Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
timp liber
ASEARĂ M-AM ÎNTORS DE PE FRONT

ASEARĂ M-AM ÎNTORS DE PE FRONT(321)

Aproape în fiecare noapte, dincolo de ora fatidică la care Cenușăreasa și-a pierdut, sughițând, pantofiorul, în vecinătatea cartierului meu, se trage cu...artificii! În ciuda sărăciei afișate la vedere, cei de pe strada mea au parte din abundență de jocuri de artificii cum doar la zilele de naștere ale unor bogătani am văzut! Păcat că nu sunt comestibile! Dar, în fine, nu le putem avea chiar pe toate! Spectacolul este grandios și pe gratis. Practic, se face o mare risipă, ori, din câte știu, artificiile mari și sofisticate costă destul de mult...Drept să spun, nu m-a interesat deloc această chestiune. Paranteză. Am publicat recent un reportaj despre strada mea. Când vorbeam despre atmosfera de carnaval, precizez acum, mă refeream și la băile de artificii căzute din cer...Ca unul care, în ultimii ani, am cam ratat aproape toate sărbătorile, încerc să refac timpul pierdut. Poate că și artificierul este în aceeași situație ca mine și vrea să recupereze și el! Poate că a dat faliment și, ca să se răzbune, vrea să le ardă! Din păcate, timpul nu poate fi oprit în loc! Mă uit des în oglinda mare de pe hol. Nu din cochetărie. Mă caut pe mine în formula tinereții. Am în sânge arta de a vorbi cu o oglindă. Chiar și spartă, cu riscul de a avea ghinion în ziua respectivă. O lungă perioadă de timp am locuit singur într-o garsonieră. Nu mă căuta nimeni. Nu mă suna nimeni. Într-un interval de 10-14 ore, nu scoteam un sunet! Citeam. Nu ascultam nici măcar muzică! Într-o dimineață, cu totul aiurea, m-am oprit în fața oglinzii și m-am trezit vorbind. Înainte de toate, cuviincios, m-am salutat. Așa am aflat că mă cheamă Lucian. După care am trecut la detalii. Nu, nu eram nebun! Un nebun autentic nu se apropie de o oglindă spartă...Ca să nu își vadă fața făcută cioburi. Pur și simplu îmi era dor să vorbesc! De la noaptea muților trec la noaptea artificiilor cu multe salve ca de tun. Prima noapte cu artificii. La început, am fost destul de derutat. Nu știam dacă este prima noapte de război sau ultima zi de pace! De când au venit americanii la Kogălniceanu, m-am instruit singur în caz de război. A fost o perioadă în care avioanele americane survolau zi și noapte exact zona în care locuiesc...Când le auzeam motoarele gâfâind din greu, îmi veneau în minte secvențe din filmele documentare cu război pe care le vizionasem în acea perioadă... Aveam senzația că se vor prăbuși intenționat peste mine...Tora, Tora, Tora. Când mă uit la astfel de filme, sunt foarte atent la un singur lucru. Studiez cu atenție figurile oamenilor. Nu mă interesează absolut nimic altceva decât fețele soldaților. Indiferent de nație sau alt criteriu. Încercați să vă transpuneți în mijlocul evenimentelor, fie că este primul sau al doilea război mondial. Este un exercițiu mental la care recurg ori de câte ori intenționez să mă întorc în timp. Am reușit de câteva ori. La ce decor am avut eu parte, vizual și fonic, era și păcat să nu încerc. Vă prezint doar câteva repere.Exploziile de artificii sugerau un atac la baionetă. Un motiv în plus să mă bag sub pat, dar nu obișnuiesc! Într-o noapte, au fost atât de multe artificii, încât, am avut senzația că voi fi acoperit de o lavă vâscoasă. Avioanele americane care mi-au stricat nopțile. Sirena orașului programată să mă scoată din minți! Ați auzit-o vreodată? E originală. Ar fi trebuit ca, în următoatere 5 minute, să aud tropăitul cizmelor germane,. deși mai aproape sunt cele rusești. Elicopterul SMURD, cu aterizare la RAJA, aflat parcă într-o misiune de recuperare a răniților, trece tot pe deasupra curții mele! Mirosul de spirt dintr-o sticluță rămasă fără dop. Pansamentul de la piciorul meu bolnav. Șuieratul utilajelor cu care vecinii mei își construiesc o vilă. Parcă sunt aruncătoare de flăcări! Sirenele din dotarea Poliției și a Salvărilor. Țipetele pescărușilor care s-au învățat să caute de mâncare în curtea mea...Păsările lui Hitchcock. Așa a arătat prima mea zi imaginară de război. Din fericire, doar în somn! Din fericire, spun a doua oară, e ficțiune! Dumnezeu ne-a ferit de război! Am un prieten care spune următoarele cuvinte când se închină dimineața: “Mulțumesc, Doamne, că m-ai lăsat să trăiesc până astăzi în pace!” Totuși, din cauza filmelor documentare, am rămas cu frica de război...Un prieten mă liniștește, spunându-mi că în ziua de astăzi războaiele nu durează mult...Doar jocurile de artificii...Când nu se transformă în coșmare, nici visele nu țin mult. De pildă, aseară, am plecat și m-am și întors de pe front nevătămat. Claudia nici nu a băgat de seamă că sunt murdar pe genunchi din tranșee...Când eram sănătos, știa unde să mă găsească. La fotbal, cu cei mici din cartier. Mulțumesc, Doamne, că m-ai lăsat să trăiesc până astăzi în pace!
 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

MAREA CĂȚELEALĂ
scris de Lucian Cristea
Nu contează că lipsesc bani din visteria Guvernului și de prin alte conturi ale țării, că ies la suprafață tot felul de minusuri al(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii