Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
social
MOARTEA -ÎN VACANȚĂ- LA BALCIC

MOARTEA -ÎN VACANȚĂ- LA BALCIC(1743)

Vezi câte un specimen feminin expirat și îți vine să spui: “Uite, domnule, moartea în vacanță!” Comparația este însă nedreaptă și exagerată...Am văzut de atâtea și atâtea ori moartea în față, încât, sunt cel mai îndreptățit să o descriu. Ultima oară am întâlnit-o la Balcic, în Bulgaria, unde se afla în vacanță...

De cum trec granița de la Vama Veche în Bulgaria, îndreptându-mă spre Balcic, locul meu preferat, pentru că am senzația că mă aflu la Saint Tropez, mă simt liber. De când am dat nas în nas cu fostul primar Matei, într-o cârciumă la șosea, certându-mă pentru faptele lui Hapurnea, am realizat că e bine să ocolesc de acum încolo respectivul obiectiv...Oricum eu eram deja luat în vizor de toți cei care s-au grăbit să-l întâmpine ca în anii în care dumnealui era “împărat” la Năvodari! Asta este partea concretă a relației mele cu Bulgaria. Există și o parte sentimentală. La început, după primele deplasări, și alea chinuite, nu am descoperit nimic spectaculos pe litoralul bulgăresc. Argumentul prietenului meu Sorin Ovidiu Bălan, care insista să-l însoțesc în excursiile organizate în țara vecină și prietenă, era unul și mereu același: rechin la castron, specialitatea bulgărească! La început, nu înțelegeam ce poți vedea într-o țară mai săracă decât a noastră! Peisajele sumbre de la intrarea în Bulgaria, pe la granița menționată mai sus, păreau a fi, aceeași senzație o am și astăzi, o continuare a tristeților din satele noastre dobrogene...Case dărăpănate, altele pustii, totul vechi și părăsit... Îmi părea de-a dreptul absurd să bat drumul până la Balcic doar ca să prind o porție de rechin la castron! Mă rog, și o vizită la celebrul castel…

În timp, s-au petrecut mai multe întâmplări de-a dreptul curioase...Le spun așa, ca să nu o dau pe SF. În ciuda faptului că mi-a trecut entuziasmul de Bulgaria, am continuat să merg la Balcic! Deși nu am pe nimeni acolo, moși, strămoși, nici măcar rude prin alianță, m-a tras tot timpul ața către Balcic! Ultima oară, acum două săptămâni, m-am trezit de dimineață hotărât să plecăm la Balcic! Cu toate că, în ziua respectivă, trebuia să mergem la Sulina să ne întâlnim cu un alt prieten bun din București...Degeaba. Dorul de Balcic, căci nu pot defini altfel trăirile mele din acea dimineață, m-a determinat să schimb destinația.

Nu înțelegeam ce se petrece cu mine! Eu, un antibulgar recunoscut pentru opiniile mele, am început să strig: Vreau la Balcic! Parcă mă aflam pe o planetă a fericirii, cu multă verdeață în jurul meu, cu multe păsări care îmi ciuguleau din palmă firmiturile de pâine. Mi-am adus aminte că P INEA a fost prima lecție de viață pe care am primit-o la primul meu loc de muncă: redacția ziarului “Dobrogea nouă”. Un confrate mi-a spus să nu arunc pâinea aiurea. Să o strâng și să o dau la păsări. Care credeți că a fost prima imagine absolut reală cu care ne-a întâmpinat Balcicul? Un cetățean hrănea zeci de porumbei, în fața unei prăvălii cochete, cu pâine dintr-o pungă! M-am emoționat, deși ar fi trebuit să mă mândresc că imaginația mea s-a potrivit cu realitatea...E drept, de la o vreme sunt tare sensibil! Se vedea clar că porumbeii sunt prieteni buni cu bătrânelul...Se jucau în preajma lui ca și cum s-ar fi învârtit în jurul unei fântâni arteziene. Bătrânelul și porumbeii arătau împreună ca modelul unui orologiu vechi care dă ora exactă în surdină…

