Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
economic
IRCEM elaborează strategia României pentru economiei circulare pe 2020-2030

IRCEM elaborează strategia României pentru economiei circulare pe 2020-2030(945)

Institutul pentru Cercetări în Economie Circulară şi Mediu “Ernest Lupan” (IRCEM) a fost acceptat ca reprezentant al României în grupul de coordonare al platformei dedicată tranziției către economia circulară a Comisiei Europene (ECESP). IRCEM va organiza în perioada următoare o serie de consultări publice pentru realizarea strategiei României în domeniul economiei circulare.

Proiectul “STRATEGIA PENTRU TRANZIŢIA ROMÂNIEI SPRE ECONOMIA CIRCULARĂ 2020-2030 (ROCES)” vizează fundamentarea pilonilor ce vor susține implementarea economiei circulare în România, prin implicarea tuturor actorilor reprezentativi: societate civilă, administraţie, sectoare industriale, mediul academic, infrastructura socială și atragerea suportului financiar necesar. Studiul intenționează să adune opinii privind circularitatea și penetrabilitatea economiei circulare prin cooperare teritorială, astfel încât să atingem viziunea noastră, ca până în 2030 România, să fie lider în Europa Centrală şi de Sud-Est în economia circulară.

Proiectul vine în sprijinul pachetului pentru economie circulară a Comisiei Europene care are scopul de a dezvolta un "…model de producție și consum care implică partajarea, reutilizarea, repararea, renovarea și reciclarea materialelor și produselor existente cât mai mult posibil. În acest fel, ciclul de viață al produselor este extins. În practică, aceasta implică reducerea la minimum a deșeurilor. Când un produs ajunge la sfârșitul duratei sale de viață, materialele din care este făcut sunt păstrate în cadrul economiei de câte ori este posibil. Acestea pot fi folosite din nou și din nou, creând astfel o valoare suplimentară. Economia circulară se abate de la modelul economic tradițional, liniar, care se bazează pe un model de ia-fă-consumă-aruncă. Acest model se bazează pe cantități mari de materiale și energie ieftine, ușor accesibile." Comisia Europeană, 2018

În acest scop IRCEM prin parteneriatul pentru Economie Verde şi Zero Deşeuri în România încheiat cu Ministerul Mediului și Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă al Guvernului României, în calitate de organizatori, colaborează cu alte ministere, precum și alţi parteneri care se vor alătura acestor demersuri.

În vederea conturării strategiei României privind economia circulară 2020-2030 se vor desfășura 8 consultări sectoriale la nivelul celor 8 regiuni ale țării care vor acoperi mai multe sectoare de activitate.

Vă oferim oportunitatea de a contribui la ceea ce constituie una dintre provocările secolului 21: transformarea economiei liniare într-una circulară. Pentru aceasta aveți posibilitatea de a participa la conferința de deschidere a proiectului și anume “APLICAREA ECONOMIEI CIRCULARE ÎN SECTORUL APEI” din data de 19 Aprilie 2019, la Constanṭa în Sala Senatului, Amfiteatrul A1, Campus Universitatea Ovidius, corp A, începând cu ora 9.00.

 

Centrul Enterprise Europe Network Constanţa, din cadrul Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, este partener al evenimentului.

Aceast eveniment îşi propune să analizeze resursele de apă dulce și dificultatea asigurării nevoilor umane pentru consumul de apă potabilă, precum şi modul în care sistemele de apă sprijină toate segmentele societății și ale industriei, astfel că oportunitățile oferite de aceste interfețe în a crea valoare suplimentară prin aplicarea principiilor economiei circulare, pot fi soluții pentru asigurarea unor parteneriate viabile în asigurarea dezvoltării durabile.

Scopul conferinței este acela de a implica experți din industrie, specialiști din cercetare, cât și din educație și societatea civilă, discutând despre cele mai bune practici și modele disponibile, pentru a facilita tranziția spre economia circular. Rezultatele acestora vor fi coroborate în cadrul consultării de la Bucureşti, 11 iunie 2019, unde se vor prezenta modele de strategii pentru economie circulară din Europa în cadrul conferinţei europeane ROCES.

 

Mai multe informaţii despre proiect găsiţi accesând link-ul:

https://www.ircem.ro/roadmap-for-developing-a-strategy-on-the-circular-economy-in-romania/ sau http://www.water-circle.ircem.ro/  

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

MAJESTATEA SA PRIMARUL!
scris de Lucian Cristea
Există o categorie restrînsă de cetățeni care, cu un tupeu ieșit din comun, își arogă drepturi nemăsurate și se plasează singur(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii

  • DINTRE 1.000 DE-ALDE CATTANI, NU S-A GĂSIT UN MINISTRU COMPETENT LA INTERNE!
  • SĂ MORI RĂNIT DIN DRAGOSTE DE SPORT...
  • Al cui este Teatrul de vară din Mamaia, cine își bate acum joc de el și nimeni nu se supără?
  • SCURTA VARĂ FIERBINTE A NOULUI MINISTRU DE INTERNE
  • CASA MORTUARĂ ALBASTRĂ A PRESEI