Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
social
RĂSĂRIT DE SOARE LA SULINA

RĂSĂRIT DE SOARE LA SULINA(1285)


În 1976, într-o dimineață, am văzut, ascuns pe plajă, după o dună de nisip, primul răsărit de soare la Sulina... Aveam 19 ani. Bunul meu prieten, Miho, m-a invitat, în vacanța de vară, la bunicii lui. Mi-a spus: "O să asiști la un răsărit de soare cum nu o să mai vezi niciodată în viața ta!" Și cum viața mea se apropie de sfârșit, îi dau dreptate!

Ce ciudată este viața! Ne-am născut în același an, am copilărit împreună, am "golănit" împreună și, acum, spre finalul vieții, care poate veni oricând, îl caut pe Miho pe globul pământesc! Din păcate, nu am cum să-i confirm că la Sulina soarele răsare în același loc!

Miho a părăsit România în urmă cu peste 30 de ani! Nu mi.-a spus nimic! A plecat în voiaj și a rămas în America. A lăsat în urma lui răsăritul de soare de la Sulina. Și de câte ori îmi este dor de el mă întorc cu convingerea că îl voi întâlni acolo... Într-un an, am avut impresia că îl zăresc furișându-se spre locul unde se arată de regulă discul de foc.

Mă întorc în vara anului 1976, unul dintre cei mai frumoși din viața mea. Argumente. Eram tânăr, puternic și liber. Banul nu reprezenta o problemă. Trăiam într-o țară în care calcanul, peștele meu preferat, costa 5 lei kilogramul! Nu aveam grija zilei de mîine. Așa că,în prima noapte, am dormit pe plajă ca să nu ratăm răsăritul. De fapt, nu am dormit deloc. Am stat la pândă ca și cum am fi participat la o vânătoare de elefanți...Așa erau proiectate pe nisip umbrele dunelor. Precum spatele unui elefant.

Unde am mai întâlnit, eu și Miho, un spate asemănător? A, da. Într-o iarnă, am prins un polei incredibil pe traseul Fetești- Bărăganu-Galați. Am derapat cu mașina, o Dacie obosită și îndărădnică, într-un șanț. Atunci, privind în zare după ajutoare, am observat că, sub greutatea poleiului, șoseaua, în punctul Bărăganu, arată greoaie ca o spinare de elefant...

În noaptea aceea, la Sulina, nu am așteptat, ci am pândit răsăritul de soare! Ce am văzut, este imposibil de descris în cuvinte. Răsăritul de soare se "simte", nu se povestește! Am revenit de câteva ori la Sulina ca să mă conving dacă a trecut Miho pe acolo...

Dincolo de dorul de Miho (Mircea Jigarov), care a devenit o obsesie greu de suportat, sufăr enorm când văd ce a mai rămas din Sulina, cândva, orașul visurilor mele...Fiecare zi era o sărbătoare. Navele comerciale se înghesuiau una în alta ca să poată ancora încărcate cu tot felul de bunătăți! Marinarii străini ne aruncau cu decență și prietenie pachete cu ciocolată. Pe atunci, România era o țară pricopsită. Sulina cocheta cu statutul de Porto Franco. Lumea se distra în delir. Foarte puțini erau cei care puneau banii la ciorap.

Mâncarea și băutura erau aproape pe gratis! Nici nu îți trebuia prea mult. Ne săturam cu icre negre și un pește mare pe grătar. Pentru desert, cumpăram, noaptea târziu, pepeni, cu un leu kilogramul. Piața era plină de pepenari. Alioșa Sipatchin, unchiul lui Miho, lucra la fabrica de conserve din Sulina, unde se preparau, pentru RFG, Germania de astăzi, scrumbii albastre în ulei. Cu o salată de roșii alăturea, scrumbia albasră reprezenta micul meu dejun. Apoi plecam în oraș și mai veneam a doua zi dimineața...

Vara, studenții de la IEFS, cu profil sportiv, veneau la Sulina ca să dea probele la înot. Eram nelipsiți din gașca lor...Am pus în scenă un spectacol la Casa de Cultură. Eu l-am imitat pe Colombo, eroul unui serial de succes. Pe atunci, România nu avea gratiile puse pe televizoare!

Marinarii de pretutindeni, din lumea largă, așa îmi place să spun, se strângeau, în fiecare seară, la restaurantul "Marea Neagră", singurul din Sulina la acea vreme... Ca să ne înțelegem între noi, dar, mai ales, cu navigatorii, învățam câte puțin din limbile greacă și iugoslavă. Indiferent de navă, grecii și iugoslavii reprezentau majoritatea! La început, când intrau în local, erau prieteni. La final, însă, se băteau ca în "7 păcate"!

Cea mai curajoasă era formația de muzică rock care o încasa de la toată lumea! Chiar și câte un scaun în cap! Îmi amintesc că localul era dotat cu niște geamuri mari prin care bătăușii intrau și ieșeau! Cred că, în acea perioadă tumultoasă și de adânci prefaceri, merita să fii geamgiu, la câte geamuri erau sparte seară de seară! Grecii și iugoslavii au rămas în sufletul meu. Dar și toboșarul formației, căruia îi spuneam cu toții Carmuly, după ce a băut carmol dintr-o sticlă fără etichetă...

Carmuly, care avea un picior "defect", era deosebit de sensibil. "Te iubesc/Nu uita/ Voi striga în urma ta!/"... Așa începea una din compozițiile sale, un autentic șlagăr care ne punea pe toți pe gânduri...Erau zile când. îndrăgostit,  mergeam cu studenții din București la Complexul pentru tineret "Lacul roșu".

Din păcate, acum Sulina mi se arată ca o așezare tristă, fără prietenii mei de altădată... Eu însă mă întorc aici ori de câte ori am ocazia ca să văd răsăritul de soare. De acolo de unde răsare el poate să vadă în ce parte a globului pământesc se află Miho. O lacrimă pe obrazul Sulinei pentru Pașa Sipatchin, mama lui Miho, care a murit anul trecut!

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

CUM A RĂMAS NENEA IORGA FĂRĂ PARTENERII SĂI DE CACEALMALE POLITICE!
scris de Lucian Cristea
Deunăzi, un confrate făcea teoria dedublării unor personaje politice de la noi și de pretutindeni. Autorul, el însuși victimă a dedu(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii