Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
editorial
PRIMARUL VRABIE: -NU ALERG DUPĂ FUNCȚII, MIE ÎMI PLACE SĂ CONSTRUIESC!-

PRIMARUL VRABIE: -NU ALERG DUPĂ FUNCȚII, MIE ÎMI PLACE SĂ CONSTRUIESC!-(2061)

“TIMPUL”  a fost primul ziar care a anunțat trecerea primarului orașului Medgidia la PNL! Valentin Vrabie a confirmat, abia zilele trecute, acest lucru în cadrul unei dezbateri moderate de Măriuca Androne la “Audiența în direct” la TV Neptun.

Este, fără îndoială, negocierea anului din punct de vedere politic. Dar și din punct de vedere strategic. A fost cea mai “silențioasă” negociere din câte cunosc eu, care a cuprins mai multe etape de convorbiri la Constanța și București cu conducători ai PNL de la nivel central și județean. De remarcat discreția totală în care s-au purtat negocierile, dovadă că au avut habar de aceste consultări doar câțiva liberali și nimeni din anturajul lui Vrabie!

Liberalii au fost reprezentați de Bogdan Huțucă. Președintele PNL Constanța s-a remarcat prin capacitatea sa organizatorică și printr-o discreție totală, la acest ultim capitol excelând și Vrabie, care nu a scos un cuvințel până la emisiunea TV amintită!

În opinia mea, primarul a luat o decizie importantă, renunțând la un statut romantic, dar păgubitor, atât pentru domnia sa, ca persoană, cât și pentru oraș, în ansamblu. E o dovadă de înțelepciune din partea domniei sale. Pe de altă parte, era păcat de capitalul său politic și administrativ pe care nu îl putea valorifica de pe poziția de independent, o postură total incomodă...!

Primarul Valentin Vrabie recunoaște că trebuia să facă de multă vreme acest pas important pentru orașul pe care îl păstorește, dar nu a existat, ca acum, o situație favorabilă. Nu s-a găsit partenerul căruia să-i pese și de Medgidia! Toată lumea vrea doar voturile medgidienilor! Până la PNL. Câștigarea alegerilor în postura de independent l-a determinat pe Vrabie multă vreme să creadă în continuare în steaua lui. Dar lucrurile s-au schimbat fundamental după ce a ajuns primarul Medgidiei. Total diferite față de perioada de glorie, de opt ani, petrecută la Peștera, unde s-a văzut de ce este în stare ca primar. Nu a realizat însă că succesele de la Peștera se vor întoarce împotriva sa ca un bumerang și că va avea parte de un Consiliu Local ostil și ușor de manipulat de pe margine de câțiva indivizi fără identitate!

După ce s-a convins cu cine are de-a face, s-a hotărât să renunțe la statutul de independent. Dar doar când a vrut el, când a constatat că nu s-au mai găsit parteneri de calitate, partide dornice să ajute Medgidia, să asculte și păsurile ei. Aici intervine o altă calitate dublă a primarului: răbdarea și tenacitatea, până la momentul oportun, care i-au fost răsplătite din plin.

De regulă, intrarea unui politician, cu bastonul de general la purtător, într-un partid este răsplătită cu o funcție de conducere. Vicepreședinte, președinte de organizație în județ etc. Vrabie a refuzat, cu respectul cuvenit, toate aceste onoruri. Cu o excepție. Dacă va fi nevoie să pună umărul la redresarea PNL Medgidia, o va face. Nu neapărat de pe funcția de președinte al organizației, pentru că nu vrea să lezeze pe nimeni în amorul propriu. De altfel, Bogdan Huțucă, președintele, a ținut să sublinieze că în organizația locală a PNL sunt destui oameni capabili și dornici să facă treabă. E de așteptat ca prezența lui Valentin Vrabie să-i stimuleze și mai mult. 

Dar, cum spuneam, pe primar nu îl interesează nici o altă funcție de conducere. Domnia sa vrea să rămână primar și să facă ceea ce îi place lui cel mai mult. Să construiască! 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

NARGHITA
scris de Lucian Cristea
Moderatorii de la România TV anunțau, duminică seara, cu puțin timp înainte de prezentarea oficială a rezultatelor parțiale, la(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii