Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
editorial
POMUL DE IARNĂ DIN SUFLETUL MEU

POMUL DE IARNĂ DIN SUFLETUL MEU(1901)

Primul pom de iarnă din viața mea, primul și ultimul, mi-a fost dăruit la vârsta de 7 ani de o mătușă de-a mea din Galați. Ca să îmi primesc darul, mama m-a urcat în tren și a rugat pe cineva să mă coboare la Galați. Era o iarnă foarte grea. Ca să putem traversa Bărăganul, pe o furtună cumplită, vagoanele de călători erau trase de două locomotive cu aburi. A fost o călătorie de coșmar, dar am ajuns cu bine. Am ajuns cu bine la Galați, un oraș pe jumătate acoperit de zăpadă, dar nu m-a așteptat nimeni în gară...După nouă ore de mers prin infernul alb, am intrat într-un alt infern. Cel al străzilor nevăzute și al caselor rămase fără identitate din cauza ninsorilor abundente. În acest labirint, căutam strada Sulinei numărul 16, unde locuia mătușa mea. Am rătăcit mai bine de o oră prin troienele de zăpadă, mișcându-mă ca un orb, mereu, mereu pe aceleași cărări bătătorite de mine și acoperite imediat de zăpada căzută din abundență. La un moment dat, am văzut niște luminițe, ca niște steluțe, la fereastra unei case. Am recunoscut imediat lătratul lui Picu, câinele nostru drag. Mătușa și-a făcut cruce când m-a văzut în poartă. Nu a venit la gară, pentru că cineva o anunțase că trenul de la Constanța nu circulă. Scuzele nu mai contau. M-am smuls din strânsoarea ei și m-am oprit în fața bradului împodobit pentru mine. Era atât de frumos! Înalt ca un prinț trecut prin inel. Și mirosea a pădure verde, mustind a clorofilă, tânără și viguroasă. În vîrf, se găsea luceafărul care îmi atătase unde e casa mătușei mele...Crengile sale erau pline cu daruri și globulețe strălucitoare. Peste ani și ani de zile, mi-am adus aminte de globulețele din pom într-un moment trist al existenței noastre ca națiune. Înmormântarea regelui Mihai, cu un moment unicat. Miile de luminițe care au însoțit trenul funerar până la Curtea de Argeș, unde a fost înmormântat regele Mihai. În noaptea aceea, când aveam doar șapte ani, am asistat la un spectacol de luimini asemănător desfășurat pe tavanul camerei. Am vrut atunci să strâng la piept bradul meu, dar era prea mare pentru mine și am renunțat. M-am așezat în genunchi ca să îl pot privi mai bine. Și atunci s-a întâmplat ceva incredibil. Bradul, așa încărcat cu daruri multe pentru mine, s-a aplecat și m-a mângâiat pe creștet. În clipa aceea, m-am simțit ca un norocos, pentru că nu cunoșteam sensul altor trăiri. Senzația de atunci nu s-a mai repetat niciodată...Dar niciodată, în nici o altă împrejurare. M-am trezit spunând: “O, brăduț frumos...” Așa mi-a rămas în minte de atunci și până în ziua de astăzi! A fost primul și ultimul meu vis împlinit în realitate. Până la momentele descrise mai sus, mă uitam la brăduții expuși la ferestrele altor case. Îi mulțumesc mătușei mele de la Galați, Jeana Velichi, pentru cel mai frumos dar pe care l-am primit în viața mea. În sufletul meu, el este veșnic verde și frumos. Este tot ceea ce vreau să iau cu mine la plecarea mea de pe pământ. Și un pix, că am auzit că nu ai voie cu laptop...
 

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

MIHAI LUPU, SINGUR ÎMPOTRIVA TUTUROR
scris de Liviu Tramundana
Deși inspirat din sloganul unei galerii de fotbal, titlul reflectă fidel situația președintelui CJ Constanța. Acesta a fost singur în(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii