Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
editorial
LA MEDGIDIA, SPORT DE PERFORMANȚĂ, CU BANI DE ACASĂ!

LA MEDGIDIA, SPORT DE PERFORMANȚĂ, CU BANI DE ACASĂ!(1564)

Colegii domnului Marian Butnaru din Consiliul Local Medgidia, cu domnia sa pe post de lider al răului și înverșunării cu care cultivă absurdul, au reușit performanța de a umili sportul local!

Poate că ăsta este crezul lor!
Să facă din orice sportiv prinț un nou cerșetor!
Dar, atenție, sportivii din Medgidia sunt săraci, dar plini de demnitate!

Cine le permite lor să calce cu bocancii pe demnitatea acestor tineri! Era singurul domeniu de activitate, cu specificul ei aparte, în care nu își băgase, încă, dracul coada!

Dar termitele domnului Butnaru, care nu uită și nu iartă, nu-i așa?, nu s-au lăsat până nu au pus la pământ ultimul bastion imaculat al cărții de vizită a unui oraș aflat la cheremul unor așa-ziși aleși ai poporului!

Aleșii cui? Care popor?
Pe cine servesc domnii consilieri care îl au pe “NU” în față?

Ajunge!
Nu credeți că ați sărit deja calul, aducând un oraș întreg la disperare! Cine sunteți voi ca să dați verdicte? Voi și cei care vă fac galerie de pe gard, înjurând și amenințând pe cei care nu sunt de acord cu politica voastră!

Domnul Butnaru mă sună frecvent ca să îmi explice și să mă asigure că domnia sa este un fan al sportului local. După care, în minutul următor, continuă să obstrucționeze activitatea sportivă și tot ceea ce ține de inițiativele și proiectele primarului! Ca să se răzbune pe primarul Vrabie, domnii consilieri potrivnici sunt gata să demoleze tot orașul Medgidia!

Orice Consiliu Local cu scaun la cap nu îngroapă sportul, nu își bate joc de sportivii săi, nu îi lasă de izbeliște! Dacă îi întrebi pe consilierii potrivnici care sunt campionii Medgidiei, să dea un exemplu sau două de performeri, habar nu au!

Au habar dumnealor de valoarea tezaurului sportiv de care dispune în prezent Medgidia? Un tezaur care, înglobând sportivi de la mai multe discipline trăiesc de pe o zi pe alta, pentru că nu și-au primit salariile de două luni de zile.

Domnilor consilieri, în timp ce unii își plimbă burta plină prin oraș, sportivii din Medgidia fac chetă sau aduc bani de acasă ca să se poată deplasa la meciurile pe care le au de disputat.

Dau un exemplu recent.
Echipa de volei a CS Medgidia, #lider incontestabil în clasamentul Diviziei A2 Est, evoluează mâine în deplasare, în ultimul meci al returului, împotriva echipei CSM 2007 Focsani.

După cum știți, Clubul Sportiv Medgidia se află într-o situație financiară delicată, așa că managerul Nicoleta Gontea, împreună cu antrenorul Voinea Florin și sportivele noastre vor suporta toate cheltuielile deplasării, în continuare din fondurile proprii.

Le urăm succes și concentrare maximă!!!
 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

MAREA CĂȚELEALĂ
scris de Lucian Cristea
Nu contează că lipsesc bani din visteria Guvernului și de prin alte conturi ale țării, că ies la suprafață tot felul de minusuri al(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii