Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
politica
GHIȚĂ și cei 101 DALMAȚIENI

GHIȚĂ și cei 101 DALMAȚIENI(704)

A început campania electorală pentru europarlamentare. Nu trebuia să mă trageți de mânecă. Am urmărit la televizor lansarea candidaților unei așa-zise noi formațiuni politice.

Aiurea. Nimic nou sub soare!
Un partid făcut din cârpeli precum fundul sacului. Ca și PRO ROMÂNIA, unde s-au strâns câțiva politicieni după chipul și asemănarea lui Victor Ponta.

Revin la secvența cu televizorul. Așadar, zic, moment festiv dedicat prezentării candidaților la europarlamentare. La un moment dat, tresar. Băi, cine sunt ăștia? Chiar dacă au altă identitate, aceleași mangafale! La noi, greu deosebești un politician de altul! Nu degeaba se spune că toți sunt o apă și un pământ!

Dacă te uiți mai atent pe scenă, poți vedea codițele celor 101 dalmațieni, dacă vă aduceți aminte de varianta originală a unui film de desene animate de succes, în care s-au încurcat activiștii respectivului partid.

Iată că roata norocului s-a învârtit până a ajuns, după patru ani de chin, din nou în dreptul cetățeanului egal votul. De astăzi până la alegerile parlamentare, inclusiv, domnii politicieni sunt întorși la mâna alegătorului.

De aia stau ca niște pocăiți pe scenă cu privirea înfiptă în podea. Sfioși ca niște fecioare care așteaptă să fie pețite. Amabili de nu se poate! Mă refer la toți politicienii interesați să treacă pragul electoral prin propulsie naturală-votul.

Nevoia îi învață să își schimbe fundamental comportamentul. Evident, până trec puntea. Frate cu dracul, o formulă arhicunoscută, dar eficientă. Se dau de-a dura pe covor, precum cei 101 dalmațieni, ca să pară simpatici. Dar râsul lor forțat îi dă de gol de cum urcă pe scena electorală.

Acum, cei 101 dalmațieni sunt simpatici. Să te tot joci cu ei! Să te ferească Dumnezeu să te prindă de picior când vor fi mari! Acum au dințișori de lapte și e bine…

Mă îngrijorează însă tupeul celor care, după ce și-au anunțat cu lacrimi în ochi retragerea din politică, revin în competiția electorală pe post de reprezentanți ai “tinerei generații”!

Un exemplu?
Victor Ponta. Căruia îi vine peste mână să se întoarcă la origini. Cioloș. Care este legătura dintre domnia sa și noua generație? Ce îl recomandă ca posibil candidat la președinția României? Experiența acumulată ca dalmațian cu ștate vechi?

Surpinzător, pe lista pentru europarlamentare apare, cu un slogan original, și misteriosul domn Ghiță! Eu l-aș numi “candidatul premeditat”. Trebuie să remarc că, în ciuda intuiției unor mari analiști, nimeni nu a semnalat care este adevărata țintă a domnului Ghiță de Serbia!

Cât timp domnia sa a jucat pe bune în telenovela care a avut ca subiect pasiunea sa pentru bufnițe, am urmărit cu interes fiecare episod în parte. De când a fost pus pe prima poziție pentru europarlamentare, am senzația că seamănă cu un dalmațian aflat la maturitate!

Crede domnia sa că, dacă ajunge în Parlamentul Europei, o să facă praf corupția din România! Cu cine? Cu colega sa de cramă! Domnul Ghiță se face că nu știe de ce sunt în stare dalmațienii din U.E.!

Sau poate că nu are habar cine conduce România!

Cei care își bagă nasul în treburile noastre interne și o apără pe Kovesi.

 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

MÂRȚOAGA REȘAPATĂ A LUI DON QUIJOTE
scris de Lucian Cristea
Alb ca varul, Don QUIJOTE și-a închis moara și s-a lăsat de morărit. S-a plictisit să tot separe de capul lui grâul de neghină, în(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii