Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
cultura-educatie
Prin programul UE de promovare a alimentației sănătoase, elevilor li se va distribui lapte, fructe și legume şi în anul școlar 2019-2020

Prin programul UE de promovare a alimentației sănătoase, elevilor li se va distribui lapte, fructe și legume şi în anul școlar 2019-2020(114)

Odată cu începutul unui nou an școlar, programul UE de încurajare a consumului de fructe, legume și lapte în școli va fi reluat în țările UE care participă la el în anul școlar 2019-2020.

Scopul programului UE pentru școli este promovarea unei alimentații sănătoase și a unor regimuri alimentare echilibrate, prin distribuirea de fructe, legume și produse lactate și prin propunerea, totodată, a unor programe educaționale referitoare la agricultură și la o nutriție adecvată.

Peste 20 de milioane de copii au beneficiat de acest program în anul școlar 2017-2018, această cifră reprezentând 20 % din copiii din întreaga Uniune Europeană.

Comisarul pentru agricultură și dezvoltare rurală, Phil Hogan, a declarat: „Adoptarea unor obiceiuri alimentare sănătoase de la o vârstă fragedă este importantă. Grație programului UE pentru școli, tinerii noștri cetățeni nu doar se vor bucura de produse europene de calitate, ci vor învăța, totodată, despre nutriție, agricultură și producția de alimente, cu munca grea pe care o implică aceasta din urmă.”

În fiecare an școlar, acestui program i se alocă o sumă totală de 250 de milioane EUR. Pentru 2019-2020, au fost alocate 145 de milioane EUR pentru fructe și legume și 105 milioane EUR pentru lapte și produse lactate. Deși participarea la program este facultativă, toate statele membre ale UE au ales să participe, fie la o parte a programului, fie la întregul program. Alocările naționale pentru țările UE care participă la program în acest an școlar au fost aprobate și adoptate de Comisia Europeană în luna martie 2019. De asemenea, țările pot completa ajutoarele UE cu fonduri naționale.

Statele membre pot decide modalitatea de punere în aplicare a programului, inclusiv tipurile de produse pe care le vor primi copiii sau tema măsurilor educative instituite. Totuși, alegerea produselor distribuite trebuie să se bazeze pe considerații legate de sănătate și de mediu, de caracterul sezonier, de disponibilitate și de varietate.

Din cele 18 milioane de euro alocate României, 6.86 milioane de euro sunt destinate consumului de fructe şi legume și 10.8 milioane de euro sunt destinate programului de distribuire de lapte și produse lactate.

#EENConstanta #EENCanHelp

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

DIN CICLUL -ȘI L-AM PRINS CU RAȚA-N GURĂ!- CATTANI, POLITICIANUL PREFERAT AL DOMNULUI GUȘĂ
scris de Lucian Cristea
Duminică seara, am primit un mesaj scurt. Nici de dreapta, nici de stânga Un amic m-a anunțat că primul nostru ministru a ajuns pe(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii

  • DINTRE 1.000 DE-ALDE CATTANI, NU S-A GĂSIT UN MINISTRU COMPETENT LA INTERNE!
  • SĂ MORI RĂNIT DIN DRAGOSTE DE SPORT...
  • Al cui este Teatrul de vară din Mamaia, cine își bate acum joc de el și nimeni nu se supără?
  • SCURTA VARĂ FIERBINTE A NOULUI MINISTRU DE INTERNE
  • CASA MORTUARĂ ALBASTRĂ A PRESEI