Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
opinii
DOMNUL GUȘĂ

DOMNUL GUȘĂ(1880)

Domnul Gușă își forțează, ca să nu mă exprim mai apropiat de limbajul domniei sale, norocul. A dat perdeaua la o parte și a apărut artistic, cu leopardul în brațe, în fața opiniei publice. Dacă, până acum, i-au ieșit toți cu plinul în față, respectând regula numărul unu a unei cunoscute superstiții, acum, domnul Gușă a dat de greu!

Într-un fel, a revenit la munca de jos!
Scrâșnind cu dinții în sus, se străduiește să-l facă uitat pe Rareș Bogdan în postura de moderator la REALITATEA TV.

Cred că domnul Gușă și-a imaginat că o dezbatere televizată reprezintă un fel de șuetă prelungită la o cafea. E simplu. Puțin joc de scenă, mimică mulată pe subiect, dacă ai subiect, tupeu și lozinci. Cam astea ar fi ingrendientele succesului nemăsurat al celui care crede că poate fi moderator din întâmplare!

Ca să-l eclipseze pe Rareș în postura de moderator, mai este nevoie de ceva. Un ceva foarte important de care am amintit... Adică un subiect pe măsura nivelului de trai al domnului Gușă! Un subiect care să justifice graba domnului Gușă de a-i lua locul în peisaj colegului său! Și de a-și da atâta importanță pe micul ecran! Știu, nu a găsit altă rimă!

Un subiect care să-l facă uitat din primul minut pe fostul moderator, cu echipa lui cu tot! Dar pentru asta, fie vorba între noi, îți trebuie și puțin șarm, puțină culoare în obraji ca să nu se spună că avem de a face cu o televiziune alb-negru.

Trântit în jilțul de acționar al postului de televiziune amintit, Cozmin Gușă semăna mai mult cu un individ care împarte cărțile la un joc de noroc. Nu a avut priceperea și nici răbdarea de a pune pe tapet o speță nouă sau una veche, dar măcar ieșită din comun. Nici măcar un subiect care să poarte amprenta profesionalismului său, de care face atâta caz!

A luat de bază un scenariu vechi și l-a ochit pe Felix Stroe! Un subiect universal de seviciu la care apelează toți cei aflați în criză de imaginație sau nu au chef să se documenteze la fața locului! Cu toate acestea, moderatorul Gușă era crispat și, ca să se descarce, l-a atacat pe Felix Stroe pe motiv că este foarte gras! Asta era cauza corupției invocate de moderator!

Practic, s-a folosit de termeni cu care oricine ar putea face diverse glume proaste pe seama numelui său! Cu aprecieri de genul “E prea gras”, când pe tine te cheamă Gușă, este un mișto mult prea ieftin!

Care era esența intervenției sale? Greutatea lui Felix?
Să clarificăm o chestiune. Dacă domnul Gușă are dovezi, să își facă treaba de jurnalist imparțial și bine documentat. Dar nu prin atacuri josnice bazate pe persiflarea celor care suferă din cauza unor boli sau prezintă un handicap de o anumită natură.

(Eu am boala Parkinson și nu fac un secret din această situație grea pentru mine. Supărat din cauza unui pamflet scris de mine, Horia Constantinescu, comisarul de la OPC căruia i se spune și Cattani, a găsit de cuviință să facă tot felul de comentarii și glume proaste pe seama problemelor de sănătate pe care le am! A susținut că tremur ca un rahat, ceea ce îl descalifică pe Horia Constantinescu! Dorian Hapurnea a făcut și el aprecieri răutăciose la adresa stării mele precare de sănătate. Aceeași atitudine o manifestă față de mine și Cristian Hagi și Adrian Cârlescu. Eu le mulțumesc pentru grija pe care mi-o poartă. De restul se ocupă Dumnezeu!) 

Iată de ce am reacționat.
Pentru că știu prin câte operații grele și tratamente a trecut Felix Stroe ca să slăbească! Nu este deloc ușor și, se știe, nu toți reușesc să revină la greutatea optimă. Înțeleg ca fiecare să răspundă pentru faptele sale, dar nu și pentru faptul că e gras sau slab! Domnul Gușă a ținut morțiș să înceapă în forță emisiunea sa și a apelat la o strategie mârșavă. L-a catalogat drept “foarte gras”, pentru a contura cât mai evident presupusa imagine de baron a lui Felix Stroe!

Mă mir că domnul Gușă a apelat la o strategie atât de ieftină, în condițiile în care cunoaște anturajul lui Mazăre și Nicușor Constantinescu în care s-a învârtit nu numai Felix Stroe, ci și domnia sa! Dacă relatările lui Sorin Lucian Ionescu, un cunoscut jurnalist, scriitor și om de cultură constănțean, corespund realității, și nu mă îndoiesc, atunci, domnul Gușă ar face bine să își caute moderator!

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

Medgidia, cu Festivalul DAPYX, și Constața, cu Festivalul Berii!
scris de Lucian Cristea
În timp ce, la Constanța, în materie de artă, cultură și istorie, scara valorilor începe cu micul și cu berea, la Medgidia, se fac (...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii