Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
editorial
SPIRIDUȘII LUI CLAUDIU PALAZ

SPIRIDUȘII LUI CLAUDIU PALAZ(1017)

Mă tot întrebam când o să vină ziua în care domnul Claudiu Palaz o să fie nevoit să se întoarcă în băncuța lui din Opoziție! În Opoziție, fiind, se știe, doar cămăruțe cu igrasie…

Semnalul reîntoarcerii fiului risipitor la politica reală a PMP a fost dat de “tătuca” Traian Băsescu în timpul campaniei pentru europarlamentare. Mărturie stau declarațiile emanate de Băsescu, sub genericul: “Băi Claudel, dă-te jos din corcoduș, gata cu frăția cu PSD !”

Dacă nu știați, corcodușul este cel mai afectuos arbore fructifer de la noi din țară. El are tot timpul tendința de a se apleca după cum bate vântul!

Domnul Claudiu Palaz nu se dezminte în ce privește organizarea unor ședințe cu spiriduși, înregistrând numeroase recorduri și performanțe inedite. Tematica abordată este din ce în ce mai diversă și mai palpitantă.

Primele ședințe cu spiriduși au avut ca obiectiv mutarea unui picioruș de pod. A urmat episodul cu spiridușii care s-au spălat pe mâini într-o găleată plină cu curent electric și s-au electrocutat!

Acum, într-o formulă nouă, a pus de o ședință cu spiriduși melomani. Pe ordinea de zi, două puncte importante. 1.Reabilitarea Teatrului de Vară din Mamaia. 2.Reluarea Festivalului de Muzică Ușoară de la Mamaia.

Două proiecte care ar fi ridicat cota litoralului într-un moment în care este mare nevoie de manifestări culturale de talie internațională. “Cerbul de aur” constituie un exemplu edificator în acest sens.

Dar de ce să fie simplu și bine când poate fi rău!
Credeți că pentru politicieni este chiar atât de important un teatru, fie el și de vară?! Pentru Claudiu Palaz, e mai important ca spiridușii lui să-l șicaneze în trafic pe Țuțuianu, ca să-i piară cheful de a mai defila cu astfel de inițiative populiste!

Spiridușii, din acest punct de vedere, sunt antrenați special pentru a distruge din fașă inițiative de orice fel. În astfel de situații, jocurile politice sunt, după cum recunoaște și Claudiu Palaz, distrugătoare....Ca să vezi! Pierdere de vreme cu Palaz la ședința Consiliului Județean Constanța!

Singurul lucru benefic a constat în prezența unor mari artiști care au venit la Constanța să militeze pentru reluarea Festivalului de la Mamaia! Atitudinea lor a fost de-a dreptul impresionantă. Au dovedit că își iubesc meseria și că nu vor altceva decât un loc civilizat unde să cânte!

Nu credeți că sunt prea mulți spiriduși pe metrul pătrat din existența noastră? Spiridușii ăștia ne sufocă! Până la urmă, s-a dovedit că au căutat, prea multe noduri în papură! Pardon, de fapt, în copertină, doar de dragul de a-l șicana pe Țuțuianu!

Dată fiind antipatia domnului Palaz față de copertină, trag concluzia că spiridușii săi cântă și dansează în ploaie!

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

A FI SAU A NU FI BĂRBAT ÎN PNL!
scris de Lucian Cristea
Cineva, persoană respectată și de încredere, din anturajul lui George Dragomir, “tata” liberalilor constănțeni, m-a invitat la(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii

  • SĂ MORI RĂNIT DIN DRAGOSTE DE SPORT...
  • Al cui este Teatrul de vară din Mamaia, cine își bate acum joc de el și nimeni nu se supără?
  • SCURTA VARĂ FIERBINTE A NOULUI MINISTRU DE INTERNE
  • CASA MORTUARĂ ALBASTRĂ A PRESEI
  • CA SĂ AJUNGĂ PRIMAR, HORIA DE LA OPC ESTE CÂND CATTANI, CÂND ÎMPĂRATUL CONSTANTIN, CÂND SFÂNTA ELENA!