Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
timp liber
DIMINEȚI ÎN 2, ÎNTRE APE!

DIMINEȚI ÎN 2, ÎNTRE APE!(6781)

Adrian Sărmăşan face parte dintre oamenii cărora le pasă de ceea ce se întâmplă în viaţa lor, în casa lor, familia lor, oraşul lor, dar mai ales în ţara lor. Face parte din acea categorie de patrioţi, din ce în ce mai puţini astăzi, din nefericire. În discuţiile cu el, România este tot timpul prezentă, la fel cum este în versurile lui, în cântecele lui. Poeziile sale încep discret, abia şoptit, urmând un traseu parcă dinainte stabilit şi sfârşeşti prin a te trezi subjugat de cuvinte, de rime, de înţelesuri adânci.

Cantautorul ce vine din minunatul oraș Turda , ne invitã la o searã de muzicã din mai multe genuri , excelând prin piesele compoziție proprie. Sunt multe de scris despre Adrian Sãrmãsan dar cu toate acestea nu vom putea reda niciodatã complexitatea artisticã a acestuia .

El aşterne din gândurile lui, în fapt informaţii preţioase bune de pus pe rănile sufletului, şi te determină pe tine, cititor, să te scuturi de praf şi să te speli pe picioare ca şi cum atunci te-ai fi întors de pe front, acolo unde IUBIREA a câştigat bătălia, la fel cum a făcut-o dintotdeauna pentru totdeauna.

„Răzbunarea şi orgoliul nu-şi au rostul în această lume care este plină de nevoi tot mai mari”, spune Adrian Sărmăşan, vorbind despre muzica folk.

Muzica folk a revenit, chiar dacă ea vine în mai multe variante, folk jazz alternativ, nici eu nu cânt un folk curat, ci cu tentă country, dar contează modul de a te exprima. Cred că la muzica folk primează versul. Dacă versul este bun, dicţia este bună, că auditoriul este marcat de ceea ce aude, este bine. Nu prea am colinde, am câteva cântece de iarnă. Unul este chiar pe acest album... În memoria lui Teo Peter, se numeşte «Când tu nu vii». Îl asemănam cu Moş Crăciun, pentru că avea alura lui, dar şi generozitatea lui.

Am fost supărat de acea veste tragică. După acel eveniment am scris acest cântec. Şi versul meu e de aşa natură. Am şi cântece cu motiv social, dar mai puţine. Multă lume spune că e mai bine să scriu astfel de melodii cu umor şi sarcasm à la Vali Sterian, pentru că am fost prieteni foarte buni. E bine să reţii şi să pui acolo în cutiuţa cu valori tot ceea ce auzi şi ceea ce primeşti din altă parte, pentru că nu putem fi singuri, e clar.

"Trebuie să fim uniţi. Suportul CD e o invenţie foarte bună, te poate auzi lumea, pe vremuri nu existau aceste posibilităţi. Erau chiar reduse, iar atunci artistul cânta doar pe scenă. Şi acela era un punct bun dintr-un punct de vedere ca să fac un pleonasm artistic, dar e foarte frumos şi foarte benefic faptul că folkul a revenit în prima scenă artistică. Este acolo pe scena artistică a acestui neam. Acum, sigur că folkişti consacraţi suntem în jur de 35 sau 40, nu mai mult, dar vine un val puternic din urmă unde am văzut multe talente, atât fete, cât şi băieţi. Probabil folkul va avea un viitor bun."

 

Suport artist: 30 lei.
Pentru rezervãri vă rugãm sã apelați numerele trecute pe afiș .

Dupã spectacol, karaoke, dans și multã bunã dispoziție alãturi de D.J. X & M.C. Armand.


George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii
OMD MAMAIA
IMPExpert Birotică și Papetărie

Editorial

„Nu am nicio reținere
scris de Mircea Lungu
în legătură cu experimentul schimbărilor care se vor petrece”. Amorțitor, în plină lumina unei conferințe de presă, glasul ofici(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii