Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
editorial
OBSESIA LIBERALILOR: DEPĂRTAREA DE PSD

OBSESIA LIBERALILOR: DEPĂRTAREA DE PSD(1042)

Tot căutând în lada cu zestre a PNL, mai marii partidului au dat peste Adrian Manole, cândva, unul dintre strategii fostului P.D. În contextul schimbărilor preconizate, domnia sa a preluat organizația municipală pe perioada de interimat. O misiune destul de grea, ținând cont de faptul că timpul e scurt, iar exigențele, firesc, din ce în ce mai mari…

Domnul Manole spune că el trebuie să pregătească pista pentru un nou schimb de ștafetă la nivelul conducerii municipale.  După care, zice domnia sa, "Misiunea mea se încheie.

În general, oamenii sunt bine instruiți. Unii vor învăța însă să zboare din nou sau poate altfel, dacă tot vorbim de reorganizarea partidului.

De când a început să mă preocupe mecanismul liberal, am constatat că în PNL, mă refer doar la organizația județeană Constanța, există un interes major față de schimbările preconizate. Chiar un plus de curiozitate și de nerăbdare din partea tinerilor, în fața cărora se deschid noi alternative. Ca să nu se mai spună că sunt marginalizați!

Singurul lor obiectiv este viitorul. Viitorul lor. Viitorul formațiunii politice pe care o reprezintă. Vechea poveste cu dezbinarea partidului trebuie să dispară definitiv. Dar unii trag de ea ca să-și acopere minusurile din activitatea personală.

Din acest punct de vedere, momentul ăsta este puțin dramatic, pentru că răul nu poate fi rupt chiar așa ușor din rădăcină... Vorbim despre reconstrucția partidului, dar ne conducem, încă, după vechile mentalități!

Dacă lucrurile stau așa, ce mai reconstruim? O banală clădire fără nimic în ea? Ne plimbăm la braț cu aceeași Mărie! Culmea, chiar cu aceași pălărie! În opinia mea, dacă îmi este permis, PNL are potențial, dar nu a atins maximul și trebuie ajutat să realizeze și acest obiectiv.

Adrian Manole caracterizează perioada de restrucrurare ca fiind o acțiune de întărire a tuturor funcțiilor partidului. De la Manole citire, ca să nu avem dubii. Apropo de Manole,meșterul zidar, sper să nu se repete și în PNL necazul din legenda originală, cu zidul care se prăbușește noaptea...Dacă va fi nevoie, cine se sacrifică să joace rolul Anei zidite, tocmai ca o măsură preventivă, în astfel de situații neprevăzute?

Revin la subiect.

La unison cu Adrian Manole, un alt personaj important din PNL, Robert Boroianu îmi spunea zilele trecute: "

ntărirea partidului reprezintă pasul cel mai important pe care îl avem de făcut în perspectiva alegerilor și nu numai. PNL trebuie să funcționeze la adevărata sa valoare... Schimbările de la municipiu ne vor ajuta să redevenim o forță politică pe plan local" .

Frumos spus, greu, dar nu imposibil.

Pe această temă, foarte frumos a punctat și domnul Huțucă. Opinia sa a fost publicată în episodul unu al acestui material.

Una dintre misiunile cele mai dificile cade pe umerii lui Septimiu Bourceanu. Domnia sa trebuie să identifice și să evalueze vulnerabilitățile existente la municipiu. Deja are un merit: a îmbunătățit partea de comunicare. E o chestiune relativă, pentru că totuși mai sunt minusuri care lasă de dorit în materie de comunicare. Mă tem că nu s-a gândit nimeni să transmită tuturor membrilor de partid un mesaj complet și serios pe tema reconstrucției PNL. Sunt bune și discuțiile individuale, dar ele nu au efectul mobilizator al acțiunilor în masă. Idei sunt, interes există...

De ce ar mai fi nevoie? De ambiția ca nimeni din PNL să nu își mai fure singur căciula. Despre ce este vorba...

Sunt liberali care acceptă faptul că ar exista unele asemănări cu PSD. Așa, pe ici, pe colo, nevinovate. La Constanța, s-a vorbit foarte mult despre existența unor aranjamente în teritoriu, contestate vehement de liberali.

Culmea neobrăzării, PMP s-a contopit într-o alianță locală cu PSD, opera lui Claudiu Palaz, și PNL trage ponoasele!

Ăsta este un handicap de care PNL trebuie să scape urgent. Nu mai are rost să scormonească cineva trecutul... Unii nici nu mai sunt membrii acestui partid...

Despre ce vorbim? Altfel, cafeaua e bună, dar are nisip în ea!

Depărtarea de PSD, mențin ideea, chiar dacă nu este a mea, reprezintă o condiție de bază pentru PNL Constanța. În această chestiune foarte delicată, cineva joacă tare de tot! Există chiar un cerc vicios în această privință, inclusiv la nivel central, unde a fost criticată lipsa de reacție a lui Ludovic Orban față de PSD. Mai ales atunci cînd partidul lui Dragnea s-a aflat cu garda jos.

Din acest punct de vedere, dacă nu se taie răul din rădăcină, PNL va continua să stea pe un teren mlăștinos.

Și ar fi păcat de efortul și de sacrificiile celor care au promis că vor repune PNL pe locul pe care îl merită.

  

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

LUMINIȚA VLĂDESCU: -CARE MI-AI ȘUTIT, MĂ, FABRICA DE AMIDON ?-
scris de Lucian Cristea
După isprava primarului Vrabie cu fabrica, PSD din teritoriu e de-a dreptul disperat! Nu se aștepta la o asemenea surpriză și, tot(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii