Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
politica
OAMENII CU FAȚA LA PERETE

OAMENII CU FAȚA LA PERETE(482)

În Constanța, sunt sute, chiar mii, de oameni cu fața la perete. Nu este vorba de un handicap fizic sau de o sectă nouă învățată să se roage cu fața la perete. Fac parte din categoria oamenilor cu fața la perete, despre care rapoartele și statisticile naționale, pentru că sunt oameni cu fața la perete și în țară, nu furnizează nici un fel de date!

Politicienii își aduc aminte de aceste fețe doar cu ocazia alegerilor. Calitatea lor de bază. Sunt rupți de realitate. Avantaj pentru politicienii care pun mare preț pe naivitatea și prostia lor. Îmi pare rău, nu vreau să jignesc pe nimeni, dar din cauza lor am ajuns unde am ajuns!

Prima oară, a doua oară, a treia oară...De fiecare dată, au votat cu fața la perete! E drept, la fel au votat și foarte mulți dintre cei care duc o viață normală! Pe ultima treaptă a societății se află săracii. Care sunt și ei de mai multe categorii. De pildă, săracii cu duhul, agreați ca masă de manevră în campaniile electorale.

Oamenii cu fața la perete sunt condamnați la izolare sau sunt pur și simplu abandonați. Orizontul lor ține cât distanța dintre doi pereți. De regulă, o seară, se culcă cu fața la un perete. În altă seară, se culcă cu fața la celălalt perete. Foarte mulți dintre ei nu schimbă peretele niciodată! Oricum, pentru ei, nu are nici o importanță. Chiar dacă pereții sunt tapetați în culori diferite...Au o capacitate ieșită din comun în a depăși radiațiile sau alți factori perturbatori. În timp ce un om normal se resimte după o noapte dormită în poziția amintită...De altfel, i se și reproșează că este prost dispus din cauza faptului că s-a trezit cu fața la perete! Doar că s-a trezit...Când se mișcă în spațiu, ce-i drept, foarte puțin, din casă până la poartă și retur, își lasă masca feței pe perete, dovedind că este disciplinat.

Omul cu fața la perete trăiește într-un profund anonimat. Habar nu are de politică și politicieni. Ce-i drept, cu excepția alegerilor, nici politicienii nu se omoară de grija lor...La deșteptăciunea care bântuie prin clasa noastră politică, cui credeți că îi arde să vorbească singur la pereți?! Dar nici nu este cazul ca cineva să își bată capul cu ei! Important este ca oamenii cu fața la perete să voteze la comandă! De aceea, conform unui proiect nou, urnele de vot au fost fixate de către Putere cu fața la perete…

A început campania prezidențială. Sunt organizate conferințe de presă fastuoase. Ziariștii sunt invitați după un singur criteriu. Să știe să stea cuminți cu fața la perete, că mama vă aduce vouă, drob de sare, bla-bla...Cel puțin, așa s-a întâmplat la USR. Regula de bază. Să stai cu fața la perete până strigă Cioloș sau Barna “Pua-Pua”! La acest nivel, omul cu fața la perete este mai convenabil decât un jurnalist care își bagă nasul peste tot! Și, mai ales, întreabă! Pe noi, cei de la TIMPUL, ne-au sărit! Ne-au sărit și de la contracte! Noi însă am marcat momentul. Și nu oricum. Ci prin prezența unui jurnalist de elită, intelectual de rasă, cunoscut om de cultură etc., GIGI HALEȚ.

În cartierele constănțene sărace, experții PSD pregătesc momentul oportun pentru lansarea în campania prezidențială a doamnei premier de fier, Viorica. Dacă, dragi oameni ai muncii, nu știți cine este doamna Viorica și pentru care merite și talente a fost ea propusă pentru funcția supremă de la Cotroceni, vă dau eu un indiciu. Băi, frate, face doamna asta o zacuscă, de îți vine să dai cu ea după Tăriceanu!
 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

DIN CICLUL -ȘI L-AM PRINS CU RAȚA-N GURĂ!- CATTANI, POLITICIANUL PREFERAT AL DOMNULUI GUȘĂ
scris de Lucian Cristea
Duminică seara, am primit un mesaj scurt. Nici de dreapta, nici de stânga Un amic m-a anunțat că primul nostru ministru a ajuns pe(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii

  • DINTRE 1.000 DE-ALDE CATTANI, NU S-A GĂSIT UN MINISTRU COMPETENT LA INTERNE!
  • SĂ MORI RĂNIT DIN DRAGOSTE DE SPORT...
  • Al cui este Teatrul de vară din Mamaia, cine își bate acum joc de el și nimeni nu se supără?
  • SCURTA VARĂ FIERBINTE A NOULUI MINISTRU DE INTERNE
  • CASA MORTUARĂ ALBASTRĂ A PRESEI