Dar cine și de ce m-a chemat la Balcic? O chemare sufletească, fără nici o legătură, ca altădată, cu turismul și cu lamentările factorilor săi de răspundere din România. Curând, am aflat răspunsul. Toată noaptea am scris de gura lui Gigi Haleț, care mi-a spus că este de datoria mea să las o carte în urmă...În general, noaptea sunt agitat. Nu m-am împăcat niciodată cu întunericul și cu cei care dorm neîntorși. Abia aștept să apară zorile, nu am pierdut nici un răsărit de soare la Balcic și atunci mă liniștesc și mă duc în camera mea să mă culc...Dar am o problemă. Doar una? Dacă nu sunt ajutat, urcatul și coborâtul din pat reprezintă un calvar pentru mine. Mai ales în hoteluri...Am preferat, însă, să nu o mai chinuiesc, cu încă o nouă noapte albă, pe Claudia și să mă descurc singur. Și ca să fiu sigur că nu o deranjează nimeni și nimic, am închis ușa la dormitorul meu. Ceea ce ar fi putut să îmi fie fatal! Noroc că a venit Claudia și a reușit să mă salveze... Curând, bucuria reîntâlnirii cu Balcicul avea să se transforme într-un coșmar…

Încercând să mă așez în pat, am alunecat și, sub greutatea corpului, m-am înfipt aproape de claviculă în colțul unei noptiere, fiind la un pas să mă sufoc...Fără pic de putere în brațe, orice tentativă de a mă depărta de colțul noptierei era sortită eșecului, efectul fiind invers și dureros...M-am chinuit mai bine de o jumătate de oră să scap de noptieră, dar, fiind deja obosit, nu am făcut altceva decât să o fixez în locul unde îmi făcuse deja o rană. Abia după ce am intrat în panică, realizând că risc să mă sufoc, am început să o strig pe Claudia. Fiind, însă, ușa închisă, nu mă auzea! Până am început să urlu de-a binelea! Să răcnesc! De ce? Doar spuneam pe drum că nu îmi este frică de moarte! De aia m-a chemat la Balcic. Ca să îmi demonstreze că mă găsește oriunde și când vrea ea!

Sau poate că a fost o ofertă. “Băi, grasule, cum îmi zice Sorin Ovidiu Bălan, nu vrei să mori la Balcic, că tot ai devenit tu turistul lor preferat?” Facem fițe uneori, dar adevărul este că nu ne convine să murim repede, aiurea și nefiresc într-un colț de noptieră! Nimeni nu vrea să moară! Darmite în vacanță și stupid!

Am plecat spre casă cu sentimentul că m-am născut din nou...Și dacă tot am trecut și podul ăsta, vă dau un sfat. Trăiți fiecare clipă a vieții la maxim! Nu e mare filozofie. “Vreau să mai trăiesc!”, spunea mama mea, silabisind ultimele ei cuvinte în clipe pe patul morții... Câteva clipe, undeva, pe drumul dintre cele două lumi, asta și cea de dincolo, suntem nemuritori! Doar pentru câteva clipe. Suntem nemuritori definitiv doar în sufletul celor care ne iubesc.


  

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

AMINTIRI DESPRE FLOTĂ
scris de Lucian Cristea
Am apucat anii în care cu greu o navă găsea o dană liberă în Portul Constanța. Nu am studii de specialitate, nu am absolvit Marina, (...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii

  • SĂ MORI RĂNIT DIN DRAGOSTE DE SPORT...
  • Al cui este Teatrul de vară din Mamaia, cine își bate acum joc de el și nimeni nu se supără?
  • SCURTA VARĂ FIERBINTE A NOULUI MINISTRU DE INTERNE
  • CASA MORTUARĂ ALBASTRĂ A PRESEI
  • CA SĂ AJUNGĂ PRIMAR, HORIA DE LA OPC ESTE CÂND CATTANI, CÂND ÎMPĂRATUL CONSTANTIN, CÂND SFÂNTA ELENA!