Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
numerologie
NUMEROLOGIE- 2019  UN AN GREU DE UITAT

NUMEROLOGIE- 2019 UN AN GREU DE UITAT(6908)

Dacă în anul 2018 am oscilat între bine și rău, între adevăr și minciună, între îndatoriri și delăsare, dacă am ales diplomația când singura șansă părea a fi revanșa, dacă am ales așteptarea îndelung dureroasă pentru a ne atinge scopurile, dacă am simțit uneori că amețim din cauza balansului între stările agreabile, fericite, și cele care aproape ne-au adus în pragul depresiei, iată că, în 2019, vom alege acțiunea oricând, oricum, cu orice risc.

Vibrația 3 universală acestui an, 2019, ne va îndemna să fim deopotrivă necugetați și curajoși, agreabili și cu toane, temperamentali și zgomotoși.

Indiferent de data nașterii, de numele purtat, de vibrația personală a acestui an, timp de 12 luni vom fi îndemnați, mai presus de noi, dincolo de puterea noastră de înțelegere, de forțe care ne vor încuraja să acționăm, să riscăm, să călătorim. Vor fi mai jucăuși, mai zburdalnici, chiar și cei parcă prea liniștiți și ciufuți.

Își vor dori să fie iubiți, apreciați, lăudați chiar și melancolicii însingurați. Ne vom plictisi mai repede, vom fi nerăbdători, vom dori ca totul să se rezolve asemeni bătăilor din palme, adică rapid și zgomotos. Ne va atrage gândul de a deveni vedete, chiar pentru timp scurt și chiar dacă doar pentru colegii, prietenii sau famiile noastre. Nevoia de a primi laude și dragoste, eventual recunoștință va fi intensă, de nestăpânit. Ne vom bosumfla dacă eforturile de a deveni mai vizibili vor rămâne fără rezultat.

Ne vom dori să evadăm, să simțim fiecare moment, ne vom dori iureș, vârtej, viață trăită și mai intens. Unii nu vor putea, alții nu se vor descurca, dar nu asta contează ci dorința care se va înstăpâni peste sufletele noastre și care îi va îndemna să fie aproape nesăbuiți și pe cei mai organizați și prevăzători dintre noi.

Ne vom enerva mai repede, toți, chiar și cei care în mod obișnuit sunt adepții păcii și ai bunei înțelegeri. Vom face adevărate spectacole din care nu vor lipsi zurgălăii, petardele, eventual lacrimile amare ale geloziei care ne va pândi nemiloasă și ne va înjunghia cu chinuitoarea ei îndoială.

Bucurați-vă însă că mintea vă va ajuta mai mult, elevii, studenții vor învăța cu mai multă ușurință. Memoria fotografică pare a deveni un aliat de nădejde.

Vom fi speriați doar de ideea singurătății, darămite de singurătatea înstăpânită, motiv pentru care ne vom căuta nu atât parteneri cât mai ales tovarăși de drum, de companie, de petrecere, orice numai să nu ne răspundă doar propriul ecou în zilele ploioase. Vom căuta dragostea fără a înțelege că pentru a o primi ar trebui să o și oferim, motiv pentru care cei care se consideră fie uitați, fie ignorați, fie părăsiți de soți, de iubite, de prieteni, vor căuta în alte culcușuri, cuiburi, iubirea sau măcar o himeră.

Vom împrăștia banii cu mai multă ușurință, vom face rost de alții suficient de repede. Vom râde din suflet, vom plânge, vom fi entuziaști, poate cam repeziți și necugetați. vom dori să realizăm totul repede, cu eforturi minime, ne vom împrăștia în rezolvarea planurilor. Vom începe noi proiecte fără a le finaliza pe cele începute doar pentru că vom avea mereu alte idei, mai bune, mai atrăgătoare. Riscăm să nu concretizăm nimic din ceea ce am planificat și să ne pomenim doar cu multe, alte multe schițe extraordinare.

Vom fi mai capricioși, mai vocali, mai excentrici dar și mai egoiști, vom fi mai creativi, mai versatili și mai pasionali. Cardiacii ar trebui să fie mai atenți, în ciuda energiei debordante pe care și ei o simt tot mai puternic.

În ansamblu, anul 2019 va fi un an năbădăios, năstrușnic. Vom dori să petrecem, să să alungăm fantomele trecutului, să uităm de necazuri, vom alege chiar și iluzia dragostei în lipsa uneia autentice.

La nivel internațional și național spiritele se vor înfierbânta mai lesne, vor fi depășite obstacolele datorită încăpățânarii și a discursurilor ulterioare frumoase, impresionante.

Va exista un soi de predispoziție către asumarea unei libertăți ciudate, a unei expansiuni necontrolate. Vom avea parte de multe promisiuni, de realizări mai puține.

Luni dificile vor fi: februarie și noiembrie când schimbările ne vor lua prin surprindere, aprilie când ceea ce părea a fi sigur devine brusc doar un vis iar încăpățânarea șefilor de state, de guverne, a generalilor poate deveni periculoasă pentru cei mulți. Noiembrie este posibila lună a alegerilor prezidențiale.

În aprilie religia poate deveni mai importantă și mai disputată iar lipsa controlului în acest segment social poate produce suferințe, pierderi însemnate.
Luna mai, a cărei vibrație este 8, poate îndemna la răzmerițe, nemulțumiri, pe fondul unei crize economice puternice și a unor noi impuneri, noi taxe- se vor desfășura alegerile europarlamentare.
Luna iunie, cu a sa vibrația 9, poate declanșa sfârșitul multor colaborări, a unei etape dar și cumva trezirea sentimentelor generoase, mai multă filantropie dar și sentimentul împovărării cu grijile unei lumi întregi.

Oricând în aceste luni, o vorbă necugetată, o șoaptă sau o privire pot aprinde văpăi care să incendieze tot ce s-a clădit până acum, mult sau puțin, nu mai contează.

Există însă destule luni frumoase, al cărui potențial poate fi folosit.

În ianuarie și octombrie însă vom încerca, fiecare în parte, să ne stabilim prioritățile. Vom munci mai mult, vom fi mai organizați, mai disciplinați și mai practici.

În martie vom fi mai responsabili, mai implicați, mai serioși, este o lună perfectă pentru căsătorie.

Luna iulie este potrivită noilor afaceri, începuturilor.

Luna august este favorabilă negocierii, diplomației, cooperării, este însă și o lună în care trecerile brutale de la o stare la alta pot deveni periculoase.

Septembrie, cu a sa vibrație 3 este o lună prin excelență agitată, plăcută, presărată cu de toate: și infidelități, și gelozie și un pic de minciună și călătorii și nervi.

2019 va fi un an greu de uitat.
 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

CAMPANIE ELECTORALĂ CU EVADAȚI! LA PARLAMENTARE, URMEAZĂ NUȚI DIN COSTA RICA...
scris de Lucian Cristea
De peste un an și jumătate, practic, de când a părăsit România, Radu Mazăre a fost tot timpul un personaj “vizibil”. Nu a jucat (...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii