Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
editorial
CINE SUNT GROPARII MEDGIDIEI ȘI CE MAI ÎNGROAPĂ EI?

CINE SUNT GROPARII MEDGIDIEI ȘI CE MAI ÎNGROAPĂ EI?(1533)

Primarul Valentin Vrabie s-a adresat, prin intermediul unei “scrisori deschise”, tuturor cetățenilor orașului Medgidia. Nu este pentru prima oară când procedează astfel, edilul fiind un bun comunicator. De data aceasta, însă, nu mai avem de-a face cu o comunicare oarecare, de uzură, cu un anunț pur și simplu, ci cu un discurs în toată regula!

Ca mesaj, ieșirea sa la rampă marchează sfârșitul unei perioade dificile, poate cea mai grea, din istoria acestui oraș! Din păcate, Medgidia continuă să arate ca un soldat plin de răni nebandajate, unele de-a dreptul hidoase. Pentru că nu au fost tratate la timp, unele răni s-au umplut de puroi…

După alegeri, pe care le-a câștigat ca independent, Vrabie s-a trezit la căpătâiul unui muribund! 

E drept, în prima jumătate a mandatului său, primarul Vrabie a reușit să vindece câteva dintre aceste răni. Dar cum poți oare să acoperi imensele pierderi și datorii acumulate în ultimii ani, când diverși indivizi, nu mulți la număr, dar gălăgioși și tupeiști, au confundat orașul, Primăria, cu o școală de șoferi amatori! Fără carnet, ei veneau la Primărie ca să învețe să conducă și să ia doar B-ul în materie de administrație locală. Adică doar caimacul.

Ori Medgidia avea nevoie urgentă de profesioniști, de oameni capabili să o scoată din mocirlă, din sărăcie, din întuneric... Avea nevoie, și are și acum, de soluții viabile... Cei care au pus obiectivele economice locale la pământ se bucură în continuare de imunitate! Trăiesc liniștiți din comisionul care le-a revenit pentru simplul fapt că au închis ochii la momentul și la locul respectiv.

Ce simplu este pentru unii! Clipesc din ochi și pun la pământ un oraș întreg! Clipesc din ochi și se îmbogățesc! E plină România de ruine! Și, ca să fie liniștiți, sub protecția serviciilor speciale, au fost puși la adăpost! Ei au fost doar executanții.

M-am oprit, zilele trecute, în zona unde se afla cândva IMUM. O imensă cicatrice pe obrazul Medgidiei. Am trăit cu senzația că mă aflu în fața Mausoleului de la Mărășești! Din instinct, am lăsat capul în jos ca la onorurile funebre rezervate soldatului necunoscut. La IMUM, demolatorii și jefuitorii au rămas și ei necunoscuți! Și nu atât pentru opinia publică, cât, mai ales pentru instituțiile abilitate ale statului, simple figurante, care ar fi trebuit, în 30 de ani de la revoluție, să-i pedepsească pe toți cei care au jefuit fără jenă Medgidia.

Cine sunt adevărații gropari ai Medgidiei? Unde vă pitiți, domnilor! Se ascund ca șobolanii, dar trăiesc ca împărații! S-a trezit, în timpul campaniei electorale, un partid naționalist, abia ieșit din găoace, să ceară listele cu toate fabricile și uzinele distruse după revoluție. Rog ca Medgidia să fie trecută pe lista cazurilor urgente… Păi, numai datoriile, datoriile Primăriei, dacă ar fi recuperate de la cei care le-au generat prin prostie și incompetență, zic, și tot ar fi mai bine pentru Medgidia!

S-a trezit un modest gazetar, care are o afacere cu porumb fiert cu un consum redus de gaze, să-l întrebe pe Vrabie de ce, în cazul datoriilor, nu a sesizat DNA și alte instituții abilitate! Dar de ce de ani de zile nu se sesizează cine trebuie? Chiar domnul gazetar modest, care îl amenință de doi ani pe primar! Nu este cumva prea mult? Eu zic că a venit vremea ca și această chestiune, cine pe cine ține de nas,să fie clarificată... Altfel, e ca și cum nimic nu s-a schimbat!

Situația asta, cu documente compromițătoare etc., dar pe care nimeni nu le face publice, a început să ne cam plictisească! Unde este spiritul civic al doamnei Luminița Vlădescu? Așa, când o trage primarul un pic de codițe, dă imediat fuguța la Poliție, ca să îl reclame că a bătut-o! Dar, într-un caz de jaf sau corupție, mucles! Scaunul de viceprimar este tot timpul rece. Pentru că nu stă nimeni pe el!

Sigur, cu aceeași muniție și cu aceeași tactică a denigrării, adversarii primarului au o altă țintă. Dacă nu au reușit să-l scoată incompetent, măcar să-i facă o presă proastă în PNL!

Revin la jaf. Eu cred că unii făptași pot fi ușor de depistat în trafic printre pricopsiții capitalismului de cumetrie. Printre cei care au închiriat, în folosul lor, orașul pe nimic și nu un imobil sau două! Printre cei care, după ce în comunism au fost cârpe în cur, s-au trezit, peste noapte, moștenitorii orașului! Dacă îi întrebi de sănătate, te prostesc în față și îți spun că nu îi mână nici un interes personal în oraș! Da, este adevărat, au pus mâna pe clădiri și spații comerciale, dar acestea sunt pentru colecția lor personală sau pentru...copilașul lor!

M-am oprit în fața ruinei IMUM, ca să îmi aduc aminte de anii când, fiind un tânăr gazetar, m-am documentat de câteva ori aici și am scris despre oamenii mult mai tari decât oțelul. Eram impresionat de măreția cupelor uriașe, pe care le-am reântâlnit, la o altă scară, la Combinatul Siderurgic Galați. În ele, la cea mai mare temperatură, se zămisleau diverse forme, piese etc. pentru mașini și utilaje agricole. Când veneam spre Medgidia, de cele mai multe ori cu trenul, vedeam furnalele și coșurile înalte ale unităților industriale. La “Cimentul”, se vorbea despre “pericolul alb”. Aiurea. Se producea ciment din belșug și de calitate și le luam fața imperialiștilor. Până la urmă, agenturile vor închide definitiv și această fabrică! 

Din păcate, pierderile de tot felul s-au perpetuat de la un primar la altul. Nimeni nu s-a învrednicit să ia vreo măsură pentru stoparea lor! Schimbul de ștafetă între foștii primari a constat în predarea preșului sub care s-au adunat datorii imense! Nimeni nu a tras pe nimeni la răspundere. De aia au acum un tupeu nemăsurat! Fiecare nou primar a preluat preșul și a continuat să înghesuie sub el noile datorii!

Și acum ce credeți că fac dumnealor? Valuri. Și-au tras câte un tonomat flămând pe lângă ei și trâmbițează la adresa lui Vrabie, încercând mișelește să-i pună lui în cârcă toate minusurile lor! Problema datoriilor pe care le-a acumulat Primăria este doar una din temele care au divizat Medgidia. S-a bătut foarte multă vreme pasul pe loc. S-a pierdut timp prețios. S-au pierdut fonduri europene. Investitorii au fost puși pe fugă. Ca să nu se mai grăbească să investească, au lansat fumigene de genul  “La Medgidia e război civil!”

Au fost boicotate programele și manifestările culturale și științifice. Sportul a fost umilit prin înfometare. Cu toate acestea, echipele Medgidiei au obținut rezultate remarcabile. Sunt doar câteva dintre efectele generate cu bună știință de către un Consiliu Local potrivnic din toate punctele de vedere primarului! Întâmplător sau nu, acțiunile grupului anti-Vrabie par să fie desprinse din doctrinele antieuroprene lansate recent de PSD! A fost una din perioadele cele mai negre și mai amare din istoria acestui oraș, care, cândva, era o bijuterie.

Prin scrisoarea dată publicității, primarul Vrabie marchează, sperăm, sfrșitul unei “epoci” de tristă amintire. Mesajul final? Punct și de la capăt. Toate au, până la urmă, chiar și dictaturile locale, un sfârșit!

De acum încolo, toată lumea așteaptă intrarea în normalitate. Consiliul Local să nu mai funcționeze ca un cuib de viespi. Să fie redat primarului ceea ce este este al primarului. Consilierii să fie în slujba cetățenilor și nu a partidelor din care provin. Să nu mai fie amestecat politicul, dacă nu este dorit, în viața cetățenilor.

Prezența în PNL reprezintă o postură onorantă pentru Valentin Vrabie, dar care îl și obligă. E ambițios, e un bun politician...În acest context, toată lumea așteaptă să dovedească rapid că este și un bun liberal... În plan personal, asta-i recomand. Să se poarte și să acționeze ca un LORD! Un liberal autentic nu se coboară, ca să dea cuiva o replică, la nivelul unor instigatori!

Cine construiește, rămâne pentru totdeauna în memoria cetății!.
Din câte știu, lui Valentin Vrabie îi place să construiască!

Noi rămânem cu o întrebare: Cine sunt groparii Medgidiei și ce mai îngroapă ei?

 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

MAREA CĂȚELEALĂ
scris de Lucian Cristea
Nu contează că lipsesc bani din visteria Guvernului și de prin alte conturi ale țării, că ies la suprafață tot felul de minusuri al(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii