în acest sens ar fi să folosească, adaptându-l, fără rivalitate între centru și teritoriu, modelul francez. Nefiind dedicați îndeletnicirii mai sus amintite, poate că se dedau răsfoirii cărților din O mie și una de nopți, desigur nu pentru frumusețea acestui titlu. Cu trimitere la el, Kipling spune: ,,Dacă ai auzit chemarea Orientului, nu vei mai auzi nimic altceva.“ Nici măcar pe aceea venită, de curând, din partea Comisiei Europene, considerată un capriciu.
Eu cred că din contră, activitățile Guvernului socialist actual sunt cârmuite de capriciile și fanteziile unor indivizi iresponsabili, fapt ce a constituit una din principalele plângeri, exprimate prin vot, inclusiv ale socialiștilor din Parlamentul european. Revenind, amintesc că în germană, pentru că Marea Britanie se ocupă acum cu ,,delimitarea“ granițelor și hotarelor cu ajutorul agrimensorilor, Orient se traduce prin Morgenland, cum ar veni, ,,pământul dimineții“. Probabil că Dăncilă Viorica este încă cu gândul la acel Orient și la al său cer de aur. Pentru Occident găsim Abendland, adică ,,pământul serii“. Și apoi, nu e mai bine, în spiritul rațiunii, care îi este aproape cum o cămașă de noapte națională, să te pierzi printre paginile cărții sus amintite decât în cea a lui Spengler, Der Undergang des Abendlandes, sau pe-nțelesul lui Dăncilă Viorica, Declinul Occidentului? Declin la masa căruia a trăit extazul în varianta fericită de europarlamentar român, în numele dreptului la diferență și la diversitate, fără a aduce atingere sistemului de guvernare european... Schimbând masa cu cea de acasă, fără resurse intelectuale și competențe, exersează zborul ministerial aducând cu fiecare lansare atingere sistemului de guvernare autohton. Ca emanație inferioară izvorâtă una din alta, precum degetele mâinilor din perioada postedecembristă.

Să revin însă la cea ce numeam amăgire și la cele două personaje întruchipate in corpore, în cazul nostru, de prim-ministru și miniștri săi. Permite-mi-se însă, a introduce acum, sigur nu ca în tragediile politice antice, deși..., un al treilea personaj și anume, paznicul porții care stă dinaintea legii, el însuși aparținător al justiției. Remarca sa este: ,,Poarta asta nu e făcută numai pentru tine. Învinuirea te privește. Oricât te-ai autocalomnia.“ În 1977, în Franța, trei bărbați au fost condamnați pentru că au întreținut relații sexuale cu copii de 12 și 13 ani. Jean-Paul Sartre, Simon de Bouvoire și doi intelectuali, ulterior deveniți miniștri socialiști semnaseră o scrisoare de protest în celebra publicație Le Monde. Li s-au alăturat alți intelectuali de marcă precum Michel Foucault (mort de SIDA), celebrul profesor de la Collège de Frace, Roland Barthes, Jacques Derrida, Louis Aragon. Scrisoarea lor deschisă spunea: ,,Legea ar trebui să recunoască drepturile copiilor și adolescenților de a întreține relații sexuale cu oricine aleg ei. Trei ani de închisoare pentru câteva mângâieri și sărutări: de ajuns!“ Mai târziu presa ar fi scris că semnatarii, câți ar mai fi fost în viață, au fost profund jenați de acțiunea lor. Spre ținere minte. Dăncilă Viorica nu e jenată de acțiunile, ieșirile în public și epistolele trimise Comisiei Europene. E doar dezamăgită... În decursul anilor europeni, cum s-ar spune, de când ne-am dedicat ca țară Uniunii Europene, nici ea, nici miniștri săi, nu l-au observat îndeajuns de bine pe acest paznic. Așa s-a întâmplat că aceștia au trăit în afara proceselor de modernizare europene, de parcă ar fi orbi, nejustificându-și sub nicio formă, poziția. Veți comenta: Să-i înconjurăm pe orbi cu bunăvoința noastră! Dar până unde? Până-ntr-acolo încât azi Dăncilă Viorica a ajuns să se ocupe cu delimitarea granițelor și hotarelor, dar nu pentru încurajarea exercitării depline a puterii intrinsece pe care comunitățile trebuie să le dețină asupra drepturilor și resurselor necesare dezvoltării proprii, ceea ce englezii, ca să nu-i ocolesc, totuși, numesc empowerment, ci pentru a se avânta, ireversibil, pe teritoriul noțiunii de suveranitate. Dar, ca să fii agrimensor trebuie, azi, ca și în Roma antică, să promovezi un examen dificil, pentru că agrimensorul mai era numit și ,,cel ce face dreptate.“ Atât în dreptul civil cât și cel public, spun documentele, necesitatea de a cunoaște hotarele vecinilor, de a recunoaște și a împărți parcele de pământ (sună cunoscută chestiunea?) și de a judeca posesia era chiar o necesitate a justiției. Pe atunci nu exista o curte constituțională. Exista jocul de zaruri. Azi avem hotare, ne cunoaștem vecinii, știm cui le-am înstrăinat și unele parcele. Nu cred că Dăncilă Viorica a trecut examenul de agrimensor, deci nu mă poate convinge că stă de veghe la hotare, în lanul de secară guvernamental, să ne măsoare suveranitatea. Și de asta eu sunt dezamăgit. Cu veghea se ocupă mentorul ei, Samson, cel cu chipul profetic al bunăstării sociale spre care merge, ca un orb, cu mâinile întinse, Dăncilă Viorica. Pentru că nu-și poate învinge orbirea provocată de nitroglicerina funcției și nici nu are a dicta ceva despre conducerea erudită a treburilor republicii, pentru că nimeni, în afara lui Samson luptătorul întru binele și prosperitatea națiunii conform principiului subsidiarității (un alt concept de dezvoltare europeană?) și a celor ce-și inventează idiomuri doar de ei înțelese, nu ajunge la ea, este dezamăgită. Sigur, mă puteți contrazice, aducând ca argument faptul că e mai bine să trăiești într-un paradis regăsit, că doar și Milton (un scriitor englez cumva?), și-a învins orbirea scriind, și salvându-se astfel, Paradisul pierdut și Paradisul regăsit, dar și Samson luptătorul. Deci să nu ne scandalizăm. Identitatea sa paradiziacă, stabilită cu instrumente biometrice de către polițiile de origine divină, o face totuși să fie dezamăgită; de aceea s-a hotărât să intre în acel interval și comportament deosebit povestit și în Facerea, mă refer la sabat, adică la vocația suspendării oricărei activități omenești, mutate subtil într-o sferă elevată și solemnă a ignoranței guvernamentale. Ca și cum ar trăi în sfera sacrului prim-ministeriatului. Închei, am spus că și eu sunt dezamăgit, cu un vers care nu are legătură nici cu pământul dimineții sau cu pământul serii, nici cu produsele economiei și ale muncii la masa viitorilor electori, ci doar cu Goethe: ,,Tot ce-i aproape se îndepărtează.“

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

LUMINIȚA VLĂDESCU: -CARE MI-AI ȘUTIT, MĂ, FABRICA DE AMIDON ?-
scris de Lucian Cristea
După isprava primarului Vrabie cu fabrica, PSD din teritoriu e de-a dreptul disperat! Nu se aștepta la o asemenea surpriză și, tot(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii