Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
politica
Deputatul Bogdan Huțucă își prezintă amendamentele la care a lucrat în calitate de deputat PNL

Deputatul Bogdan Huțucă își prezintă amendamentele la care a lucrat în calitate de deputat PNL(823)

Împreună cu colegii liberali din Camera Deputaților, am depus o serie de amendamente la Legea Bugetului de Stat, menite să asigure investițiile necesare pentru dezvoltarea țării.

Amendamentele noastre au vizat domenii precum susținerea administrațiilor publice locale prin asigurarea fondurilor necesare pentru funcționare și dezvoltare, sănătate, educație și infrastructură rutieră.

Vă prezint mai jos principalele amendamente la care am lucrat în calitate de deputat PNL:

SUSȚINEREA ADMINISTRAȚIILOR PUBLICE LOCALE

Din taxa pe valoarea adăugată se alocă 19.784,8 milioane lei sume defalcate pentru bugetele locale, din care:

a) 2.402,1 milioane lei pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor, potrivit anexei nr. 4 (Finanțarea serviciilor sociale din sistemul de protecţie a copilului; Finanțarea centrelor publice pentru personae adulte cu handicap; ”Programul pentru școli al României”; Drepturile copiilor cu cerințe educaționale speciale care frecventează învățământul special; Finanţarea culturii şi cultelor; Cămine pentru personae vârstnice; Bunuri și servicii pentru întreținerea curentă a unităților de învățământ special și centrelor județene de resurse și asistență educațională din învățământul special; Plata stimulentelor educaţionale acordate copiilor din familii defavorizate în scopul stimulării participării în învăţământul special preşcolar)
b) 5.243,4 milioane lei pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și municipiului București, potrivit anexei nr.5 (Finanţarea de bază a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat pentru cheltuielile prevăzute la art.104 alin.2 lit.b) - d) din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011; Drepturile asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizaţiile lunare; Finanțarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu lemne cărbuni şi combustibili petrolieri; Cămine pentru personae vârstnice; Plata stimulentelor educaţionale acordate copiilor din familii defavorizate în scopul stimulării participării în învăţământul preşcolar;

Drepturile copiilor cu cerințe educaționale special integrați în învățământul de masă; Acordarea unui support alimentar potrivit prevederilor OUG 97/2018).

Acest amendament era necesar pentru a asigura resursele necesare pentru acoperirea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, propunem ca în anul 2019 să se asigure pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor, la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și municipiului București cel puțin sumele alocate în anul 2018, indexate cu rata inflației din anul trecut, de 4,6%.

- În anul 2019 se alocă:

a) 708,7 milioane lei pentru finanțarea sistemului de protecție a copilului de la nivelul județelor și sectoarelor municipiului București, din sume defalcate din taxa pe valoarea prevăzute la art. 4 lit.a).
b) 556,7 milioane lei pentru finanțarea centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap de la nivelul județelor și sectoarelor municipiului București, din sume defalcate din taxa pe valoarea prevăzute la art. 4 lit.a).
c) 3.578,2 milioane lei pentru drepturile asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizaţiile lunare, din sume defalcate din taxa pe valoarea prevăzute la art. 4 lit.b).
d) finanțarea serviciilor sociale prevăzute la lit. a), b), c) se va face la nivelul județelor, repectiv comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și municipiului București pe baza standardelor de cost calculate pentru beneficiari/tipuri de servicii sociale aprobate potrivit legi.

- Impozitul pe venit estimat va fi încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale, inclusiv impozitul pe venituri din pensii, se repartizează începând cu luna următoare publicării în Monitorul Oficial al României, partea I, a prezentei legi, următoarele cote:
c) 20% pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și județelor.
d) 5% pentru constituirea unui fond la dispoziția consiliului județean, gestionat printr-un cont distinct deschis pe seama acestuia, fond care se repartizează integral în anul 2019 comunelor, orașelor și municipiilor din județ, prin hotărârea autorităților deliberative.

- În anul 2019, redevenţa obţinută prin concesionare se constituie venit la bugetele locale sau la bugetul de stat, după caz.
(2) Redevenţa obţinută prin concesionare, din activităţi de exploatare a resurselor la suprafaţă, se constituie venit după cum urmează:
a) 40% la bugetul local al judeţului pe teritoriul căruia există activitatea de exploatare;
b) 40% la bugetul local al comunei, al oraşului sau al municipiului, după caz, pe teritoriul căreia/căruia există activitate de exploatare;
c) 20% la bugetul de stat.

– În anul 2019, redevenţa obţinută prin concesionare se constituie venit la bugetele locale sau la bugetul de stat, după caz.
(2) Redevenţa obţinută prin concesionare, din activităţi de exploatare a resurselor miniere și petroliere, se constituie venit după cum urmează:
a) 20% la bugetul local al judeţului pe teritoriul căruia există activitatea de exploatare;
b) 20% la bugetul local al comunei, al oraşului sau al municipiului, după caz, pe teritoriul căreia/căruia există activitate de exploatare;
c) 60% la bugetul de stat.

EDUCAȚIE

- În temeiul art. 8 din Legea nr. 1/2011 a Educației Naționale, începând cu data de 1 ianuarie 2019, pentru finanţarea educaţiei naţionale se alocă din bugetul de stat şi din bugetele autorităţilor publice locale 5% din Produsul Intern Brut. Suplimentar, unităţile şi instituţiile de învăţământ pot obţine şi utiliza autonom venituri proprii.
- Pentru activitatea de cercetare ştiinţifică se alocă de la bugetul de stat 1% din Produsul Intern Brut.
- În anul 2019, se autorizează Ministerul Educației Naționale să introducă credite bugetare și credite de angajament în valoare de 2.880.000 mii de lei în vederea implementării Programului Național Şcoală după Şcoală.
- În anul 2019, se autorizează Ministerul Educației Naționale să introducă credite bugetare și credite de angajament în valoare de 2.670.000 mii de lei în vederea implementării Programului „Alimentație diversificată în școli”
- Se propune suplimentarea creditelor bugetare la Ministerului Educației Anexa 3/25/02 Capitol 5001, subcapitol 59, art. 01, Titlul ”Burse” cu suma de 106 000 de mii de lei în vederea dublării numărului de burse pentru învățământul profesional și profesional-dual.
- Se suplimentează bugetul Ministerul Educaţiei Anexa 3/25/02 – cu suma de 2.880.000 mii de lei în vederea generalizării Programului Național Şcoală după Şcoală.
- Se propune suplimentarea creditelor bugetare prevăzute la Anexa 3/25/02 Ministerul Educaţiei Naţionale, Capitolul 5001/Grupa 10/Art.01/Alin.01/ Cheltuieli salariale în bani cu suma de 200.000 mii de lei pentru plata restanțelor salariale câștigate în instanțe de personalul didactic.

SĂNĂTATE

- Se propune suplimentarea sumelor prevăzute la Anexa 3/26/02/ Ministerului Sănătăţii / Capitolul 5001/Grupa51/ Articol 02/ Alineat 12/Transferuri pentru finanțarea investiţiilor la spitale cu suma de 470.000 mii lei în vederea demarării lucrărilor de construire la cele 8 spitale regionale, cu prioritate la Spitalele Regionale Clinice de Urgenţă din Cluj, Craiova şi Iaşi.
- Se propune alocarea de credite de angajament în valoare de 233.000 mii lei la Anexa nr. 3 / 26/02 Ministerul Sănătăţii / Capitol 6601/ Grupa51/ Art.02/ Alin.23/Transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea reparațiilor capitale în sănătate
- Se propune suplimentarea creditelor bugetare prevăzute la Anexa nr. 12/ CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE/ Capitol 6605 / Subcapitol 03/ Paragraf 02/ Medicamente pentru boli cronice cu risc crescut utilizate in programele nationale cu scop curativ cu suma de 191.000 mii lei.
Spitalele din România suferă din pricina lipsei unor dotări minimale sau lipsei unor reparații absolut necesare desfășurării actului medical în condiții minime de decență. În anul 2019, Guvernul a programat numai 26 milioane de lei pentru transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea reparațiilor capitale în sănătate, sumă care nu ajunge nici măcar pentru reparații capitale la mai mult de 2 spitale. A se nota că, în anul 2018, s-au cheltuit numai 20 de mii de lei!
- Se propune suplimentarea creditelor bugetare prevăzute la Anexa nr. 12/ CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE/ Capitol 6605 / Subcapitol 04/ Paragraf 01/ Asistență medicală primară cu suma de 940.000 mii lei.
Medicii de familie nu au primit nici o creștere semnificativă în ultima perioadă, sunt sufocați din punct de vedere financiar și birocratic, trebuie sprijiniți pentru a degreva spitalele de acele cazuri care pot fi tratate în medicina primară și trebuie incurajați să desfășoare activități de informare și prevenție.

INFRASTRUCTURĂ RUTIERĂ

- Se propune alocarea sumei de 15.200 mii lei pentru ”Pregătirea documentatiei tehnice aferente proiectului de infrastructură rutieră tronson Târgu Neamț – Ungheni”, parte din Autostrada Târgu Mureș-Iași-Ungheni
- Se propune suplimentarea sumei prevăzute la Anexa 3/24/23 Ministerul Tranporturilor, Capitol 8401, Grupa/Titlul 58, Articol 03, pentru proiectul ”Sprijin pentru pregătirea documentației tehnice aferente proiectului de infrastructură rutieră Autostrada Târgu Mureș - Târgu Neamț”, cu suma de 28.071 mii lei pe credite bugetare.
- Se propune suplimentarea cu 14.000 mii lei a sumei prevzăzute la Anexa 3/24/22, Capitol 8401, Grupa/titlul 58, Articol 03 pentru proiectul Revizuire/actualizare Studiu de fezabilitate pentru autostrada Sibiu-Pitesti, secțiunile 2 și 3 (completarea studiilor geotehnice).
- Se propune alocarea sumei de 189.024 mii lei pentru Proiectarea și execuția lucrărilor pentru construcția Autostrăzii Sibiu - Pitești, Secțiunea 4: Tigveni - Curtea de Argeș (km 81+900 - km 91+761)
- Se propune suplimentarea sumei prevăzute în Bugetul Ministerului Transporturilor la anexă 3/24/29 cod obiectiv 415 Autostrada Brașov – Târgu Mureș - Cluj -Oradea cu suma de 960.000 mii lei pentru:
- Realizare proiect tehnic și execuție pentru sectorul Nădășelu - Borș din Autostrada Transilvania (Nădășelu-Mihăiești, Mihăiești-Suplacu de Barcău, inclusiv tronson Meseș, Suplacu de Barcău - Borș).
- Finalizarea lucrărilor pe secțiunea 2A Câmpia Turzii-Ogra- Târgu Mureș.

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

AMINTIRI DESPRE FLOTĂ
scris de Lucian Cristea
Am apucat anii în care cu greu o navă găsea o dană liberă în Portul Constanța. Nu am studii de specialitate, nu am absolvit Marina, (...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii

  • SĂ MORI RĂNIT DIN DRAGOSTE DE SPORT...
  • Al cui este Teatrul de vară din Mamaia, cine își bate acum joc de el și nimeni nu se supără?
  • SCURTA VARĂ FIERBINTE A NOULUI MINISTRU DE INTERNE
  • CASA MORTUARĂ ALBASTRĂ A PRESEI
  • CA SĂ AJUNGĂ PRIMAR, HORIA DE LA OPC ESTE CÂND CATTANI, CÂND ÎMPĂRATUL CONSTANTIN, CÂND SFÂNTA ELENA!